Dragoste la prima vedere

Capitolul 21

— Iubitule, probabil a costat o avere... Este foarte frumoasă şi îţi mulţumesc din suflet, dar chiar nu trebuia. îi spun ruşinată, având capul plecat.

— Iubito, ba da trebuia. Acesta este cadoul tău, iar tu meriţi orice. Şi mă bucur mult că îţi place. îmi spune şi mă strânge la pieptul său.

Stăm aşa îmbrăţişaţi câteva minute bune şi tresar dintr-o dată când îmi amintesc că eu încă nu i-am dat cadoul lui Angello. Doamne, ce toantă sunt!

— S-a întâmplat ceva, iubito? îl aud întrebându-mă şi mă priveşte confuz.

— Cadoul tău! Am uitat să ţi-l dau.

— Iubito, dă-l încolo de cadou! Chiar nu trebuia să-mi cumperi nimic.

— Nici să nu te aud! îl atenţionez eu cu degetul arătător încercând să par serioasă, dar faţa mă trădează şi izbucnesc în râs.

Mă dau jos din pat cu cearceaful pe mine şi de cum fac primul pas, o durere acută mă cuprinde acolo jos şi mă dezechilibrez, prăbuşindu-mă pe podea. Angello vine speriat lângă mine şi mă ridică în braţe, aşezându-mă din nou pe pat.

— Doamne... Iubito, eşti bine?! mă întreabă şi-l văd foarte îngrijorat.

— Mă cam doare, dar nu-i mare lucru. Nu-ţi face griji. îi spun şi încerc să zâmbesc pentru a-l mai linişti puţin.

— Iubito, îmi pare atât de rău! Iartă-mă, te rog! Trebuia s-o iau mai încet, dar nu m-am putut controla... îmi spune, având capul plecat şi un anume regret în voce.

— Nu trebuie să-ţi mai ceri scuze, iubitule! Sună de parcă ţi-ar părea rău pentru că ai făcut-o cu mine... spun, simţindu-mi ochii umezindu-se.

— Iubito, bineînţeles că nu. Din contră, doar că îmi pare foarte rău pentru că n-am fost mai atent cu tine şi te-am rănit.

— Dragostea mea, nu m-ai rănit absolut deloc. Mă bucur că s-a întâmplat pentru prima oară cu tine şi nu cu altcineva. Mi-ai oferit cea mai frumoasă noapte din viața mea. Te iubesc atât de mult! îi spun şi-l îmbrăţişez, punându-mi capul pe pieptul său.

— Şi eu te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta! Tu eşti totul pentru mine, scumpa mea. îmi spune şi mă sărută apăsat, iar mie îmi dau lacrimile de fericire.

Îl îmbrăţişez strâns şi mă ridic cu greu din braţele sale cu gândul de a mă duce la bagajul meu, însă Angello mă opreşte şi mă trage înapoi în braţele sale.

— Unde vrei să pleci, micuţa mea? îmi spune şi-mi depune un sărut pe gât.

— Să-ţi aduc cadoul. Este în geamantanul meu. îi spun, dar tot nu-mi dă drumul din braţele sale.

— Ţi-l aduc eu. Stai te rog cuminte aici pentru că n-aş vrea să te doară mai tare sau să păţeşti ceva.

— Iubitule, ce aş mai putea să păţesc? Sunt bine acum, stai liniştit.

— Sigur?

— Sigur. îi spun şi de data aceasta mă lasă să plec din braţele sale şi merg spre geamantan, căutând cadoul pentru scumpul meu.

Îi întind cele două cutii şi începe să le desfacă precum un copilaş, rupând hârtia colorată cu (,) care sunt împachetate. Deschide prima cutie şi cea mai mică dintre ele, făcând ochii mari când vede ceasul pe care i l-am cumpărat.