Urma din nou acel drum lung și plictisitor. După mimica fetei, Marco nu părea ca are de gând sa spună ceva așa ca am lasat-o balta și am început sa privesc drumul ce mă făcea sa mă simt tot mai departe de casa. După doua ore de stat în acel scaun ce părea ca mă urăște, deoarece mi-a dat niște dureri îngrozitoare de spate și gat, am ajuns în fata unei case imense ce zici ca era palat.

-Ce facem aici? Întreb privind spre fântâna din mijlocul grădinii de trandafiri.

-Am venit sa îmi las bagajele, sa facem un dus și după poate mergem sa ne plimbam, nu știu. Vorbim și cu ceilalți, găsim noi.

Cu toate ca și eu aveam o casa cât un hotel în Pensilvenia, casa care se presupunea a fi a lui Marco îmi dădea dureri de cap.

-Deci sa înțeleg ca aici locuiești? ! Spun puțin ironica.

Coboram din mașină și ne îndreptăm spre intrare. Observând niște umbre pe fereastra de lângă ușa îmi dau seama ca mașină lui Zayn nu era acolo, deci cel mai probabil era doar familia lui. Pe Alex îl cunoșteam nu mai aveam probleme, nu ca mi-as fi făcut vreodată, dar sa îi cunosc părinții, recunosc, eram puțin speriata.

-Părinții tai sunt acasă, nu-i așa? Șoptesc spre Marco (,) care mă ținea de mana. Acesta chiocotise și mă saruta usor pe frunte.

-Da. Nu trebuie sa iti faci probleme. Bine, ești singura care îi cunoaște, deci poate o sa reacționeze puțin diferit. Nu îi baga în seama, sunt de treaba.

Încerc sa îmi înghit nodul ce se formase în gat când am pășit pe ușa imensa de la intrare, dar în zadar.

-Am ajuns! Țipă Marco indreptandu-se spre una din camere ce părea a fi livingul. Îl urmez in tăcere, iar primul chip care mă zărește e cel al fratelui sau mai mic. Alex aleargă spre mine și îmi sare la gat în timp ce părinții lor ne privesc uimiți, parcă nestiind ce ar trebui sa facă, sa rada sau sa mă interogheze.

-Beatriceee! Spune Alex in timp ce slăbește îmbrățișarea. În sfârșit ti-ai făcut curaj sa o aduci acasă, mosule. Adaugă râzând privind spre fratele sau care se uita amuzat la aceasta scena. De abia aștept sa o aduc și eu pe Briana. Încep și eu sa rad, dar vocea dreasa a tatălui lor mă face sa îmi șterg zâmbetul de pe fata și sa mă panichez.

-Bună și vouă. Spune acesta privindu-ma puțin încruntat. Se ridica de pe canapeaua de un alb imaculat și îmi strânge mana. Eu sunt Johannes Willson. Și tu ești Beatrice, cumva Beatrice Williger? Rostește acesta afișând unul din zâmbetele sale sincere. De abia atunci realizasem ca îl cunoașteam. Uitasem faptul ca urma sa îmi fie impresar, iar acum, ca sunt iubita fiului sau, mă face sa cred ca sigur va accepta sa ne scoată pe "piata" .

-Da eu sunt. Răspund zâmbind larg. Mă bucur sa va reîntâlnesc.

-Și eu. Nu mă așteptam să ne întâlnim vreodată aici. Bună alegere mosule. Spune apoi spre Marco (,) care ne privea zâmbind. Sa ai grija de ea.

Încep sa mă înroșesc. Privirea blândă a viitoarei mame a iubitului meu mă scanează rapid, iar apoi se ridica și se îndreaptă spre mine.

-Eu sunt Alisa Morgen. Încântată. Rostește aceasta cu zâmbetul sau perfect.

-Beatrice Williger. Mă bucur sa va cunosc. Răspund intorcandu-i gestul.

După câteva întrebări adresate de părinții lui Marco și Alex, prietenii noștri își fac apariția. Acum ei erau în toiul fericirii. Sisi nici nu cred ca știa ca tatăl lui Zayn e impresarul nostru.

-Salut super părinți. Țipă Lariss din pragul ușii. Alex îi aplica același tratament ca și mie lui Sisi, după care își reia locul de pe canapea continuând discuția cu Briana de pe contul meu de Facebook.

Întâlnirea din Mall*IN CURS DE EDITARE*Citește această povestire GRATUIT!