My immortal ✔

Epilog

      Se aud din nou paşi, iar Jackson începe să tremure... din nou. Un bărbat brunet, pe la vreo douăzeci şi şapte de ani, îşi făcu apariția în camera aceea înfricoşătoare. Mergea încrezător, îmbrăcat într-un costum scump, duhnind a un parfum şi mai scump şi atăt de dulceag.
Se opri în fața lui Jackson aducându-şi mâinile la piept. Îl privea cu superioritate, însă acesta se încruntă, dând de înțeles că-l cunoaşte de undeva pe acest misterios milionar încrezut.
Iar atunci, brusc, acest nume - Neal Caffrey- îi poposise în minte şi toate amintirile îi reveniseră, parțial.

      Se afla pe acelaşi scaun. Era amețit, nu se simțea bine. Fusese luat pe sus după lansarea primei lui cărți. Neal stătea în fața lui, privindu-l scârbit. Îl apucase de obraji, creionându-i-se un zâmbet malefic pe chipul şters.

- Nu îmi e frică de tine! urlă Jackson smucindu-se şi încercând să scape din strânsori.
Neal râde zgomotos, suflecându-şi mânecile cămăşii.

- Vreau să faci ceva pentru mine. De fapt, o s-o faci oricum. Şi tre să ştii că dacă ma refuzi... se va termina urât.

      Jacskon se încruntă şi se smuceşte din nou. Deveni nervos şi era din ce în ce mai adormit.               Ajunsese să vadă în ceață.

- Dacă te atingi de Brooke...

      Neal râse din nou, pufnind.

      Urmează un moment de linişte. Jacskon stă cu capul în jos. Se gândește cum să scape, încerca să-şi dea seama de ce e acolo.

- Ştii ceva... poți să-mi faci ce vrei. Poți să mă omori, să te iei de Brooke, să mă sileşti să fac o treabă murdară pentru tine. Ideea e că mie nu îmi e frică. Pentru că la sfârşitul zilei, nu eu sunt frustratul ăla milionar cu probleme de personalitate. Nu sunt eu acela care provoacă suferință. Tu eşti!

      Neal îl privi atent. Avea mâna la gură şi pufnea continuu.

- Uite aici greşeşti. Cum am zis, tu o să faci ceva pentru mine, tu o să fii frustratul, tu o să cauzezi durere.

      Se apropie, ajungând la aproape un milimetru de el.

- O s-o omori pe Brooke Davis. Fără să-ți aduci aminte că noi am purtat vreodată discuția asta. O să ai arma la tine, iar tot ce trebuie să faci este să tragi. Nu e greu, nu? Şi aşa, toată lumea o să fie fericită! zâmbi Neal.

     În clipa imediat următoare, datorită drogurilor, "prizonierul" a leşinat.

      Jackson îşi deschide ochii. Neal se afla, din nou, atât de aproape. Îl privea sarcastic.

- DE CE?! urlă Jackson, încercând să rupă strânsorile. Aproape că lacrimile reci îi inundaseră ochii căprui şi atât de trişti.

- Ideea e că am rămas foarte surprins. Nu mă aşteptam să poți face asta. Cred că drogurile fac şi ele ceva bine, până la urmă.

     Jacskon pufni.

- De ce? şopti el.

- Doamne... dar târfa aia chiar trebuia să moară. Nu ai văzut că ne-a păcălit pe toți? Brooke Davis nu te iubea. Deloc!

     Neal se aşează pe jos, umezindu-şi buzele.

- Ştii? Atunci când ai fost plecat, iubițica ta atât de adorată a avut nevoie de bani. Şi pot spune că a avut norocul de a mă întâlni pe mine. Problema e că, pe lângă faptul că nu mi-a înapoiat banii, şi-a cam bătut joc de relația noastră. Chestia e că nimeni nu-l fraiereşte pe Neal Caffrey fără să scape.

- Psihopat nenorocit care vorbeşte la persoana a treia! pufnește Jackson.

      Urmează un moment de linişte apăsătoare. Neal se schimbă la față.

- Dar stai liniştit, tu doar ai finalizat treaba. Până la urmă, eu a trebuit să-mi las amprenta. Brooke luase o supradoză. Nu a putut s-o descopere nimeni pentru că glonțul a fost o probă mult mai evidentă. S-a văzut şi s-a crezut doar că ea luase un drog uşor înainte... pentru euforie. Acum... bucură-te de libertate! Şi nu uita că... Jacskon Keller e mort!

- Dar eu ... cum de mai sunt în viață? Oamenii tăi m-au înjunghiat.

- Ah, un fleac! Oamenii mei sunt deştepți. Tehnica e să înfigi cuțitul într-un anumit mod şi loc în aşa fel încât victima să nu piardă o cantitate mare de sânge. Deci nu eşti mort. Cu plăcere! zâmbește Neal, cu gura până la urechi. 

       După aproape o lună, în care Jackson Keller se bucurase de libertate îndeajuns, decise să o viziteze pe Brooke.

Era într-un final pregătit.

       Se afla deja în fața mormântului ei.

Plângea.

      Se simțea atât de trist, însă, măcar vinovăția dispăruse.

      Se aşezase pe pământul rece.

- Îmi pare rău, Brooke Davis! şoptește el, plângând în hohote.