Vis sangeriu

Capitolul 19

Capitolul 19 {Tu}

Cand se trezi, Paddy se confrunta cu cea mai nasoala durere de cap din toate timpurile.

- Ce mama nai...

Incerca sa-si duca mainile la cap, dar tot ce reusi sa faca a fost sa obtina un junghi de durere in incheieturi care, surpriza!, erau imobilizate. Ce se intampla? De ce era imoblizata cand ea ar trebui sa fie...

Orasul, parcul, Alex, sarutul, toate i reaparura in cap precum un cutit, provocandu-i si mai multa durere. Totusi, strangand din dinti, Paddy incerca sa gandeasca coerent. Avusese chef de distractie. Avusese chef sa-si faca de cap si fusese la un pas sa-l sarute pe Alex. Si i se paruse ca si Alex isi dorise acelasi lucru. S-o saruta. Pana in ultimul moment... Ce naiba fusese cu zambetul ala... malefic? Pur si simplu, nu se asorta cu fata de baiat dragut a lui Alex. Si ce i facuse mai apoi. O drogase?

Un fior de panica i trecu pe sirea spinarii la gandul ca probabil o si violase. In fond, ce ar vrea baietii de la o fata draguta si drogata? Totusi, daca i-ar fi facut asta, probabil s-ar fi trezit pe o strada laturalnica sau in spatel unui tufis. Si s-ar fi simtit... altfel. Pe cand ea era prizoniera undeva si singura senzatie care o simtea era durerea.

Intr-un final, deschise ochii si vazu... Nimic. O bezna totala. Si nu pentru ca era intuneric. Binee, era intuneric, dar de asemenea Paddy putea sa vada ca nu era nimic in camera. Absolut nimic. Doar ea imobilizata pe un scaun. Unde mai vazuse asta? Raspunsul era simplu. In filme. Asa arata o camera de tortura. Avea sa fie torturata...

- Insfarsit! rasuna o voce si  sunetul unei usi deschise si inchise la loc se auzi in spatele ei.

Era o usa. O cale de scapare. Trebuia doar sa se dezlege si sa se descotoroseasca de persoana care intrase. Cumva. Mda, probabil usa era inchisa si toate cele. Dar, trebuia sa se elibereza, atata conta. Si, din nou, intrebarea: cum?

Dar, cand persoana care vorbise aparu in fata ei, Paddy ingheta.

- Aylia.

Nu-i placuse niciodata de directoarea, sau cum se numea, a internatului. Si relatiile lor se racisera mai tare in momentul in care aflase de la... cineva (nu Jason!) ocupatiile lui Paddy din prima noapte in care ajunsese la internat.

Dar, totusi, de ce? De ce o... rapise. Sau, ba nu! N-o rapise pentru ca, habar n-avea cum, simtea ca era in internat. Intr-o aripa de-a lui. Chiar ajunsese s-o urasca asa tare incat s-o elimine? Dar ce facuse ea asa rau? In fond, nimeni nu stia nimic de tentativa de sinucidere a lui Paddy. Doar ea, Aylia si... Jason. Si Katherine!

Asta era! Adevarul o lovi pe Paddy. Nu Jason i spuse lui Aylia. Ci Katherine! Probabil, fiind de serviciu, auzise zgomotele si vazuse scena. Si, probabil, fusese si geloasa pentru ca Jason i acordase atentie lui Paddy. Bine, deja era exagerata, dar totusi...

Glasul Ayliei i opri pentru moment mintea care lucra febril:

-  Patricia. Ce pacat! fu singurul lucru rostit de femeie plus ridicarea capului lui Paddy cu o unghie, ar tebui sa spuna gheara?, extrem de ascutita.

- Pacat... Pentru ce? intreba Paddy confuza.

Incerca din rasputeri sa traga de timp. Si o secunda conta. Chiar si o secunda in plus i-ar putea salva viata. Dar, mai era ceva care ii dadea curaj sa vorbeasca.Curiozitatea. Trebuia sa afle de ce naiba fusese adusa in camera acea.

- De tine e pacat, raspunse Aylia simplu,

- De...ce?

- N-am gresit niciodata Patricia, cand am spus ca ai fi perfecta pentru viata asta. Esti inzestrata cu multe calitati. Inclusiv acea de a te strecura in capul oamenilor la care ti.