O dorinta? Un destin.

12- Auci.

- Dar l-ai refuzat! Din nou, Eliza, din nou!

- Crina, termina! Stiu ca nu a fost cea mai geniala seara, dar sa fie multumit cu atat.

- Cu ce atat? Cu o imbratisare? Oh, haide! Nu ti-e mila de el? De ce il torturezi asa?

- Nu il torturez, bine? Vreau doar sa isi dea seama ca nu sunt un copil mic si prost..nu ma las asa usor, ca nu-s curva! Bine?

- Ai si tu dreptate intr-un fel.. a spus Crina intr-un final, dandu-se batuta. Stia bine ca sunt incapatanata, deci degeaba isi omora neuronii cu mine.

M-am intins pe pat si am deschis televizorul, era modul meu de a-i arata ca am incheiat discutia, fara a ajunge la o cearta.

- Iesi la poarta si in seara asta? a intrebat Crina asezandu-se langa mine.

- Mhm, de ce nu as iesi?

- Pai eu stiu..poate ca vrei sa il eviti pe Jess acum.

- De ce as face asta!? Ma rog, las-o balta. Ies.

Am tacut amandoua si am privit televizorul cu un oarecare interes. Preferam acel film prost de comedie decat sa incep o noua discutie despre Jesse. Doar pentru ca in doua seri de cand sunt la tara nu se intamplase nimic, nu insemna ca nu se va intampla. Vroiam doar sa fiu sigura de sentimente mele. Bine, bine, mai mult de ale lui, dar asta era a doua parte. Important este ca am reusit sa ii rezist doua seri doar cu imbratisari si vorbit. Dar stiam, de fapt, simteam ca nu mai pot rezista. Cand era langa mine ma simteam..sufocata. Parca tot oxigenul din aer disparuse. In schimb, dioxidul de carbon imi invada plamanii. Era cea mai oribila senzatie, dar in acelasi timp eram dependenta de ea. De el. Pentru ca doar el reusise sa ma faca sa simt asta. Era drogul meu, era cafeaua de dimineata, era necesar supravietuirii mele. Deci, era greu. Greu sa il refuz, greu sa nu o fac. Tot ce speram era ca el sa nu renunte la mine.

Era dupa-amiaza. Si inca una dintre cele plictisitoare, petrecute in pat, in fata televizorului. Ce mai vara, nu? Am stat la Crina pana pe la 8 seara, ba vorbind ba uitandu-ne la tv, dupa care am plecat acasa. Urma sa ne vedem ca de obicei, pe la 10.

- Maa, sunt acasa! am spus aruncandu-mi papucii sub masa de pe hol.

- Ti-e foame? a intrebat mama scotand capul pe usa dormitorului, cu telefonul la ureche.

- Mhm. Cu cine vorbesti?

- Cu Rita! Se pare ca tocmai s-a internat.

Am fost atat de socata in acel moment incat m-am impiedicat si am cazut pe pat. Rita era matusa mea, care acum era insarcinata cu al doilea copil. Urma sa nasca saptamana asta.

- Si cum e? Bine?

- Uite ma intreaba Eliza cum mai esti.. Da, draga mea, e bine. Maine naste!

- Suuper. Sa ma anunti daca e tot fata, i-am spus mamei pornind televizorul.

- Sigur, o sa fi prima care afla.

Rita mai avea o fetita adorabila de numai 4 anisori, Amelia, plus cateva idei mai ciudate. Una dintre ele era cea cum ca daca afli sexul copilului inainte de a se naste iti va aduce ghinion. Asa ca, nu stiam daca voi mai avea o verisoara sau un verisor, ceea ce era destul de stresant.

- Hai sa mananci, a spus mama punand receptorul in furca.

- Ce?

- Mm, cred ca mai avem niste cartofi prajiti, legume si cascaval, mi-a raspuns mergand spre bucatarie.

Am mancat in liniste, cu toate ca stomacul meu nu prea avea chef de nimic altceva decat sa stea degeaba. Pana si el era lenes!

Pe la noua am terminat si am strans masa, dupa care am inceput sa ma pregatesc. Mi-am tras jeansii skinny pe mine, un tricou negru cu decolteu in V si hanoracul mov lung. Oricum era noapte si nu ma vedea nimeni. Dupa a urmat machiajul: putina pudra si strat dublu de mascara. Iubeam rimelul, imi facea ochii si mai mari decat ii aveam. M-am uitat in oglinda si lipsea ceva. "Ah, da, parul!" L-am ciufulit, iar din fericire nu era nevoie de fixativ, statea perfect. M-am incaltat cu Vansii negri si am iesit din casa, fara a o mai anunta pe mama sau a ma uita la ceas. Ce mai conta ora pentru mine?