4- Mereu e loc pentru nou..

301 4 4
                                    

- Mamiii! Ah, haine nemernice! Niciodata nu gasesc ce vreau, si mai tot timpul nu am ce vreau! Argh! 

Am strigat aruncandu-mi hainele prin camera. "Si in plus, cu ce ar trebui sa ma imbrac? Oricum am haina pe mine si tot grasa o sa par, orice as pune pe mine! Ah, dar asta nu ma opreste sa arat bine! Nu, nu."  

M-am asezat turceste in pat, pe teancul de haine. Am inchis ochii si m-am pus in pozitia de meditatie invatata de curand la cursurile de balet contemporan. Stiam ca trebuie sa imi echilibrez energiile in corp pentru ca hainele potrivite sa isi faca aparitia. Am stat asa si am asteptat sa se intample ceva. 

- Eliza? Esti bine?  

Era vocea Crinei. Am ignorat-o in speranta ca nu imi va disturba meditatia asupra gasirii garderobei perfecte. 

- Eliza, stiu ca ma auzi! Deci trebuie sa inveti sa fii mai ordonata, ce naiba! Uite-te si tu de ce m-am impiedicat la primul pas facut in camera asta! 

Si, spunand asta, a aruncat cu ceva in mine, care mi-a ramas pe cap. Distrasa complet din meditatia mea, am deschis ochii. 

- Da, da, da! Asta e! E perfect! Oh, multumesc, multumesc, multumesc! am spus recunoscatoare privind spre tavan si strangand la piept acea bucata maro de material. 

De fapt, lucrul cu care Crina aruncase in mine nu era altceva decat un hanorac maro, cu gluga, genul fara fermoar si cu zeci de modele complicate din margele impodobindu-i partea pieptului. 

- Of, inceteaza sa mai multumesti tavanului si grabeste-te! Trebuia sa fii la mine la fara un sfert, si uite-te la ceas: fara 5! In 5 minute plecam, si tu stai si meditezi la nemurirea sufletului, ce faci?! Grabeste-te! 

M-am ridicat din pat, mi-am cautat jeansii decolorati si sutienul, iar in mai putin de doua minute eram imbracata si alergam prin camera dandu-ma cu mascara si cautandu-mi sosetele. In acelasi timp.  

- Ok, ok, am terminat. am spus usurata incaltandu-ma cu Vansii.  

- Esti sigura ca nu ai uitat nimic? Poate.. Ceva mai gros? a intrebat Crina amuzata. 

- Ah, geaca! Ma... 

- Aici sunt, nu te mai apuca sa tipi! Si uite si geaca. Sigur nu vrei si caciula? 

- Mi-e bine asa, merci, mamita. am spus imbracandu-ma cu geaca. 

- Atunci, hai, duceti-va! Ai grija de tine, pui! 

- Ok, ciao. 

Am iesit impreuna cu Crina din casa, iar apoi din curte.  

- Eliza, Dan nu mai poate sa ne ia. M-a anuntat acum juma' de ora. 

- Si ce daca? Putem sa mergem pe jos, nu? Nu e atat de mult. 

- Da, o luam pe jos. Oricum o sa ne intalnim cu Jesse pe drum. 

- Sta pe aproape, sau de ce? 

- Nu, o sa iti arat unde sta, o sa trecem pe acolo. E pe strada cu parcul. 

- Dar asta e exact langa sosea! De ce sa vina pana aici cand noi trebuie sa ajungem acolo? 

- Pff, doar nu credeai ca ne lasa singure pana acolo, nu? 

Am zambit multumita de ceea ce auzisem si am inceput sa mergem pe mijlocul strazii. In 5 minute am ajuns la a doua strada. Mai aveam doar trei strazi pana la sosea si ma rugam sa nu apara Jesse. Dintr-o data, am simtit o mana pe umarul meu. Sangele mi-a inghetat in vene. Am tipat scurt si ascutit, in timp ce m-am intors si am plesnit ceva ce parea a fi un obraz. 

- Auuu! Maama, nu pot sa cred ca ai facut asta! a spus o voce cunoscuta. 

- Jesse?! Elizaa! Nu ti-ai dat seama ca e el? Hahaha. Nu o sa uit faza! Haha. 

O dorinta? Un destin.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum