Eşti fenomenală! (Finalizată)

25

-Nu am folosit protecție, îmi spune după ceva timp în care singurul zgomot din cameră era cel făcut de respirațiile noastre șuierătoare.

-Iau pastile, îi zic fără să-l privesc.

-Asta nu este singura problemă, dar în cazul meu sunt sănătos, să știi. Nu dau cu ea în populație, îmi zice începând să râdă.

-Idem, spun începând la rândul meu să râd.

Mă simt bine, contrar a ceea ce tocmai s-a întâmplat, mă simt foarte bine. Nu am niciun regret și după ce am simțit în noaptea asta, tâmpită aș fi să-mi pară rău. Nu știu ce se va întâmpla mâine dimineață și mi-e frică să mă gândesc acum.

-Vreau să te țin în brațe, îmi spune și înainte să îi răspund se răsucește pe o parte și mă lipește cu spatele de pieptul lui. Mâna îi poposește pe pântecul meu. Suntem goi. Pielea mea albă contractează puternic cu pielea lui aramie. Își încolăceste un picior printre ale mele și își afundă fața in parul meu ciufulit.

-Mirosi asa frumos. De cand te-am cunoscut mirosul asta m-a innebunit, spune fara sa realizeze ce impact are aceasta afirmatie asupra mea.

Adica el s-a simtit atras de mine din prima clipa? Adica el a vrut sa faca asta din secunda in care m-a cunoscut? Oare a premeditat asta? Nu, nu avea cum, eu mi-am uitat cheile, eu am venit in apartamentul lui... nu el... eu! Uff!

Nu sunt in stare sa spun vreun cuvant si cred ca tacerea mea il sperie.

-Sabina, esti ok?

-Ihi, zic scrancind.

Sare peste mine si ma trezesc cu el in fata mea. Isi pune un picior peste soldul meu si ma trage spre trupul lui.

-Ce este? Iti pare rau?

Ma uit in ochii lui si imi vine sa plang. Cum poate sa creada asa ceva?

-Am grabit lucrurile, asa-i? Doamneee, imi pare rau...

"Ii pare rau?"

-Opreste-te! Mie nu-mi pare rau! Ce-ti veni sa spui asta?

-Esti tacuta...

-Sunt tacuta pentru ca tocmai am trait cea mai frumoasa experienta din viata mea. Sunt tacuta pentru ca ceea ce simt in acest moment ma sperie...

-Ce simti?

-Ca nu as mai pleca de aici, zic cuibarindu-ma mai bine in bratele sale, aici imi e foarte bine.

-Si cine te pune sa pleci? Ramai! Ramai daca vrei! Eu vreau sa ramai!

-Sergiu, nu uiti niste amanunte?

-Cum ar fi? Faptul ca esti logodita cu Bogdan?

-Asta ar fi unul dintre ele, spun usor dezamagita.

-Asta nu e nimic. Conteaza ceea ce vrei tu, altele?

-Nu te cunosc...

-O sa ma cunosti, nici eu nu te cunosc pe tine!

-Alexandra? spun cu o usoara gelozie in glas.

-Alexandra este doar asistenta mea.

-Dar matusa ta stia de existenta ei ca si cand ar fi fost iubita ta, atunci la petrecere te-a intrebat de ea si...

-Asa este. Cum am venit in seara aceasta cu ea la film, am mers si la cateva reuniuni de familie. Mi s-a dus duma in neam ca suntem impreuna, dar nu este adevarat. Ea nu inseamna nimic pentru mine, nu este absolut nimic intre noi.

Sovai inainte sa mai pot spune ceva.

-Crezi ca te mint? De ce as minti? Oricum te-am avut, daca asta ar fi fost scopul meu, genul asta de raspuns ti l-as fi dat inainte, nu dupa. Dupa, se intotdeauna adevarul.