Mâna omului mort

Capitolul XXII

Inainte sa incepem, tin sa mentionez ca acest capitol contine scene nepotrivite pentru minori. Aceasta poveste are avertizarea deja pusa, +18, dar tin sa va avertizez ca vor urma din acest punct scene fierbinti.

Stiu cat de mult ati asteptat acest moment, asa ca nu il voi mai lungi.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Capitolul XXII

Visatul cu ochii deschişi nu a fost niciodată un fenomen normal pentru Rose Arrington. Ea nu era o visătoare. Era mult prea pragmatică pentru o asemenea pacoste. Cu toate acestea, în ultimele câteva zile avusese probleme menţinându-şi concentrarea îndeajuns de mult pentru a se îndepărta de acea bătaie de cap.

Rose a pierdut şirul momentelor în care s-a trezit zâmbind ca o adolescentă îndrăgostită, în timp ce se afla în autobuz, ducându-se la muncă, după ce a petrecut timp cu Vikingul de peste unul optzeci de centimetrii. S-a mustrat fără sfârşit de fiecare dată când Nadine sau Rene o prindeau cu ceea ce numeau ei: „privirea sa plină de dor", în timp ce era în mijlocul pregătirii pentru mise en place. Câteodată se trezea gândindu-se la ce avea să îi gătească pentru micul lor dejun, când împărţea cărţile la masa ei de baccarat. Era extrem de bucuroasă că avea un buton de autopilot întotdeauna de nădejde când era la Manderley.

„Argh! Cum poate să fie cineva atât de îngrozitor de iritant, în vreme ce este atât de irezistibil?"

Acea întrebare o tot îmboldea de când ea şi Lukas Halstein au început să se întâlnească, apărând mai des în acea zi după micul lui discurs despre cum ura ouăle. S-a luptat cu un zâmbet, coborând din autobuz în apropiere de Il Capriccio. Era deja câteva minute în întârziere. Mulţumită lui Lukas Halstein şi stupidului său discurs şi a buzelor sale şi a mâini...

Lista putea să continue.

S-a oprit din a chicoti copilăreşte, amintindu-şi cum nici unul dintre ei nu dorise să se despartă de celălalt. Şi-a amintit cum a oprit uşile liftului cu mâinile doar pentru a putea să o mai sărute încă o dată ca „rămas-bun". Buzele lui, la fel ca restul lucrurilor sale, erau insaţiabile, insistente şi ispititoare – lăsând-o pe Rose dorindu-şi mai mult.

„Ai grijă, Arrington. Acea este o periculoasă pantă pe care urci," o voce precaută i-a şoptit la ureche. În cazul ei era o groapă perfidă în care cădea.

De când putea să îşi amintească, Rose a fost întotdeauna cunoscută drept fata precaută a bărbatului nesăbuit. Iar în acea clipă se întreba ce ar fi crezut Asher şi restul cunoscuţilor ei din Haugton dacă ar fi aflat despre întâlnirile sale clandestine cu şeful ei. Fratele ei s-ar putea să aibă un atac de inimă, s-a gândit serioasă. Iar Alcee...

Alcee, prietenul ei din copilărie, care a avertizat-o despre Lukas chiar de la început, ar fi fost îngrozit, cu certitudine. Mintea sa s-a întors la acea noapte cu doi ani în urmă, în timpul primei aniversării a morţii bunicii sale, când Alcee o condusese înapoi la casa ei, venind de la cimitir. Rose se decisese să mai rămână acolo un pic mai mult după ce Asher şi familia Gilmore au plecat. Alcee s-a oferit să o aştepte. Iar în vreme ce mergeau în linişte, Alcee a luat-o prin surprindere cu propunerea lui.

Da. Acea propunere. „Îmi vei face onoarea de a fi soţia mea", marea întrebare. Alcee a încercat să facă acea întrebare să pară o idee neimportantă, dar mica piedică din vocea lui şi umiditatea palmei sale când a atins-o din greşeală pe braţ pe Rose, i-a spus frumoasei sudice că Alcee era serios. Propunerea sa, deşi bruscă, nu era deloc şocantă. Alcee a fost constant drăguţ, grijuliu şi bun cu ea, în special după ce bunica ei a murit. Chiar şi Asher câteodată făcea aluzii la cât de perfect era Alcee şi că era disponibil – întotdeauna aşteptând.