Eşti fenomenală! (Finalizată)

8

Imi intorc privirea catre Bogdan si il strang de mana, in incercarea disperata de a-l face sa inteleaga, ca nu imi doresc sa merg "undeva" cu Sergiu.

-E in regula, am timp sa o duc eu, spune Bogdan, iar eu rasuflu usurata.

Sa nu intelegeti ca l-am iertat deja pentru modul in care m-a tratat pe tot parcursul serii. Inca nu sunt sigura daca ii cred mica dizertatie pe care a avut-o in timpul lesinului meu. Faptul ca si-a recunoscut greselile, atunci cand eu eram "inconstienta", nu-l absolva de vina. Ma simt la fel de prost, pentru ca m-a pus intr-o situatie nasoala. Si daca mai pun in plus si ca nu mi-a luat apararea atunci cand mama lui m-a atacat subtil, imi da cu minus. Minus infinit. Ceea ce nu e bine. Nu este deloc bine.

-Cum vreti... Imi pare rau ca a trebuit sa plec mai devreme de la petrecere, dar nu am crezut ca se va termina atat de repede. Am banuit ca abia de acum incepe seara. M-am inselat... In fine, va las acum, ne mai auzim, adauga Sergiu, trecand usor pe langa noi, indreptandu-se catre iesire.

Deci, faptul ca s-a aflat aici in momentul lesinului meu a fost pura coincidenta. El a plecat, apoi s-a intors la petrecere, gandindu-se ca aceasta se va prelungi.

Ha, teapa!

Pornim si noi catre iesire, tinandu-ne de mana.

-Mai esti suparata pe mine? ma intreaba Bogdan evitand sa ma priveasca.

-Am de ce sa fiu suparata?

-Pai stiu ca te-ai enervat ca nu ti-am spus ca sunt infiat!

-Doar asta?

-Nu stiu daca doar asta, dar uite... imi pare rau, bine? Nu am vrut sa fie asa. Iti promit ca zilele urmatoare vom sta de vorba si iti voi povesti tot ceea ce vrei sa stii.

-Cred ca deja am aflat ce era mai important. De ce te-ai ridicat de la masa cand Sergiu a inceput sa povesteasca despre Monica?

Intentionat imi arunc un ochi catre el si ceea ce vad ma face sa strang din dinti. I s-a inclestat maxilarul si este deja foarte incordat. Ii zvacneste un obraz si stiu sigur ca atunci cand se intampla acest lucru, este nervos.

-Pentru ca nu-mi place sa vorbesc despre ea! exclama el brusc.

-Dar nu vorbeai tu despre ea, ci Sergiu! adaug eu incet.

-Chiar si asa, nu-mi place sa discut despre ea.

-O mai iubesti?

-Nu, ce intrebare este asta?

-Una normala, cred! Daca este sa judec dupa reactiile tale, pot crede orice.

-Uite, stiu ca esti geloasa si ca ai impresia ca nu stiu ce, dar te inseli in ceea ce ma priveste. Te inseli, Sabina!

Eu geloasa? Asta e maxima zilei.

-Nu este vorba de gelozie, este vorba de faptul ca tu eviti sa discuti despre trecutul tau, de parca ar fi vreo chestie pe care vrei sa o tii ascunsa acolo intr-un sertaras.

-Am zis ca o sa-ti povestesc, striga Bogdan catre mine si acest lucru ma face sa-mi incordez muschii.

Drept cine ma ia?

Mai avem putin pana la masina, dar un gand imi infloreste in minte. Nu vreau sa mai port aceasta discutie cu el. Nu-mi face placere. M-am saturat sa fiu proasta satului, care trage cu clestele vorbele din gura iubitului.

Daca are de gand se poarte asa, n-are decat! Eu nu-l mai intreb nimic.

-Stii ce? spun si ma opresc din mers.