-Imi pare rau, Itachi! si Yukina ii scoase rapid kunai-ul de la spate lui Itachi, infingandu-si-l in ea.
Desi cazu brusc, Itachi a putut s-o prinda, intreband-o un singur lucur:
-DE CE?
-Pentru ca...batranii clanului m-au pus sa te ucid...dar n-am putut...am esuat! Am cedat...si astfel, te-am scutit de ati pata mainile cu sangele meu...oricum, voi avea o moarte inceata...macar o voi mai putea cedea odata pe Yummy inaite de a...sti tu ce. Oricum, acum vreau sa mergi, indeplineste-ti misiunea...si nu privi in urma...altfel va fi mai dureros!
Itachi ii respecta dorinta, parasind in liniste camera. Dar linistea nu avea sa dureze prea mult, caci imediat incepura tipetele si spaima.
Yummy intra in ajunse la casele clanului sau...peste tot vedea sange, peste tot oameni morti, peste tot tipete...dar nu-i pasa! Tot ce-si dorea era sa ajunga la sora sa: acesta era singurul ei obiectiv.
Intr-un final o gasi. Era in camera lui Itachi, intr-o balta de sange. A mers imdiat langa sora sa, strigand-o disperata:
-Yukina! Yukina! Sora mai mare! Te rog...raspunde-mi! Te rog...si incepu sa planga.
-Yummy...te rog, nu plange...cel putin, nu in fata mea!
-Te rog, nu vorbi! Daca aduc pe cineva, sigur...
-Nu...Yummy, nu nega ceea ce stim deja! Amandoua stim ca nu mai am mult...si vreau sa-mi petrec aceste ultime clipe cu tine...spunandu-ti adevarul. Mama si tata te-au iubit enorm, dar nu si-au putut adevaratele sentimente...dintr-un orgoliu prostesc! Iar eu...iar eu...te-am iubit mereu!
Yummy incepu sa planga si mai mult, iar sora ei lua putin sange pe deget, punandu-i pe frunte surorii ei mai mici.
-Yummy, vreau sa iei tu medalionul mamei...iar ideea pe care am avut-o...nu-i originala! Am luat-o de la Itachi! Mia-m omorat cea mai buna prietena, pentru a-ti putea da tie Mangekyo Sharingan.
Iar Yummy lesina, Yukina murind la scurt timp, intr-un final auzendu-se tipatul de durere al lui Sasuke...
