Never Again

Capitolul 5

Natasha

Visul meu se sfârșește din pricina unui trăsnet puternic. Deschid ochii și aud cum plouă. Mă ridic dezorientată în jur și îmi ia câteva secunde să-mi reamintesc unde sunt.

Bryan încă doarme. Doarme profund. Cobor din pat și instinctul mă îndeamnă să mă uit pe geam. Exact asta am făcut.

Și a fost o greșeală. Imediat ce am tras perdeaua un fulger a coborât pe pământ urmat - îndeaproape - cu un tunet puternic.

Sunetul tunetului și lumina strălucitoare a fulgerului m-a făcut să tresar și să trag la loc perdeaua.

Mă uit la Bryan și el tot doarme. Cum poate să doarmă atât de profund, oameni buni!?

Mă îndrept spre baie cât mai silențioasă posibil, doar pentru a nu-l trezi.

Ochii îmi joacă feste. Îmi simt capul amețit și cred că am nevoie de un jet de apă rece pe față.

În timp ce îmi ștergeam chipul cu un prosop aud trei bătăi tărăgănate în ușa. Înlemnesc imediat.

— Natasha... aud o voce suavă, ești acolo?

Eu nu răspund. Sunt ca și înghețată.

— Natasha? Vocea suavă mi-a rostit din nou numele.

Probabil este Bryan. De ce m-ași îngrijora?

Deschid ușa și el apare în aria mea vizuală.

— Ce s-a întâmplat? Mă întreabă.

E vizibil buimac. Eu nu răspund doar îl privesc lung. 

— A fost un trăsnet puternic și m-a trezit. Nimic mai mult.

El a încuviințat o dată din cap și a plecat din ușă, dându-mi voie să ies din baie.

Se pare că este patru dimineațea. Am stins becul la baie și m-am băgat sub așternuturi. Se pare că și Bryan a făcut la fel.

Doar ce am închis ochii, atât, și un nou trăsnet puternic a lovit pământul făcându-mă să tresar și să deschid brusc ochii.

Gata, nu mai dorm.

M-am ridicat în fund și m-am sprijinit de pat.

— Nu mai dormi? Mă întreabă Bryan.

— Nu pot să dorm. Spun.

Nu îi pot vedea chipul. E întuneric beznă.

— Ți-e frică de trăsnete?

Nu răspund. Îmi lipesc ochii de genunchi și îmi înconjor mâinile în jurul picioarelor. Acluofobia mă afectează destul de mult.

— Mhm? Îi aud mormăitul bărbatului.

Șovăi puțin și spun:

— De furtuni puternice în general.

El aprinde lampa de lângă patul lui și în sfârșit îi văd chipul.Se sprijină și el de pat.

— Mhm... face el, dacă tot nu mai dormim hai să profităm. Hai să ne cunoaștem mai bine.

Eu am ridicat din umeri.

Foarte fain și obișnuit. Este ora 4 dimineața, în mijlocul unei furtuni, și eu cu șeful meu ne dezvăluim unul altuia informații personale.

— Ai frați? Mă întreabă el.

— Mda... am o soră, Ava, și trebuia să am și un frate dar a fost născut mort.

— Mhm... îmi pare rău...

De ce e așa amabil?

— Tu ai frați? Întreb.

— Da, am o soră, o cheamă Ashley. Mai am un frate dar nu am mai auzit nimic de el de cred că 6 ani. A plecat în Olanda, la studii, și acolo a rămas...

—... Părinții?

Continuă el.

Eu schițez un zâmbet mic și scurt.

— Mamă e profesoară de gramatică și tata e medic pediatru. Amândoi se află în Nevada.

— Mhm... sună bine... Mama mea a murit când aveam 9 ani, am suferit foarte mult timp după moartea ei. Și tata e bolnav de diabet. Acum un an i-au descoperit acest diagnostic și, acum o lună s-a agravat, foarte mult.

Mă prefac surprinsă, vreau să creadă și el că aflu informația asta pentru prima dată.

— Oh... îmi pare rău! Îi spun cu vocea și expresia feței, ambele pline de remușcări.

— Asta mi-a fost soarta. Îmi mai trebuie să aud că soră-mea are vreo boală sau ceva de genul, că o să fie jale mare.

Îl priveam cu milă, nu știam ce să îi spun.

Mi-e frică să mai spun ceva. Se pare că Bryan nu e chiar un om rău. Dar nu am încredere în el. Nu știu de ce... doar nu pot avea încredere în el.

— Dar tu de ce ești atât de închisă în tine?

Eu nu spun nimic. Îmi lovesc capul de perete și-mi închid strâns ochii. Să îi spun?

Oftez. Parcă simt cum inima și creierul au o discuție contradictorie. Până la urmă aleg să-mi urmez inima...

— Am un trecut destul de cutremurător... răspund eu tărăgănat.

— În ce sens?

Nu răspund, doar privesc tavanul.

— Cine te-a distrus Natasha?

O lacrimă îmi cade pe tâmplă la amintirea abuzului la care am fost victimă.

— În urmă cu trei ani... înghit în sec și după continui, am întâlnit un băiat, de care la scurt timp m-am îndrăgostit. La prima vedere el un chip de înger. Dar de fapt s-a dovedit că este un manipulator, paranoic și gelos, iar eu am căzut în capcana lui. 

Aparent el mă ascultă. Chiar foarte atent. Eu m-am oprit din pricina unui nod care mi s-a așternut pe laringe, și nu îl pot înghite. 

— Continuă, te ascult! rostește el cu o voce suavă.

Îmi umezesc buzele  și îl privesc îndurerată.

— Oh, face el, dacă nu vrei să continui... Ei bine n-o face.

Un nou trăsnet puternic a lovit spațiul terest.

Sper ca mâine să fie o zi... ușoară...