Eşti fenomenală! (Finalizată)

8

Nu știu ce sa-i spun.

Ce trebuie sa inteleg din replica lui " Nu te cunosc, dar nu e timpul pierdut!". La ce se refera?

Îmi doresc sa-l pun la punct. Nu-mi place incotro se indreapta toata aceasta.... nu stiu ce.

Recunosc... mi-ar plăcea sa "mananc o inghetata" cu Sergiu, ba chiar "as bea si un cappucino" in prezenta lui, dar asta sigur se datoreaza cazaturii din momentul lesinului. Cred ca mi-a afectat ratiunea. Imi doresc sa fiu amnezica!

Dar nu sunt... si barbatul acesta minunat din fata mea, nu este iubitul meu. Barbatul asta care pare ingrijorat pentru situatia mea, nu este Bogdan.

Oftez!

-Ce e? Te doare ceva? sare Sergiu ca ars.

-Dumnezeule, cat ai de gand sa o mai tii asa? Nu am nimic, N-I-M-I-C. Capishi?

Incepe sa rada in hohote. Nu stiu ce am zis atat de amuzant incat dispozitia i s-a schimbat, dar nici ca-mi pasa. Sunetul pe care il scoate atunci cand rade, este o terapie pentru sufletul meu. Incep sa rad si eu, de rasul lui molipsitor.

-Am pierdut ceva? intreaba Bogdan, in timp ce isi baga telefonul in buzunar.

-Nu! spun gatuit, potolindu-mi rasul. Sergiu cred ca si-a ratat cariera. I s-ar fi potrivit una de inchizitor. Se pricepe de minune sa faca omul sa-si doreasca sa moara, decat sa mai ramana o clipa pe mana lui.

-Asa crezi? intreaba Sergiu si apoi incepe sa rada in hohote..

Il urmez si eu, razand la fel de tare. In hihaiala noastra nu am bagat de seama cum Bogdan se crispeaza, isi infasoara mainile una peste alta, pe piept si ne priveste suspect.

-A fost vreo gluma si nu am inteles-o eu?

Ne oprim din ras amandoi in acelasi timp.

-Las-o asa! spun dand din mana spre el.

Nici eu nu am inteles de ce rade. Adica stiu ca eu rad de rasul lui, dar el? Nici nu mai conteaza. Mi-am facut norma de ras pentru aceasta seara.

-Trebuie sa plec, mama se afla inca cu masina in pana. Am sunat acum la o firma de tractari auto, au spus ca ajung in jumatate de ora. Am timp sa te las acasa, spune Bogdan uitandu-se catre mine.

-Ai treaba? spune Sergiu, privindu-l curios.

-Da, mama a ramas in pana cu masina la Unirii. Trebuie sa ma duc sa o iau de acolo sa o duc acasa.

-Dar nu poate sa ia un taxi? adauga Sergiu.

Ha! Nu sunt eu singura nebuna! Intrebarea mea a fost legitima.

-Ar putea, dar stii si tu cum sunt taximetristii din Bucuresti. Mai bine merg eu, spune Bogdan ridicand din umeri. Hai Sabina, te conduc acasa.

"Hai Sabina te conduc acasa". Sec!

Deja a uitat de episodul in care am lesinat. Cred ca ar trebui sa fac o repetitie, poate intelege ca am nevoie de atentie. Nu m-a intrebat cum ma simt, daca m-am lovit, daca ma doare ceva. Nici macar nu mi-a zambit.

Ma ridic de pe scaun si imi inhat geanta, care statea asezata langa mine.

Imi trag putin rochia in jos si ii iau mana in mana mea.

-Daca te grabesti o pot duce eu pe Sabina acasa, spune Sergiu, asezandu-si mainile in buzunare.

Bogdan se opreste in loc si se intoarce catre el.

Ma uit la fata lui si brusc ma cuprinde panica. Nu vreau sa merg in aceeasi masina cu el.

Doar nu se gandeste serios la propunerea lui.