The days with you

the days with you / chapter fourteen

Eram îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți cu talie înaltă, un maieu de culoare alba și teniși albi. Deși era vara, nu puteam renunța la tenișii mei preferați și doream să îi port mai tot timpul. De asemenea, o pereche de ochelari Aviator îmi ascundeau cu desăvârșire cearcănele care mi-au apărut peste noapte. Plimbându-mă agale pe plaja a cărui nisip fierbinte era împrăștiat de tenișii mei, am observat o anume terasă care mi-a atras atenția. Nu era cine știe ce, dar am ochit faptul că serveau shake-uri. Shake-uri cu inghețată.             Acest lucru părea că avea să îmi îndulcească starea destul de chinuită.

            În fața mea se afla o fată îmbrăcată cu un șort negru ce avea numele firmei pe el. Aceasta îmi notase comanda iar după mi-a spus că aveam sa preiau shake-ul de la colega ei. Fata mi-a indicat către o persoană ce părea extenunată de la atatea shakeuri, părul ei fiind asezat haotic iar șortul ei negru având ceva pete de la sucurile pregătite. Oricât de sătulă și obosită ar fi fost acea fată, își făcea meseria cum trebuie deoarece în momentul în care shakeul meu de căpsuni a fost finalizat mi-a oferit un zâmbet plin de bucurie.

            Savurându-mi shakeul începusem să mă plimb pe plajă, ocolind locurile unde se juca volei pentru a evita un accident neplăcut.

            Mă bucuram că îmi alesesem un shake cu gheață pentru că vremea era caniculară!

Majoritatea de pe plajă erau îmbrăcați doar în costume de baie, savurând fiecare moment al verii. Cu o sete parcă nerăsfățată de ani, îmi savuram shake-ul, absorbită de imaginea care îmi era așezată înaintea ochilor.

            Bucle brunete perfecte, aranjate precum era o prințesă din povești, ochii de culoarea migdalei fiindu-i afundați spre nisip iar un costum roz cu buline albe îi acoperea trupușorul firav. Ea era fetița care îmi captase atenția. Radia o fericire nemaintâlnită de mine și o inocență arzătoare. Era cuprinsă într-o lume unde totul este învaluit de fericire iar din această pricină zâmbetul firav nu îi lipsea de pe față în timp ce se chinuia să realizeze un castel din nisip. Brațele fiindu-i dolofane și scurte, neajungând la celelalte unelte pentru a-și continua capodopera, alunecă deasupra castelului și îl dărâmă pe tot. Toată munca ei era dată pe apa sâmbetei. În acel moment, în ochii ei incepuse să se infiltreze tristețea iar lacrimile își croiau drum pe obrajii roșiori ai fetiței. În spatele acesteia au apărut două persoane tinere, ambii părându-mi că aduceau cu cineva pe care cunoșteam, dar nu realizam cu cine.

Mica prințesă le aparținea deoarece imediat ce i-a zărit, aceasta a sărit la gâtul lor și a început să își exprime oful părinților ei tineri. Ambii nu duceau spre mai mult de 25 de ani dar mintea îmi putea juca feste.

            Tot acest tablou familist mă atrase pentru că născolise un sentiment înăuntrul meu. Deși încă eram tânără, vroiam să am familia mea. Să am copilașul meu de care să am grijă și să mă țină de mână, să se ascundă după mine când îi era

rușine sau frică de ceva. Vroaim să mă simt precum mama mea. Adică ca o mamă. Să fac tot posibilul să îi fie bine copilului meu și să dețină tot ceea ce își doreste. Aveam de gand să fiu o mamă cum mulți copii și-ar dori.

Cu un zambet pe buze m-am despărțit de imaginea acelei familii care începuse să construiască împreună un castel, refăcând zâmbetul de pe fața copilei. Pășind agale prin nisip și cu ochii afundați în acesta, mintea îmi fulgerase adevărul.

            Marc nu deținea aceleași dorințe ca ale mele. De cand am devenit un cuplu nu am luat nicio decizie de comun acord. Fie eu ori el trebuia să cedeze pentru a putea continua. Sau, o alta variantă ar fi fost să ne contrazicem și să nu ne mai spunem nimic unul altuia. Începusem să mă acomodez cu acest lucru, din moment ce devenise un fel de obicei de-al nostru aproape zilnic. Amândoi eram extrem de încăpățânați și rareori lăsam de la noi.