Capitolul 21

1.8K 108 2
                                    

*Perspectiva lui Beatrice


Stau pe banca si imi privesc palmele ude din cauza lacrimilor. De ce plecase asa? Chiar ii pasa de mine? Chiar a simtit ceva? Oare i-a pasat de relatia noastra?

-Beatrice? Vocea groasa si atat de familiara a lui Marco. Parea ingrijora si speriata, dar puteam citi si socul de pa fata lui. 

Raman blocata, holbandu-ma la el si el holbandu-se la mine. Eram ca doi ciudati ce se priveau gandidu-se la chestii idioate, sau cine stie. 

Imi trag nasul si imi aplec privirea simtind un alt sir de lacrimi pe obraji.

-Nu mai plange, te rog. Sopteste Marco lunadu-ma in brate si stergandu-mi usor obrajii.Imi ridica barbia cu doua degete pentru a-l privii in ochi. Acei ochi ce in ultimul timp erau de un negru sclipitor, acum erua rosii si umflati ca si ai mei. 

-Daca as avea un motiv pentru care sa nu o fac. Ii raspund apropiandu-ma mai mult de el. Imi cuprinde umerii cu bratul sau mare si ma ghemuiesc la pieptul sau. Un zambet tamp imi apare pe fata, imi era dor de atingerile lui, de imbratisarile calde. Isi pune capul in scobitura gatului meu si imi atinge gatul usor cu buzele, iar pielea mea se face ca de gaina. Simt cum isi ridica usor colturie gurii. 

-De ce faci asta? Intreb cand imi reamintesc ca eram despartiti si inca avea sentimente pentru Emilia. 

-Asta fiind ce?

-Asta, pleci de la ora, canti melodii triste, vi in parc, ma opresti din plans ca sa ma iei in brate si sa ma faci sa imi aduc aminte de cele mai frumoase momente din viata mea, cand tu... tu ai semntimente pentru... ea. Soptesc ultimele cuvinte si un alt sir de lacrimi isi face aparitia, dar Marco le indeparteaza facandu-ma sa rosesc. 

-Beatrice, ai inteles gresit, sau eu am inteles gresit, nu stiu ce a fost in capul meu atunci, doar ca nu o mai vazusem de cativa ani, iar acum sa apara asa dintr-o data, a fost prea mult si pentru mine. Uite, stiu ca nu ne-am vorbit desre trecut atat de mult, dar nici nu e nevoie, nu tin sa stiu ce faceai cu alti baieti pentru ca probabil i-as strange de gat. Te iubesc, bine? Te iubesc, si chiar foarte mult. Imi pare rau ca te-am facut sa suferi atat de mult.Nu esti singura care a facut-o, recunosc, a fost pentru a doua oara cand am plans din cauza unei fete si tu ai fost in ambele cazuri. Imi pare rau, nespus de rau ca te-am ranit, ca nu ti-am spus adevarul de la inceput, am fost un idiot, un mare idiot. Crezi ca poti sa imi mai dai o sansa, te rog.

Imi marturiseste Marco si simteam cum ochii sunt plini de lacrimi, pentru a zecea oara in ziua asta, dar de data asta erau lacrimi de feicire. Ii sar in brate si il sarut apasat. A fost un sarut plin de frustrari si cred ca s-a prins ca a fost si raspunsul la intrebarea adresata. 

-Te iubesc. Spun cand ne oprim din sarut si incercam sa ne reglam respiratiie sacadate. 

Ma strange intre bratele sale puternice si zice:

-Ne intoarcem la scoala? Nu de alta, dar trebuie sa stie cu totii ca ne-am impacat si nu am mai fost de vreo luna si saptamana asta nu am inceput-o cu dreptul.

-Haide. Raspund chicotind si sarutandu-l inca o data. Tanjeam dupa buzele sale dulci si moi ce ma calmau instant. 

*

-Aaaaaaa!!!! Tipa prietenele mele alergand din celalalt capat al holului spre mine si iubitul meu. Da iubitul meu, din nou, scumpul si dragul meu iubit.

-V-ati impacat, aaaa. Va iubesc! Striga Sisi sarind in bratele noastre urmata de Lariss.

-Da. Raspunde Marco zambindu-mi dulce. 

Intram in clasa razand, dar zambetul mi se sterge si o incruntaura imensa imi apare cand o vad pe Emilia pregatita sa sara pe iubitul meu. De data aceasta nu aveam de gand sa o  mai las sa se apropie nici la 10 m de el. Asa ca imi infasor mainile in jurul gatului sau si il sarut pasional auzind chiuituri si aplauze de la colegi si de la prieteni. La inceput Marco ezita sa imi raspunda, dar cand isi da seama de ce am facut-o accentueaza sarutul punandu-si bratele in jurul taliei mele lipindu-ma de abdomenul sau tare.

Ne oprim din sarut dupa un minut ce nu vroiam sa se mai termine, deoarece intrase profesoara de fizica. Imi venea sa intru in pamant de rusine, dar din fericire avea un zambet larg pe fata ce insemna ca e de bine, cred.


-Deci inca mai exista iubire ca in vremurile mele? Spune aceasta ducandu-si mainile la piept parca amintndu-si de ceva, care sigur nu ma interesa.

-Da, asa se pare. Raspunde Marco privindu-ma. 

-Ma bucur atunci. Dar sa fi-ti mai atenti, nu va puteti saruta pe oriunde, mai copii, nu stici cum cresc hormonii in voi si ajungeti la ceea ce nu trebuie, nu de alta, dar imi vreau bancile intregi. Adauga profesoara, iar noi bufnim in cel mai isteric ras. 

*

Ne indreptam spre cantina gandindu-ne la ceea ce vom manca. Toata lumea era fericita, dupa o zi de groaza, pot spune ca ma simt un ingeras care sta pe un norisor alb si pufos protejand copii. 

-Te iubesc dulceata. Imi sopteste iubitul meu si eu ma prapadesc de ras.

-"Dulceata" ? Serios? De unde ai scos-o si pe asta? Intreb printre hohote. Toti ma priveau confuzi mai putin Marco, fiind singurul care stia ce ma apucase. 

-Nu stiu, doar pot spune ca as vrea sa te mananc, in toate sensurile. Raspunde acesta facandu-ma sa imi duc mana la burta din cauza durerii ce ma cuprinse de la atata ras. 

-S-a facut placintica. De abia astept. Ii zic si il sarut scurt pe buze in timp ce zambesc.

--------------------------------------------------------------------------------------

Capitol nou :D. Sper sa va placa, astept pareri <3

scuzati greselile.

Întâlnirea din Mall*IN CURS DE EDITARE*Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum