The Shadow of the Serpent

Capitolul 6

Eva

După ce m-am spălat pe mâini de trei ori, am decis în final să mă întorc la bar. Nu era încă trecut de ora 23 și simțeam că nu mai pot rezista mult. Toată agitația asta și formalitățile erau mult prea copleșitoare pentru mine, iar oricât de mult aș fi încercat, nu mă simțeam în largul meu. Să stai pe un scaun, sub privirile mult prea insinuante ale bărbaților, poate fi destul de obositor. Așa că am decis să o anunț pe Bianca că voi pleca acasă. Putea sta la petrecere și fără mine.

-Scuze, ai văzut-o pe Bianca? Am întrebat-o pe Francesca imediat ce am ajuns la bar, văzând că stă singură cu un pahar de prosecco în față.

-Mi-a spus că vine după tine, nu v-ați întâlnit?

-Nu, n-am văzut-o. Mi-am scos telefonul din poșetă și am început să-i caut numărul de telefon în agendă, apelând-o. Însă în zadar. Căsuța vocală.

Am oftat.

-Eu trebuie să plec, o anunți tu dacă o vezi?

-Pleci deja? Abia a început petrecerea.

-Nu prea mă simt bine. Mi-am dus mâna la frunte și am zâmbit ușor.

-Ai băut prea mult? A râs scurt Fran.

-Nu, nu de asta. Dar acum că a adus în discuție băutul, stomacul pare să mi se fi întors pe dos. Am oftat puternic și m-am așezat pe scaunul liber de lângă ea.

-Să știi că dacă vrei să iei o gură de aer, știu eu un loc mai liniștit.

-Sunt bine, doar puțin obosită. I-am trimis repede un mesaj Biancăi în care am anunțat-o că o să plec și am băgat telefonul înapoi în poșetă.

-Să fiu sinceră, nici mie nu-mi prea plac petrecerile de genul acesta, dar sunt nevoită să vin. Tonul Francescăi era unul relaxat și mă făcea cumva să mă simt confortabil în preajma ei.

-Pare că ești destul de obișnuită cu lucrurile acestea. Mi-am pus cotul pe bar și mi-am sprijinit capul în mână. Camera deja începea să se învârtă.

-Sunt obișnuită cu lucrurile acestea. A zâmbit. Dar nu am spus că îmi și plac. Adică, pe bune, la vârsta noastră ar trebui să ne distrăm pe o plajă bete, nu să venim la întâlnirile de afaceri ale părinților noștri.

Am râs cu poftă. Avea dreptate. Treburile adulților nu erau responsabilitatea noastră. Însă în momentul acesta, eu alesesem să vin aici.

-Mă bucur că ne-am cunoscut, ești cea mai normală persoană de aici. Mi-a zâmbit cald Francesca.

-Și eu mă bucur că ne-am cunoscut, dar acum chiar trebuie să plec. M-am ridicat încet de pe scaun și am simțit cum mi se tăie picioarele.

-Ești ok? M-a prins brusc de braț Francesca. Privirea ei avea o notă de îngrijorare.

-Da, sunt bine, ne mai vedem. I-am zâmbit, și imediat ce m-am redresat, am pornit spre ușa cazinoului.

Am deschis încet ochii. Lumină. Razele soarelui pătrundeau prin perdeaua subțire și îmi deranjau privirea. M-am întors pe cealaltă parte și am închis ochii. Ce naiba? O durere insuportabilă îmi strângea capul. M-am ridicat brusc, simțind cum tot ce am mâncat ieri se întoarce. Patura albă a zburat de pe mine, iar cu pași repezi am trântit ușa băii, apoi am înghenunchiat în fața toaletei și am dat totul afară. De ce naiba îmi era rău? Am tras apa și m-am spălat pe dinți și pe față. Nu-mi aminteam nimic. Ce făcusem aseară? Apoi mici imagini mi-au apărut în minte. Am fost la petrecerea aceea stupidă cu Bianca, unde am băut mai multe pahare de Martini. Nu am toleranță absolut deloc la băutură. De ce mama mă-sii am băut? Am oftat puternic și m-am trântit în pat. Mai multe imagini îmi apareau în minte.