Nu totul e asa cum ne imaginam noi ca este. Viata este o plasa de fluturi, iar actiunile noastre sunt pacatele ce-i coplesesc pe saracii fluturi. Din fericire, mereu vor exista fluturi care sa salveze fluturi.
Am ramas blocata in verdele ochilor lui. Ma uitam intens, vrajita. Am tras aer adanc in piept si am rasuflat greu. Si-a inchis ochii si a adormit instant. M-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat spre fereastra care reflecta apusul. Mi-am luat rucsacul in spate si l-am privit lung.
-Ne vedem maine! *am soptit si am iesit in liniste din camera*
Nu-mi pot scoate din minte momentul in care a picat in transa asta. Poate e doar vina Volpinei, dar a fost destul de tragic.
Am pasit in afara spitalului si mi-am deschis umbrela. E aceiasi umbrela din prima zi de clasa a noua de cand l-am cunoscut. Mii de amintiri cu el cand era Motan Noir imi breazda mintea.
Imi amintesc ziua in care plangea. Se uita in fata si se gandea la ceva anume, iar lacrimile ii curgeau, dar si le-a sters rapid. Poate ca a crezut ca nu i le-am obervat, dar am facut-o foarte bine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sau ziua in care a facut poze la intamplare cu mine. Ma enervasem rau atunci.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dar totusi el era acel motan energic care nu se dadea in laturi de la absolut nimic, poate doar de la pene.
Am pasit plictisita prin stropii imensi de ploaie pana am ajuns la mine acasa.
-Am ajuns! *am tipat lasand umbrela intr-un colt*
-Buna draga mea! *m-a salutat mama vanzand niste tarte*
Dupa o discutie purtata cu tata care gatea fursecuri cu ciocolata, am urcat scarile si m-am trantit in pat. Mi-am pus telefonul la incarcat si am pornit calculatorul. Ma uitam la tavan plictisita. Am stat aproximativ doua ore la calculator apoi m-am culcat, stiind ca maine e duminica.
•Doctor storyline•
-Il pierdem! *am tipat apasand pe pieptul lui*
-Nu mai putem face nimic! *a spus un coleg de-al meu*
-Trebuie sa putem face ceva! *a spus o asistenta plangand*
Am continuat sa-l resuscitez, dar nici un rezultat. Pulsul inimii ii scadea constant, micute linioare se ridicau foarte rar in sus si in jos.
