Nu eram decat o fata obisnuita care voia sa invete sa cante la pian.Asta pentru ca nu aveam o voce prea buna,dar iubeam muzica si astfel am gasit o solutie sa fac ceea ce imi place.Beam ciocolata mea calda de dimineaa,tinand laptop-ul in brate si am facut un fel de anunt pe o retea,in care spuneam ca am nevoie de un instructor care sa ma invete sa cant la pian si sa stea in acelasi oras cu mine.Am pus acolo un numar de contact,numele si varsta."Cred ca atat ajunge,nu?"mi-am spus in gand inainte sa postez anuntul.L-am mai citit o data si am apasat acel magic buton numit:"Enter".
Imediat ce am lasat laptop-ul langa mine si m-am ridicat in picioare,imi suna telefonul."Probabil e Mo"mi-am zis in minte.Presupunerea mea s-a adeverit.Ea era,dar "oare ce voia?"un alt gand mi-a strapuns mintea limpede ca lacrima.Nu mai astept si ii raspund,cu toate ca imi placea tonul de apel(EXO-Growl-Chinese version).
-Buna______!Aud vocea ei subtire.
-Buna si tie Monique!
-*fara sa ma mai lase sa mai zic ceva,ea da drumul cuvintelor*Cum de esti treaza la ora asta,e 9 doar!
-Nici,eu nu stiu Mo,pur si simplu m-am trezit!
-E mai bine atunci,ce zici daca mergem sa bem ceaiul de dimineata undeva?
-Sigur!La 10 e bine?
-Numai daca tu esti gata pana atunci!Ceea ce nu prea cred din cate te cunosc.Iar daca nu eu te cunosc,atunci cine?
-Ai dreptate,la 10:30 e perfect.Unde?
-Trei strazi mai incolo de tine,langa statia de metrou.Stii unde,nu?
-Normal ca stiu,bine,o sa fiu acolo.
-Sa speram.Pa,_________. *Mo inchide telefonul inainte sa ii zic pa inapoi*"Ma mir,numai eu dau terminare apel si asta fiindca imi place"spun eu mirata in gand.
M-am dus sa manac ceva rapid,apoi am fugit inspre baie.Mi-am facut un dus rece,care sa ma trezeasca de-a binelea,mi-am pus un prosop in jurul meu si am intrat in camera mea cu peretii ca de jad.M-am inbracat(puteti vedea in multimedia),mi-am facut parul si am pornit sa ma intalnesc cu Mo.Era cea mai buna prietena a mea inca de cand eram mici,ne-am cunoscut la gradinita,cand ea si-a scapat iaurtul cu fructe de padure pe mine.Apoi ea si mama ei au venit la noi acasa sa isi ceara scuze,iar mamele noastre au devenit prietene,astfel incat noi,crescand,sa nu putem trai una fara cealalta.Acum amandoua ne-am mutat din Anglia in Coreea,dupa cantaretii nostril coreeni.
Am iesit pe usa de lemn,vopsita in culoarea marii.Am pus cheia in usa,am rotit-o de doua ori,am scos-o si am pornit.Cerul senin,de un albastru pal,acoperit de multe bucati imaculate de vata,perfect albe,lumina degajata de acesta contrasta cu asfaltul negru si rece,care iti dadea o stare de melancolie.Singurul lucru de la sol care te invora erau parcurile,copacii,florile,iarba,totul era asa natural.Pasarelele isi tineau spectacolul de dimineata,vantul misca frunzele pe ritmul impus de ele,totul semana cu o simfonie cantata la noi instrumente.Nicodata,nu suna la fel,pe fiecare zi ce trecea puteai auzi sau vedea un element in plus sau in minus.Fiecare zi e speciala,in felul ei,ca de altfel si noi oamenii.
Ei,bine,am ajuns la cafenea si o vad pe Mo cum sta la o masa si se holbeaza practic la telefonul sau.Ma asez langa ea,dar nici nu ma obseva,era cu totul cuprinsa de ce se intampla acolo.
-La ce te uiti?incep eu,vazand ca ea nu da niciun semn de "viata".
-Uite!*imi arata un video in care Yixing(este Lay) canta la chitara si apoi la pian*.
-Uau,nu stiam ca poate face asta!Canta chiar bine!
-Logic,doar e Zhang Yixing!Poate te invata si pe tine!
