Vis sangeriu

Capitolul 14

Capitolul 14 { Depanari de sentimente}

- Ok... Cine dracu' ti-a zis toate astea? intreba Jason, iar pe chipul lui se vedea clar furia.

Paddy tocmai terminase de povestit intamplarile anterioare(bineinteles, excluzand partea cu razbunarea). El paruse calm la inceput, dar treptat si un orb putea sa vada ca nu i convenea ce auzea. Si hai sa fim seriosi. Cui i-ar fi convenit sa fie acuzat pe... nedrept. Pentru ca nu el o parise. Nu?

Ea asa credea, dar totusi, ceva o impingea sa afle adevarul, sa spuna Jason cu gura lui ca nu-i facuse nimic. Asa ca, sovaielnica, il intreba:

- Nu... Nu tu esti vinovatul, asa-i?

Spera, defapt, credea ca nu era el, dar totusi era in acelasi timp nesigura. Adica, nu mai fusese nimeni pe acolo, in seara respectiva. Nici macar n-avea habar cum Jason se sincronizase atat de bine incat sa fie acolo s-o salveze. Totusi, el isi lua o atitudine aroganta, de baiat rau, ridicand dintr-o spranceana:

- Pai.. Paddy, in primul rand, am facut un pact acolo. Tu mi-ai aflat secretul, nu?

- Mda.

Avea dreptate. Si ea, prin nu stiu ce metoda ciudata, i citise gandurile, sau gandise logic, sau, in fine... Cea ce conta era ca-i aflase secretul. Acela ca el si...tarfa de Katherine erau frati. Si adevarul asta era extrem de ciudat. Pentru ca ea parea sa fie atrasa de el. La modul serios. Binee... Probabil la cat de usuratica arata, era defapt atrasa de cam toti baietii de pe acolo. 

- Deci, continua Jason, daca ai cat de cat incredere in mine ai sti ca eu nu-mi incalc pacturile.

Se gandise la asta. El parea un tip de incredere, si asta fusese si motivul care facuse sa se indoiasca de tot. Pentru ca, sincer, ea incepuse sa capete incredere in el. Nu stia cum sau cand, dar cert era, ca ceva din el o atragea. I transmitea incredere. Asta-i spunea instinctul. Si instinctul ei nu se indoise niciodata. Dar absolut niciodata.Totusi, atitudinea ei aroganta-aproape la fel de aroganta ca a lui- sari cu gura inainte:

- Pai... Nu prea stiu daca sa am sau nu incredere in tine... Adica... Ne cunoastem de mai putin de o saptamana.

- Mda. probabil ca nu-s tipu' pe care sa te bazezi.

O spuse pe un ton indiferent, fara sa-i transmitaceva anume. Dar fata lui... Fata lui transmitea tot ce era nevoie sa afle. Arata descumpanit, trist, pur si simplu, el crezuse ca ea se bazase pe el. O parte rea din ea vroia sa spuna: " Na, nu esti tu ala super-invincibil ! " Dar ar fi fost o rautate sa spuna asta. Defapt, ea simtea exact opusul. Ea stia parca ca-n spatele mastii aleia de baiat rau se ascunde o persoana... buna. 

- Oricum, vru sa schimbe el subiectul, vazand probabil privirea ei intensa. Cine ti-a spus?

- Aylia, spuse ea simplu.

El pufni.

- Cum adica? Te-a chemat Aylia la ea si ti-a spus:  Jason te-a parat, etc, etc, se maimutarii el.

- NU! Normal ca nu... Doar ca... Am cam tras eu concluzia.

Se simtii rusinata spunand asta. Dar daca dadea cartile pe fata, macar sa le dea pan' la capat. Ofta scurt si repeta ultima fraza mai tare, pentru ca, in realitatea, suna-se ca o soapta:

- Am tras eu concluzia asta...

Pe chipul lui trecura mai multe sentimente. Iar ea le pprivi atenta. Uimire. Tristete. Descumpanire. Regret. Nu putu sa descifreze prea mult din spatele lor, dar ideea principala o prinsa. Il ranise.

Ofta scurt si apoi spuse:

- Ai vrut sa afli adevarul. Asta e. Si putea sa iasa mult mai rau. Mult, mult, mult mai rau.