Nici nu mi-am dat seama când a trecut o săptămână de muncă.
Am fost ocupată la restaurant şi am aflat că pe numele nostre este o datorie de 30000 de euro. Angajații erau din ce în ce mai nemulțumiți fiindcă aveau tăiate ture din program. Asta însemna că salariul lor era mai mic decât ar fi trebuit. Nu îmi explic de ce tata ar face un asemenea lucru. Probabil să acopere pierderile din urma datoriilor. Trebuia să rezolv această problemă cât mai curând.
Ceea ce nu înțeleg este de ce au păstrat oamenii tăcerea. De ce nu au luptat pentru drepturile lor?
Clar intră pe lista mea de priorități. Culmea e că la cină nu a menționat nimic de asta. Dar trebuia să mă aştept la asta. Tata nu vorbeşte despre eşecuri, vrea să demonstreze că este un om puternic. Chiar dacă înseamnă că trebuie să sacrifice tot ce iubeşte.
Vreau să închid restaurantul mai repede fiindcă e gol, dar realizez că a intrat cineva înăuntru. Este Julien. Nu l-am mai văzut din cursa trecută. De atunci el a mai fost plecat la Monza, unde a avut loc o cursă de Formula 1. Ne apropiem încet de final de sezon.
-Am închis, îl anunț.
-Pe ușa de la intrare spune altceva. Se aşează la o masă de lângă bar. Nu pot să nu bag de seamă cum mă studiază din priviri şi zâmbeşte.
-Cu ce te pot servi?
-Nu știu, o sticlă de suc. Ce îmi recomanzi?
Nu îmi dau seama dacă glumește sau nu.
-Îți pot aduce un meniu, dar în jumătate de oră trebuie să închid.
-Coca Cola e bine?
El aprobă din cap și îmi zâmbește superior.
Mă duc la frigider și îi scot o sticlă, apoi o desfac pe masă.
-Altceva? Cu ce te mai pot ajuta?
-Cu multe, de-ai știi... Îmi dau seama că ultima frază a fost mai mult pentru sine.
-Ai glume în program?
Îmi ignoră întrebarea.
-Am nevoie din nou de sfaturi. Trebuie să te ții de promisiune.
-Haide, LeBlanc, îmi dau ochii peste cap luând şi eu loc. Credeam că te-am învățat ce trebuie să faci. Treaba e simplă, invit-o undeva şi arată-i că eşti interesat.
-Asta vreau să fac. Cred că o voi invita diseară să vină cu mine să sărbătorim victoria din Monza. Ce zici, vei fi acolo să mă ajuți?
-Sună tentant, dar voi zice pas.
-De ce?
-Pentru că am treabă.
-Ce fel de treabă?
-În caz că nu ai observat, o afacere nu se conduce singură.
-Ai probleme, pictorițo?
-Nu, îmi masez tâmplele. Încerc să schimb subiectul pentru că nu mă simt în stare să vorbesc despre problema cu datoriile.
-Julien, uneori mă întreb, ai fost vreodată îndrăgostit?
Văd în ochii lui că e surpins de întrebare. Nu se aștepta să îl iau în serios.
-Nu. Vreau să o fac, dar sunt foarte stângaci şi nu vreau să o dau în bară. Habar nu am ce să fac. Încearcă să zâmbească. Cred că nimeni nu a reușit să mă vadă cu adevărat și de asta nu mi-am bătut capul cu relații serioase. La sfârșitul unei zi de cursă eram tot singur. Puteam să câștig de câte ori vreau, nu eram cu nimic mai bun.
-Păi, dacă lucrurile de la petrecere merg bine, poți să o inviți la tine. Ar fi un pas important, să îi prezinți un colț din sufletul tău. Îi poți cânta la pian, sau să gătiți împreună. Chestii normale.
