Never Again

Capitolul 31

— Bryan! Las-o în pace. Întoarce-te la companie, ai treabă la birou.

— Nu mă mai bate la cap, Ashley.

— Te porți ca un psihopat obsesiv!

Eu trag din nou un fum din țigară.

— Ești atât de ipocrit! Continuă ea.

Eu închid apelul. Urăsc când soră-mea mă bate în halul ăsta la cap. Uneori efectiv mă enervează atât de tare încât ajung să țip la ea. Și desigur că după regret ce am făcut. E sora mea mai mică, o iubesc din tot sufletul și m-am jurat că o să am grijă de ea până când voi murii.

Mereu am avut un sentiment ciudat în legătură cu John, iubitul ei. Mereu mi s-a părut suspect. Nu este vreun motiv întemeiat care m-a făcut să nu am încredere în el, pur și simplu nu pot avea.

În fine, să ne întoarcem la prezent. Întorc capul și observ un băiat în dreptul roșcatei.

Băiatul respectiv spune ceva ce le face pe fete să râdă.

Îmi încleștez maxilarul, simt cum o venă îmi pulsează în tâmplă și îmi micșorez ochii în spatele ochelarilor de soare.

Arunc țigara pe geam.

Respirația mea devine dereglată atunci când băiatul pune mâna pe umărul Natashei, ea privindu-l zâmbind cu gura până la urechi.

Îmi bag mâna înapoi în mașină, pornesc motorul și plec din această parcare.

Furia mea este inimaginabilă în momentul ăsta. Tot ce sper e să ajung cu bine la companie.

• • •

M-am întors cu câteva minute în urmă la clădirea companiei. Ashley încă este nervoasă pe mine pe faptul că am plecat din birou.

— Nu prea cred că înțelegi ce greșală tocmai ai făcut! Intră ea cu avânt la mine-n birou.

Eu ridic capul din laptop și înclin capul spre ea.

— Nu prea am multe de făcut, Ash, nu mai exploda degeaba.

Brusc ea se încruntă și se sprijină de perete. Îngrijorarea imediat mă cuprinde.

— Ce e? Eu mă ridic de pe scaun, ocolesc masa mare de birou și ajung numai decât lângă Ashley. Ea îmi cuprinde palma în a ei și o strânge, chinuindu-se să respire.

— Ajută-mă să merg pe canapea... spune ea printr-o suflare.

Eu o prind de talie și o ghidez spre canapea. Ea se așază ușor și cu grijă pe canapea și eu mă las în genunchi în fața ei, privind-o îngrijorat.

— Se întâmplă asta de câteva zile, mă informează ea clipind încruntată.

— Din ce motiv?

— Nu știu...

Eu îmi urc mâna pe ceafa ei susținându-i capul. Dar ea tresare brusc la atingerea mea.

O privesc confuz și totodată bănuitor. Îi dau părul pe celălalt umăr dezvăluind pe gâtul ei o vânătaie mare și mov, parcă proaspătă. Eu mijesc ochii șocat.

— Ash... ce e asta? 

Ea îmi evită privirea.

— Am căzut pe scări. 

Nu este deloc convingătoare. O prind de maxilar și îi ridic capul, îndemnând-o să mă privească. Are lacrimi în ochii, și prin ei transmite o doză de melancolie și frică.