Mâna omului mort

Capitolul VII - prima parte

Capitolul VII

Rose a insistat ca ea să plătească pentru prânz, din moment ce a pierdut în favoarea lui, dar Lukas Halstein nu a lăsat niciodată o fată să plătească atunci când ieşeau pe undeva. Niciodată. Cu toate acestea, şatena a fost atât de încăpăţânată că Lukas a cedat în final.

Biroul lui se afla la etajul treizeci. Rose îşi simţise urechile înfundându-se cu fiecare etaj pe care liftul îl urca, atunci când fusese condusă să îl vadă. Acum, când au intrat în lift, Rose şi-a amintit să facă acel mic truc pe care tatăl ei a învăţat-o pentru a invoca puţin noroc, uitând complet de urechile care o deranjau.

Michael, ca majoritatea jucătorilor, fusese un bărbat foarte viclean când venea vorba de farmece şi ritualuri care, el crezuse, că aveau să întoarcă şansele în favoarea lui. În fiecare weekend când Rose şi Asher erau încă mici, tatăl lor îi scotea afară pe verandă, cu un ulcior de limonadă rece şi biscuiţi, să îi înveţe câteva trucuri norocoase şi câteva jocuri de cărţi. Asta fusese versiunea lui Michael de a petrece timp cu familia lui.

Rose a putut să le înveţe foarte repede, spre deosebire de Asher, care avea atenţia unui copil de trei ani şi care a învăţat mai greu trucurile meseriei.

Rose ştia cum să joace Gin Rummy, Black Jack, Baccarat şi, desigur, toate tipurile de poker - Five-card Draw, Omaha, Texas sau Stud. Spune un joc şi aceasta putea să te uimească cu talentul său natural în doar câteva minute.

Împreună cu jocurile, Michael împărtăşise cu ei şi cele câteva ritualuri pe care le-a adunat de-a lungul anilor. Ca de exemplu spunea că: „Atunci când joci un joc bazat pe şanse ca Baccarat, norocul era o femeie foarte capricioasă, pe care trebuia să o vrăjeşti, iar atunci când nu puteai să invoci un nouă indiferent ce făceai, însemna că aveai mâini mizerabile şi trebuia să ştii că Ei nu îi plăcea mizeria. Aşa că trebuia să te duci să te speli pe mâini."

Majoritatea erau copilării care erau la limita idioţeniei. Dar era ca efectul placebo, dacă începeai să crezi că avea să funcţioneze, atunci creierul tău poate reuşea să se prindă şi să îţi îndeplinească dorinţele.

Era una din numeroasele ritualuri pe care le-a învăţat, dar pe care nu le mai încercase înainte. Era „dorinţa liftului".

Avusese doar şase ani, iar Asher nouă, când au fost la un hotel din New Orleans şi au mers pentru prima dată în viaţa lor cu liftul. „Atunci când cobori cu liftul, ţine-ţi respiraţia când eşti la al doisprezecelea etaj şi elibereaz-o doar atunci când ai ajuns la parter. În acel moment poţi să îţi pui o dorinţă şi se va îndeplini," le-a zis Michael cu atâta înflăcărare că le fusese greu să nu îl creadă.

O linişte incomodă i-a învăluit pe cei doi, în timp ce coborau cu liftul. Rose s-a uitat la indicatorul ce arăta numărul etajului din dreapta ei. Se aflau deja la al paisprezecelea etaj. „Doar un etaj a mai rămas."

Rose s-a uitat la figura ce domina asupra ei, văzându-l pe Lukas uitându-se la un grafic complex pe iPod. Acum era şansa ei. A tras aer adânc în piept în pregătire pentru trucul său. Din cauza absenţei etajului treisprezece, liftul ajunsese la etajul doisprezece înainte să îşi dea seama. Stomacul îi era supt, iar pieptul ieşit în afară, în timp ce îşi ţinea respiraţia.

Nici nu îşi închipuise că Halstein îi urmărise fiecare mică mişcare cu colţul ochiului de când intraseră în lift.

- Cum funcţionează asta pentru tine? a întrebat glumeţ, fără să se uite direct la ea.

Eliberând aerul pe care îl ţinea în piept, s-a uitat consternată la compania sa.

- Mă priveai?

- Este foarte greu să nu îţi observ micile ciudăţenii, domnişoară Arrington, a răspuns cu un zâmbet strâmb şi o idee batjocoritor. Ai de gând să îmi spui despre ce era acel mic truc? Sau mă vei lăsa să presupun că eşti una din acele ciudate femei care fac lucruri dintr-o simplă toană care le-a lovit?