Mâna omului mort

Capitolul VI - partea I

Capitolul VI

- Ai terminat o dată? a întrebat Lukas exasperat, trecându-şi degetele prin păr.

S-a ridicat din scaun, fixându-şi privire pe priveliştea Vegas-ului descoperită de fereastra care ţinea loc de zid, din dreapta sa.

- Oh, îmi cer scuze. Te plictisesc cumva? a întrebat Reese sardonică.

Aceasta se afla deja la limita răbdării sale atunci când a intrat în acea întâlnire. I-a ajuns până peste cap atitudinea lui Lukas. Fusese destul de rău că nu a apărut la întâlnirea lor de la AquaNox, seara trecută. Ea nici măcar nu a făcut scandal, când nu şi-a făcut apariţia la Nord aşa cum i-a promis, când l-a sunat să îl întrebe dacă nu cumva a uitat de persoana ei - chiar dacă l-a aşteptat până la două dimineaţa la cazino. Dar atunci când a ajuns la Nord la amiază şi a primit un telefon de la managerul de serviciu de la Venetian, informând-o că acesta a fost acolo seara trecută, având un joc privat la Paiza, Reese a decid că asta fusese ultima picătură.

Aşa că a mărşăluit sus la apartamentul lui Lukas, pregătită mental să îi ofere o lecţie sănătoasă pentru că a lăsat-o de una singură. Însă a fost surprinsă să îl găsească în biroul lui, cu nasul deja îngropat în hârtii. Tocmai de aceea şi-a muşcat limba şi s-a decis să îl lase în pace de acea dată. Merita până la urmă o mică pauză.

Lăsând la o parte comportamentul său de afemeiat, Lukas chiar nu mai avea alte vicii. În ciuda faptului că deţinea o mulţime de cazinouri, nu juca decât ca să socializeze cu marii jucători şi asociaţi de afaceri. Nu fuma - cu excepţia câtorva ţigări la evenimente importante. Şi nu lua nici substanţe ilegale, deşi avea resurse nelimitate de a procura cele mai bune droguri, care îţi distrugeau mintea, pe care banii puteau să le cumpere.

Reese s-a aşezat în locul ei, din faţa biroului lui, începând să îi ofere un raport detaliat despre toate afacerile lor majore, dar era evident că mintea sa se afla altundeva.

Nu avea deloc stare. Îşi trecea degetele prin păr, îşi trosnea încheieturile sau îşi ciupea septul, în timp ce Reese continua să vorbească despre licenţele de alcool şi jocuri de noroc care aveau nevoie de semnătura lui.

Într-un final, aceasta a oftat adânc.

- Va fi mai puţin anost pentru tine dacă aş vorbi aşa: se faşi, domnule Halstein. V-aş deranja dacă aţi semna aceste hârtii ale mele ca să mă întorc la drumu' meu? a întrebat tăios înainte să înceapă să tărăgăneze cu un accent sudic.

Lukas s-a întors brusc, uitându-se urât la ea.

- Funcţionează asta pentru tine? a continuat Reese, ridicându-şi sprânceana perfect pensată.

- Felicitări, Reese! Nu ştiam că poţi să imiţi oameni? Poate poţi pune asta în rezumatul tău atunci când vei căuta o nouă slujbă, a explodat sarcastic, ţipând la locotenentul lui.

Aceasta a fost şocată de reacţia lui severă, dar a înlăturat rapid tremuratul care o cuprinsese din senin.

- Nu o să mă concediezi, Lukas. Deoarece ştii că am deja o schiţă a memoriilor mele intitulată: „Satana poartă Armani" care va face „Diavolul poartă Prada" să arate ca o carte de copii.

Şantajul era o lovitură sub centură, dar la fel fusese şi ameninţarea lui. Şi, deşi Lukas putea foarte bine să îşi îndeplinească ameninţarea, Reese era îndeajuns de enervată să nu accepte nimic culcată.

Lukas a continuat să arunce cu cuţite metaforice în direcţia ei, în timp ce s-a aşezat înapoi pe scaunul său.

- Hai să nu facem asta, Lukas. Amândoi ştim că ai nevoie de mine.