LET ME IN !

Prolog

- Mai avem putin si intarziem. Repede draga mea, ia-ti ghiozdanul si sa mergem, vom intarzia si sti cat de important este sfarsitul de an.

- Off ! Mama, fii serioasa, e doar premierea, nu e cine stie ce . O sa se imbulzeasca toata lumea si o sa fie o mare galagie, la fel cum se intampla in fiecare an. Sincer nici nu stiu de ce mergem. Nu imi poate trimite diploma prin posta?

- Doamne dumnezeule ! *Hikary Genkai Raion, cat de sarcastica poti fi ? Ma intreb cu cine semeni, cu mine sigur nu.

- Haide mama, nu vrei sa facem altceva? Sa ne plimbam, sa mergem in parc sau uite, sa vi la un antrenament de-al meu?

Mama se cobora la nivelul meu, ma mangaie usor si marinimos la fel cum o face orice parinte si ma strange in brate cu multa emotie. Isi indrepta apoi fata spre mine pe chipul ei putand sa se citeasca o privire melancolica plina de subanteles. Intelesesem atunci ca nu aveam cum sa o conving. Ar fi trebuit sa ma bucur ca mergem impreuna la festivitate, fiindca ar fi fost cam a doua oara in acel an, cand imi puteam petrece timpul cu ea. Era mai mereu plecata in delegatii si ne vedeam foarte rar. De tata nici nu mai pomenesc. Il vedeam doar pe Skype si din cand, intre sedintele sale, ma mai suna sa ma intrebe daca am nevoie de ceva, sau ma intreba ocazional cum merge cu scoala. Nu ii ceream niciodata nimic pentru ca aveam tot ce imi puteam dori si in plus nu doream sa il deranjez. El era un om de afaceri foarte ocupat si ma miram cum de totusi isi rupe din timp sa vorbeasca, chiar si doua minute cu mine. De cealalta parte, mama, care era un architect de renume, pleca mai tot timpul in diferite locatii, deoarece avea proiecte si constructii in toata lumea. Nu le puteam cere nimic in schimb, ei faceau tot ce puteau sa imi ofere ceea ce ei nu avusesera in copilarie. Cu toate acestea, de Craciun sau de ziua mea, primeam lucruri de care ei nu aveau cum sa stie ca mi le doresc, fiind mereu atenti la educatia pe care ar trebui sa o aiba un copil de unsprezece ani. Luam lectii de debate, dictie si exprimare, iar la scoala nu mai vorbesc. Erau in stare sa imi angajeze un meditator la fiecare materie daca nu intelegeam ceva, dar slava domnului, nu a fost nevoie de asa ceva. Cel putin nu in primii ani de scoala, care mi s-au parut mai mult decat simpli.

Mama era insa foarte incantata, ii mosteneam abilitatile sale pragmatice. Spunea mereu ca am o vedere in spatiu apreciativa pentru varsta mea si intradevar acest lucru se observa din creatiile mele si din faptul ca aveam o gandire extrem de rationala. Pe langa acestea, aveam mereu activitati sportive de care ma bucuram de fiecare data. Imi placea foarte mult sa merg sa schiez si sa inot, insa cel mai tare, adoram sa joc baschet. Sincera sa fiu, acum, daca stau sa ma gandesc bine, nu stiu cum aveam timp de toate. De multe ori ai mei ma intrebau intr-un mod paradoxal, daca nu cumva sunt prea multe, dar atat timp cat erau facute cu placere, nu mai conta absolut nimic. Poate ca aceasta nu era cea mai minunata copilarie si poate ca nu seamana cu cele clasice, insa era a mea si eram mandra de ea si de parintii mei. Asa ca, acum puteam sa profit de tot timpul pe care il  petreceam impreunana.

Imi ridic privirea catre mama si ii zambesc cel mai sincer posibil. O iau de mana si ne indreptam spre masina ce avea sa ne duca la festivitate, foarte incantata totusi in sinea mea, ca si anul acesta, voi fi printre primii elevi cu cele mai bune rezultate.

                                                                                             *                                                                           

 -Off ! mama ti-am spus ca asa va fi! Niciodata nu ma asculti.

Ea se uita usor amuzata la mine si ma conduse la locul cuvenit, langa ceilalti colegi ai mei, dupa care se aseza in spatiul rezervat pentru parinti. Imi venea sa mor! Plecasem mai optimista de acasa sperand ca voi putea sa imi petrec ceva timp cu ea, insa ce sa vezi, trebuia cel mai probabil, sa stau in picioare vreo doua ore, langa colegul meu Dany "Muc cel mic". Un baietel destul de dolofan, acarui maine le gaseai mereu in preajma nasului. Dintre toti oamenii din lumea asta, langa el ma pusese mama sa stau, doar pentru ca mama lui era singura pe care o cunostea.