My immortal ✔

Epilog

      Dacă ai fi avut un prieten, pe care știai că n-o să-l mai vezi vreodată, ce i-ai spune? Dacă ai putea face un singur lucru pentru persoana pe care o iubești, ce-ai face? Gândește-te la asta! Spune-o! Fă-o! Nu aștepta pentru nimic în lume. Pentru că nimic nu rămâne aici pentru totdeauna.

      Aude pași ce se lovesc cu putere de podeaua uzată. Îi este atât de teamă să deschidă ochii. Nu știe ce se întâmplă cu el, nu știe unde e - ba chiar are impresia că ajunsese în iad. Acolo merita să fie, după toate cele întâmplate, cel puțin. Încă tremură... de frig. Se întinde pe podea. Acum stă comod, e relaxat. Dintr-o dată nu-i mai pasă de ce ar putea pluti în jurul lui, de secretele ce puteau fi ascunse în încăperea în care e captiv. Își lăsă mintea să fie liberă și începe să se gândească cum noi, oamenii ne petrecem tot timpul, aproape, vrând, căutând și dorind anumite lucruri, vise, ce poate ne-ar face viața roz. Însă, nu există roz - pe roz îl poți creea învățând din greșeli, având ambiție. Ambiția e bună. Urmărind și obținând lucruri cu integritate... Visând la cum ar putea fii viața ta...

      Se oprește. Dintr-o dată mintea și imaginația lui au fost oprite de un singur gând - Brooke. Asta pentru că, din cauza a ceea ce i s-a întâmplat ei, viața lui a devenit din roz, un negru sumbru. Fericirea lui se stinse, visele lui se spulberaseră, iubirea se evaporase. Și așa observi ușor, ușor cum un singur lucru, o singură persoană, un singur flashback îți poate schimba rațiunea și cursul vieții tale. Ajungi să respiri într-un loc închis, fără aer... sufocant, încătușat. În care efectiv nu prea ești lăsat să trăiești. Astăzi, însă, începuse să vadă adevărul pe îndelete. Să-l audă, să-l simtă. În sfârșit ceața din inima lui se ridicase și se instalase o lumină orbitoare. Astăzi, Jackson Keller se vindecase. Conștientizează ce-a făcut însă lipsește ceva, ce deja a fost descoperit... ce urmează să fie, de fapt.

      Pleoapele grele-i descoperă pupilele negre și contractate. E amorțit din toate încheieturile și încă are impresia că vede totul dublu. Tremuri, prostule! Încearcă să se ridice, însă nu poate. Este amețit și se simte ca și cum ar fi fost drogat.

     Iar apoi, însă, privirea-i devine fixă. Își ațintise ochii către tavan. Privește în gol. Realizează că el a fost înjunghiat, el trebuia să moară. Asta dacă nu cineva a vrut să-l aducă cu orice preț aici. El nu trebuia să moară, el a fost cheia unei diversiuni bine puse la punct. Rolul lui este să fie captiv aici și să afle într-un final cine i-a făcut toate astea. Începuse să se întrebe pe sine dacă nu cumva a tras ceva pe nas în ultimele două luni. Să fim serioși, nu înnebunea el așa de unul singur.

      Stările lui au fost cauzate. El trebuia să se simtă așa. Și știa că Brooke este răspunsul. Brooke a fost mereu o slăbiciune a lui, fata aia puțin roșcovană care-i sucise mințile complet. Misterioasa Brooke Davis, care a fost capabilă să-l vrăjească pe rebelul și încrezutul Jackson Keller într-o secundă.

      Realizează că încă de la început încă o persoană, dacă nu mai multe, au putut fi capabile să pătrundă în relația lor. Și el i-a lăsat. Voința și slăbiciunea lui au fost alte două "abilități" cheie.

     Al naibii să fiu. M-am făcut să sufăr singur.

      Vede cum doi bărbați solizi se apropiau de el. Se încruntă puțin gândindu-se la cu totul altceva, după care zâmbetul acela tipic şi ştrengar i se conturează încet pe față. Este apucat de ambele brațe, ridicat de pe jos şi pus pe un scaun. După care, îl legară la mâini şi dispăruseră în partea cealaltă a încăperii, făcându-l pe Jackson să creadă ca va avea o vizită cât de curând.
Înțelegând treaba asta, îşi ațintește privirea în față vrând să creadă ca vizita va fi de la Brooke. Doamne cât de dor îi era de Brooke Davis. O dorea înapoi, cu atâta ardoare. Era pentru prima dată în viața lui când simte că iubirea pentru o persoană moartă îl face efectiv să explodeze. Exploda de durere şi vinovăție.