LET ME IN !

Capitolul 7

6:30 dimineata. Imi era groaza de faptul ca trebuie sa ma ridic din pat. Era joi iar weekend-ul se anunta destul de rasunator. M-am pregatit de scoala in modul meu foarte lenes si sictirit, mi-am aruncat ghiozdanul pe umar si am mai aruncat o singura privire pe geam inainte de a iesi din casa. Desi era dimineata, parea destul de innorat. Asa ca m-am intors si mi-am luat umbrela din cuier. Initial am vrut sa iau metroul, dar pentru ca plecasem din nou prea repede, am ales autobuzul, gandindu-ma ca si asa voi avea o gramada de timp.

Eram eu, soferul si o batranica in tot autobuzul. Destul de linistit si de liber in aceasta dimineata. Peisajul incepea sa fie din ce in ce mai melancolic o data cu trecerea timpului si cu instalarea toamnei. Frunzele acum ingalbenite de vreme, pluteau alene in vartejurile de aer create de viteza autobuzului. Natura parca intra intr-o amorteala sumbra aproape nefireasca. Aerul se racise si el, temperatura coborand cu cateva grade bune in termometru, iar ploile se anuntau din ce in ce mai mult. Tristete, acesta era sentimentul pe care toamna il transmitea de cele mai multe ori si din care doar sunetul ploii era cel care ne putea trezi la realitate. "Ploaie?". Am clipit putin din ochi si am realizat ca nu imi luasem umbrela degeaba. Stropii de apa se loveau cu putere de geamul autobuzului, trezindu-ma din meditatia mea. Mai aveam aproape sase statii, iar mie imi era destul de greu sa mai privesc afara. Ploaia era marunta si deasa si spre bucuria mea nu parea ca va dura foarte mult. M-am ridicat de pe scaun si desi mai erau cateva statii, m-am indreptat spre usi. Nimeni nu cobora, nimeni nu urca, iar eu simteam ca incep sa imi pierd cheful pentru ziua de astazi. Mi-am coborat privirea in pamant parca contempland cateva secunde, autobuzul isi facu datoria de a se oprii la urmatoarea statie, iar eu din reflex, in momentul in care a pornit din nou, mi-am ridicat capul. M-am incruntat deoarece nu puteam vedea cum trebuie si am strabatut intregul autobuz pana in spate sa vad daca intradevar observasem clar. M-am mirat facand putin ochii mari si am zambit usor, confirmandu-mi ceea ce vazusem. "Genkai..." alerga spre scoala prin ploaie, tinandu-si ghiozdanul deasupra capului. Nu parea sa o ajute prea mult, facand-o sa arate putin comic. Atunci mi-am dat seama, ca de la un moment dat, drumul nostru spre scoala era unul comun. "De ce oare nu a luat autobuzul? Mai erau cinci statii iar ea merge pe jos." Asta insemna un singur lucru, si anume ca nu statea foarte departe de locul in care o vazusem.

Am inceput sa zambesc aiurea facand-o pe batranica ce era cu mine in autobuz, sa para putin speriata. Mi-am frecat fata cu ambele palme, am scos umbrela din ghiozdan, am oftat puternic stiind ce avea sa urmeze daca faceam asta si am coborat la prima statie. Cu umbrela dasupra capului meu am pornit usor si lent spre scoala. Nu a durat foarte mult pana sa aud cum cineva alearga in spatele meu, gafaind de la atata drum. I se auzeau pantofii cum loveau fiecare balta si cum inghit din ce in ce mai multa apa. M-am intors sa confirm ca este intradevar ea. Alerga cu capul in pamant, cu ghiozdanul deasupra capului, fiind precauta si totodata grabita. Imi era teama ca ma va vedea si o va lua pe celalalt trotuar. Insa ploaia era mult prea deasa iar la cum parea de grabita nu parea sa ma fi observant. Se apropia din ce in ce mai mult de mine si pentru ca nu m-am gandit mai repede la o alta solutie, m-am proptit ca o stanca in fata ei inchizand ochii in momentul in care s-a lovit de mine.

                                                                               *

M-am lovit cu nasul de cineva atat de tare, incat m-am dezechilibrat si am cazut in fund, in mijlocul baltii din spatele meu. Mi-a venit sa injur, dar m-am abtinut pentru ca nu am vrut sa fac o scena. Pana la urma eram uda din cap pana in picioare, acum nu ar mai fi contat inca putina apa. Mi-am dus mana la cap pentru ca simteam o durere destul de puternica si acolo. Mi-am dat seama ca deasupra mea nu mai ploua si am ridicat capul sa spun ceva, dar cuvintele mi-au ramas poticnite in gat. Statea aplecat deasupra mea, cu o umbrela de culoare rosie, privindu-ma sec si usor uimit.