Dragoste la prima vedere

Capitolul 19

— Mulţumesc, dar iubitule... Oricât de mult mi-ar plăcea să stăm aşa, tu nu ar trebui să te îmbraci?

— Argh! Trebuia să strici tu momentul. îmi spune, ciupindu-mă de obraji.

— Acum fuga în camera ta să te pregăteşti! O să întârziem. îi spun şi-l împing spre uşa băii.

— Bine, şefa! spune şi-l văd mergând spre baie, nu înainte să mă sărute încă odată.

Îmi iau geanta şi cobor jos, văzându-l pe Mariano uitându-se la televizor.

— Neaţa!

— Neaţa, Lucy! Gata de facultate?

— Da. O aştept pe Bella şi pe Angello să coboare.

— Ok. Eu mă duc să văd ce face Bella şi după mă duc la firmă. îmi spune şi urcă scările grăbit.

După ce Bella şi întârziatul meu iubit coboară jos, acum putem merge. Angello se urcă la volan, iar eu în dreapta sa şi Bella pe bancheta din spate. Pe Bella o lăsăm la facultatea de Arhitectură şi ne continuăm drumul până ce ajungem în faţa unei clădiri mari care îmi dau seama că este facultatea de Drept, unde o să învăţ anul acesta.

— Am ajuns, iubito. îmi spune, privindu-mă cu părere de rău.

— O să treacă repede aceste câteva ore şi o să ne vedem din nou. îi spun şi-l sărut apăsat.

Cu siguranţă îmi va fi dor de buzele acestea moi astăzi. După ce îmi mai dă un sărut dulce de plecare, cobor din maşină şi acesta iese din raza mea vizuală. Înaintez spre clădire şi în curtea acesteia văd o mulţime de studenţi care par a fi foarte plictisiţi de discursul pe care-l ţine un domn mai în vârstă pe o scenă mare. Presupun că acesta este decanul. După aproape o oră infernală în care mi s-a părut că am îmbătrânit cu câţiva ani, înaintăm cu toţii spre amfiteatru. Îmi arunc privirea prin sala imensă să văd dacă mai prind un loc liber şi găsesc unul lângă două fete. Una dintre ele este şatenă cu părul până mai în jos de umeri, iar cealaltă are părul lung şi brunet. Amândouă sunt foarte frumoase.

— Ăăm... Bună! Eu sunt Lucy şi sunt nouă pe aici. Pot să mă aşez sau este ocupat? le întreb politicos.

— Bună! Da, este liber. I-a loc! îmi spune tipa cu părul mai scurt, zâmbindu-mi şi mă aşez lângă ele.

— Ah, ce maniere mai avem şi noi! Nici nu ne-am prezentat. Eu sunt Miranda.

— Iar eu sunt Lara. îmi spune tipa mai brunetă.

— Încântată de cunoştinţă!

— De asemenea. îmi spun amândouă la unison.

Sunt chiar foarte de treabă. Sper să devenim prietene pe parcurs. Până la urmă, nu cunosc pe nimeni în afară de ele aici. După câteva ore plictisitoare în care tot ce am făcut a fost să ne cunoaştem profesorii şi să ne prezentăm, putem în sfârşit să plecăm. După fiecare oră care trecea am avut parte de câte o pauză în care am mai vorbit cu Miranda şi Lara, şi bineînţeles cu Angello la telefon. Îmi este tare dor de el! În aceste câteva ore le-am putut cunoaşte cât de cât pe fete şi am aflat despre ele că locuiesc nu foarte departe de apartamentul nostru. Asta înseamnă că ne vom vedea mai des. Le-am mai povestit şi eu despre mine, şi am observat că avem ceva lucruri în comun. Am făcut schimb de numere de telefon şi am stabilit să ieşim într-o zi la o cafea. Mi-am luat 'La revedere!' de la ele şi am plecat spre apartament.

Deschid uşa apartamentului şi un miros divin îmi invadează nările. Mmm... Miroase delicios a paste. Sigur Bella ne-a gătit ceva. Merg spre bucătărie şi am parte de "surpriza vieţii mele", dacă pot să-i spun aşa. Angello găteşte! Este în bucătărie trebăluind de zori, îmbrăcat cu nişte pantaloni sport gri, un maiou alb care-i lasă la vedere braţele puternice care i se încordează în timp ce toacă câteva legume. Ce altă privelişte îţi mai poţi dori să vezi după o zi obositoare? Se pare că nu m-a auzit când am venit şi îşi continuă treaba fără să ştie că-l privesc. Îmi dau jos geaca de piele, punând-o în cuier şi păşesc spre el, dar bineînţeles că am uitat de pantofi. Fir-ar! Voiam să-l sperii puţin, dar asta nu mi-a reuşit pentru că tocurile mele au făcut zgomot care i-a atras atenţia spre mine, iar în următorul moment mă trezesc în braţele sale care mă strâng la pieptul său, având într-o mână o lingură de lemn.