23

105 14 3
                                    

Pasii mei sunt tot mai nesiguri,cu cat inaintez spre locul nenorocit unde Davenport si Tony isi fac veacul si cu cat ma apropii mai mult,imi simt inima batand din ce in ce mai tare,vrand sa iasa afara. Pulsul mi se accelereaza ca o masina turata la maxim,simtindu-l pana in urechi. Cladirea inalta se intrezareste in fata mea,ca un monstru gata sa atace.De parca mi-ar fi citit nelinistea din suflet,Nick apare langa mine,apucandu-ma de brat cu palma lui imensa,inducandu-mi siguranta ca va fi acolo orice ar fi. Si stiu ca va fi.Si el si Alex si toti cei care sunt prezenti aici,acum.Parca luandu-mi o piatra de pe inima,dau drumul aerului din plamani si rasuflu usor. Imi intorc capul spre Nick.
-Hai sa o facem si pe asta,barbosule!
Imi arunca un zambet specific lui si pornim mai cu incredere spre misiunea care o avem. Ne verificam armele pentru ultima oara si pornim increzatori.
Pana sa apuc sa imi dau seama colegii mei au scapat de cei 15 "portari" in cel mai silentios mod posibil,dandu-mi astfel posibiliatea sa patrund cat mai repede in cladirea buclucasa. M-am ascuns dupa un zid scorojit,negru si urat mirositor. De afara se aude un schimb de focuri intens,urmat de niste tipete de agonie.La naiba,cu siguranta cineva a fost pus la pamant. Imi continui drumul,urcand scarile ce se intrezareau dupa peretele care eram ascunsa,cu urechile ciulite si cu arma indreptata spre oricine imi apare in cale. Se aude o usa deschizandu-se si apoi inchizandu-se cu o izbitura puternica. Ajunsa la etajul unu al cladirii,identific usa si ma pozitionez in fata ei. Fie ce o fi. O deschid incet,fara nici un zgomot. In fata mea la nici 2 metri,un barbat inalt,ce imi bloca privirea spre intreaga camera,imbracat in negru,intr-o pozitie de drepti si cu mainile la spate,se legana cand pe calcaie cand pe varfuri de parca ar fi plictisit. Nu stau prea mult pe ganduri si ii aplic o lovitura in cervicala,provocandu-i lesinul. Dar raman stupefiata la imaginea ce mi se afisa in fata ochilor,uitand sa mai respir pentru cateva secunde. Matt este asezat pe un scaun in mijlocul odioasei camere,cu capul in jos,legat de maini si de picioare si Tony alaturi,avand un pistol indreptat spre el,zambind la mine sarcastic.Al naibii,mi-a intins o cursa. Reusesc sa fac doar un pas spre,idiotul somandu-ma,cu un gest la mainii sa ma opresc.
-Arunca pistolul,Anne. Nu cred ca vrei sa vezi cum printisorul tau isi da ultima suflare.
Ma uit la pistolul din mana mea,si cu inima stransa,il arunc la picioarele lui Matt. La zgomotul produs de cazatura armei pe cimentul rece,Matt reuseste cu greu sa isi ridice privirea din pamant. Inima mi-a ratat o bataie la imaginea ce mi se afisa in fata ochilor.Trasaturile lui frumoase erau acum ravasite de durere si spaima. Ochii abia ii putea tine deschisi din cauza loviturilor incasate,nasul si buzele ii erau umflate si fata ii era jupuita si vanata in ultimul hal. Era palid ca moartea si sangele i se uscase pe fata. O furie oarba se dezlantuie in mine,dorindu-mi in momentul ala ca privirea mea sa il ingroape 20 de metri sub pamant pe Tony.
-Nenoroci....dar nu apuc sa termin,caci cineva ma loveste in spate,ce ma face sa ma clatin.Vreau sa imi intorc capul sa vad cine m-a lovit,dar nu mai reusesc si ultimul lucru pe care l-am vazut,inainte ca negrul nemarginit sa puna stapanire pe mine,este privirea speriata a lui Matt.
In intunericul ce ma inconjoara,ascult linistea. O liniste ce ma sperie. Prea multa.Se zice ca odata cu trecerea timpului se vor vindeca toate ranile.Dar,cu cat este mai mare pierderea,cu atat este mai mare suferinta.Si cu atat mai greu este procesul de recuperare.Durerea poate disparea,dar cicatricile au ca scop sa ne aminteasca suferinta noastra si sa il faca pe cel ranit mai puternic si constiincios,sa nu mai fie ranit vreodata.Dar cu trecerea timpului peste noi,ne pierdem pe drum datorita distragerilor,actionam din frustrare,reactionam agresiv.Cedam furiei.Toate astea sunt planuite in timp,asteptand sa devenim mai puternici si inainte sa realizam ca a trecut atat de mult timp,suntem vindecati,gata pentru un nou inceput.Si noul meu inceput este Matt.
O amorteala crunta simt asupra mainilor,trezindu-ma la realitate.Cateva secunde imi ia sa imi dau seama ca eram atarnata de ceva. Deschid ochii incet,iar ultima persoana care voiam sa o vad acum este cea din fata mea.
-S-a trezit Frumoasa din Padurea Adormita.
-Du-te dracu'Davenport!marai la el.
-Ntz,ntz,Ntz.Ce limbaj neadecvat pentru o domnisoara asa frumoasa ca tine,imi zice el,apropiindu-se de mine si mangaindu-mi obrazul cu dosul palmei.
Pentru prima oara in viata mea,ma simt paralizata de repulsie si imi retrag fata cativa milimetri ca mana lui,patata cu sangele a catorva sute,chiar mii de nevinovati,sa nu ma mai atinga.Stomacul mi se intoarcepe dos si ameninta sa scoata tot afara. Mi-am invins greata si profitand de faptul ca sta prea aproape de mine,ii bag in cap in gura,facandu-l sa se dezechilibreze.
-Tarfa ordinara! Si in urmatorul moment,sangele imi tasneste pe gura,in urma loviturii aplicate,intorcandu-mi fata intr-o parte.
-Asta-i tot ce poti,Davenport?

Cu ochii inpaienjeniti de furie,isi baga mana in parul meu,dandu-mi capul pe spate,oferindu-mi posibilitatea sa vad de ce anume eram legata. O teava cat mana mea de groasa iesea din perete. Buna treaba,eram atarnata ca o bovina la taiere.
Imi da drumul brusc si ma priveste sarcastic. E lasa idiotule,ca iti stric eu mufa aia de nesuferit. Ma uit in ochii lui si ii zambesc la randul meu,desi buza ma doare ingrozitor.Ma priveste uimit. "Nici n-ai sa stii ce te-a lovit,infumuratule!!!"

Tower BridgeWhere stories live. Discover now