Era o sera frumoasa de toamna...stelele sclipeau pe cerul senin, iar luna lumina puternic peste Konoha. Itachi si Yukina se plimbau...Itachi privind in fata, cu chipul neutru, ca de obicei, iar Yukina il tinea de brat pe Itachi, uitandu-se la el cu ochi visatori, gandindu-se "AAA...Nu mai vorbeste si el odata???"
Deodata, acea liniste mormantala fu intrerupta de un tufis...sau de cineva ce se ascundea in spatele acelui tufis...in acel moment, Yukina tipa nervoasa:
-Yummy, ce cauti acolo? Ne spionezi cumva? apoi, se intreba daca acea intrebare chiar a fost necesara, motivul fiind foarte evident...
-A...pai, sora mai mare, stii...mi-ai spus ca atunci cand esti cu Itachi, te simti ca in al 9-lea cer...si vroiam sa vad cum arati cand te simti ca in al 9-lea cer...
Yukina se facu rosie ca o sfecla, iar Itachi rase putin...
-Yukina...esti bine? Ai febra? Esti atat de...
-Rosie, da, stiu! Apropo...cam de cat timp ne urmaresti???
-Pai...e ceva timp...sunt sigura ca Itachi si-a dat seama mai repede decat tine!
-Itachi...STIAI? intreba Yukina iritata.
-Da! spuse Itachi indifereant, foarte relaxat.
-Si de ce nu mia-i spus?
-Asteptam sa-ti dai singura seama. Eu deja am un frate mai mic de care trebuie sa am grija. Nu-mi trebuie o grija in plus! spuse Itachi cu o nota foarte vaga de umor.
-Tu...tu...tu...TE URASC! Cum mi-ai putut face asa ceva? ARGH!!! si se intoarese furioasa catre Yummy, aratand cu degetul spre ea, iar unul din ochi clipindu-i spasmatic...
-Aha..am notat a 5-a oara cand mi-ai spus ca ma urasti pe ziua de azi...nimic nou...si nu mai apuca sa spuna nimic, Yukina spunandu-i furioasa:
-Argh...du-du-du-te acasa!!! Vorbim acolo...si nici nu apuca sa termine bine propozitia, ca Yummy o si rupse la fuga.
Yukina se calma instantaneu, Itachi intreband-o...sau, mai degraba, spunandu-i:
-Tu nu te-ai infuriat cu adevarat...deci, de ce ai facut tot scandalul acela?
-Pentru ca asa fac surorile mai mari...se infurie din orice motiv...oricum, pe mine chiar m-a amuzat! Oricum, nu as putea sa fiu in nici un caz furioasa pe ea...mai ales ca mai am atat de putintimp de petrecut cu ea...im va fi atat de dor!
-Ce vrei sa spui?
-Hai, Itachi, nu te mai preface! Stiu ca maine pe timpul asta mai tot clanul va fi mort...inclusiv eu! cele doua cuvinte fiind spuse cu o nota de regret.
-Yukina...
-Itachi, eu...eu nu-ti cer sa ma lasi pe mine in viata...iti cer doar s-o cruti pe Yummy...sunt sigura ca ma intelegi!
-Da...desigur.
-Oricum, sunt sigura ca pana te vei veni si tu, eu si Shisui ne vom certa de multe ori...si schita un zambet pe fata. Oricum, hai sa ne bucuram de acest ultime clipe impreuna cat mai putem...si de acest ultim sarut...si cei doi se sarutara.
In timpul noptii, Yummy se trezi brusc, caci avusese o viziune ingrozitoare...isi vazuse tot clanul ucis de catre...de catre...de catre Itachi. Si cel mai dureros a fost faptul ca-si vazuse si sora moarta. Totusi, a vazut si motivul...si era unul nobil...cel putin, asa credea...
A doua zi, totul fusese ciudat. Totul era ca printr-un vis ciudat...nu intelegea nimic din ce se intampla...absolut nimic.
Totusi, ea nu era singura care trecea prin clipe cumplite...Yukina fusese de dimineata chemata de batranii clanului:
-Yukina, ai inteles ce trebuie sa faci? intreba unul din batrani.
-Da...am inteles...spuse ea cu tragere de inima.
Dupa ce pleca, incepu sa planga in hohote, simtind ca trebuie sa se destainuie cuiva...si acel cineva era Itachi.
Cand a ajuns la el (mai exact, in camera lui), nu putu vorbi deloc, doar stand in bratele lui si plangand. Intr-un sfarsit, adormi, apoi fiind trezita de vorbele lui Mikoto:
-Itachi, poate ni te alaturi si tu dan cand in cand la masa...!
Atunci, Itachi o puse jos pe Yukina, se echipa, si cand sa plece, ea il imbratisa brusc, spunand:
-Imi pare rau, Itachi...
