Necunoscuta

Un caz complicat

Detectivul studia cu atenție hârtiile. Era o poveste lungă și complicată. Aceeași persoană, răpită de două ori , reușind să scape tot de două ori. Plus tentativa de omor eșuată.

Se scărpină în cap, încercând să pună cap la cap cele întâmplate. Avea în față un teanc de dosare, plus declarațiile de la poliție, a celor de la ambulanță, a fraților ei. Vorbise înainte și cu ea. Ca de obicei, porni de la început.

Se numea Elena. Se născuse în altă familie, fusese adoptată de domnul Cazacu de foarte mică, împreună cu fratele ei mai mare. O viață absolut normală. O fată cam singuratică, protejată excesiv de tatăl și frații ei. Pasiunile ei: alergare, gătit și motociclism. Prima pasiune i-a salvat de trei ori viața. Strânse din buze și dădu aprobator din cap. Ar trebui să se apuce de alergări și el!

Deschise dosarul despre iubitul ei: George Marinescu. Născut și crescut în același oraș. Părinții decedați în copilărie. Locuiește cu bunica din partea tatălui. Studii superioare. Programator. Pasiuni: muntele, cățărarea. Ecologist. A îngrijit-o pe fată după prima evadare și a salvat-o de la moarte la tentativa de omor. Tare, își zise el. Bun băiat!

Strâmbă gura când văzu dosarul gros. Maximilian Alexis. Cunoscut mai mult ca Mad Max. Implicat în cele mai diverse contravenții și infracțiuni. Acuzat de nenumărate ori, dar scos de sub urmărire de fiecare dată. Suspectat de legături cu lorzi ai drogurilor. Absolvent de studii superioare juridice!, ridică el sprânceana. Uite unul care știe exact ce și cum să facă, își zise el. Administrator al unei companii. Afaceri imobiliare. Consilier juridic al unei rețele de clinici...Hă?, își zise el gânditor, ducându-și mâna spre bărbie. Dispărut din țară, dat în urmărire generală...

Trecu peste dosar de mai multe ori, punând-și multe întrebări, pe care și le notă pe un carnețel. Făcu la fel cu toate informațiile pe care le avea deocamdată la dispoziție. Stomacul care protesta zgomotos îl aduse înapoi în prezent. Oftă. Se ridică, cu un plan de acțiune care i se creiona în minte. Coborî la fast-food și cumpără trei sandvișuri și o porție triplă de cafea. Se profila o zi plină. Va avea nevoie de toată energia.

Una dintre întrebările la care i se ceruse să caute răspuns era cine fusese mama Elenei. Din păcate, în era digitalizării încă nu toate dosarele fuseseră prelucrate, iar fratele lui, hackerul, cunoscut și sub porecla de Fulger, nu putu găsi nimic folositor. Era timpul să înceapă o investigație de modă veche. Zâmbi amuzat, apoi începu deghizarea.  Avea de intrat în arhivă. Fulger reușise să acceseze planurile arhivei,  și codul de dezactivare al alarmei, dar ce era acolo, înăuntru, nu avea habar. Ieși din casă vreo jumătate de oră. La întoarcere dădu câteva telefoane, pregăti scena. Apoi, când telefonul îi sună, răspunse pe un ton oficial:

-Bună ziua! Ați sunat la Pest Control! Cum vă putem ajuta?

De la capătul celălalt al firului, o voce de femeie panicată îi descrise problema. Cu o voce calmă, o asigură că vor veni cât mai repede posibil, apoi închise. Îi făcu cu ochiul fratelui său, apoi se duse la garaj, unde îl aștepta camioneta. Scoase repede autocolantele, le lipi pe laterala mașinii, apoi porni spre arhivă, fluierând. Mustața falsă, ochelarii, apoi masca de protecție cu care-și întregi costumația îl făcură de nerecunoscut. Tacticos, scoase valizele , își puse ecusonul în piept și intră plin de încredere în clădire. Paznicul îi făcu semn să treacă, plictisit. Doamna cu care vorbise îl aștepta la intrare și-i dezactivă cu amabilitate alarma. El îi spuse că va dura ceva timp, ca să poată studia terenul și să poată aplica doza potrivită, astfel încât dăunătorii să nu mai fie o problemă. De asemenea, o puse în gardă referitor la gradul de toxicitate al substanțelor folosite, astfel că femeia acceptă bucuroasă ca nimeni să nu intre pentru o zi în arhivă. Aplică banda care avertiza că accesul era interzis, apoi intră și-i ceru numărul de telefon, ca să o sune și să-i deschidă din exterior ușa. Oftă ușurat când ușa se închise. Arhiva era enormă, iar el avea acces doar un timp limitat. Aruncă cât colo bagajul și masca. Se apucă de căutat modelul după care erau arhivate dosarele. Din fericire, cineva își făcuse bine treaba. Ajunse la anul nașterii Elenei. Erau sute de dosare acolo. Scoase cutiile, apoi își aduse una dintre valize. Mușcă tacticos din sandviș, în vreme ce cu cealaltă mână înmănușată cotrobăia printre acte.

Aproape că nu-i veni să creadă când găsi dosarul și-l deschise. Însă ceea ce citi acolo era neașteptat și deschidea ușa spre noi posibilități. Termină de fotografiat dosarul și se pregătea să plece, când un gând îl fulgeră.

Se întoarse și deschise dosarele tuturor copiilor de la aceeași maternitate. Le fotografie pe toate. Adulții de azi puteau fi martori pentru istoria de atunci. Unul îi atrase atenția în special. Avea scris cu roșu pe el ,,DOSAR ABANDON NR...”Ca unul ce ținea la proverbul cu fierul care trebuie bătut cât e cald, omul nostru îl fotografie , apoi se apucă să-l caute. Nu găsi nimic. Probabil zăcea într-o arhivă asemănătoare, doar că la o altă instituție. Așeză totul la loc. Plasă substanțele prin arhivă în câteva minute, apoi o sună pe femeie. Trecuseră aproape trei ore. Ea răspunse imediat și veni să-i deschidă. El își puse masca, desfăcu tubul de spray și începu să pulverizeze substanța urât mirositoare. Când femeia deschise, se strâmbă de la miros și-l compătimi pe bietul om.

-Vă vom trimite factura pentru servicii!, zise el, apoi se duse glonț la mașină și se făcu nevăzut.

  În mașină aruncă cât colo masca, apoi ochelarii și-și  luă jos mustața care îl făcea să se scarpine. Ajuns acasă, dezlipi cu îndemânare autocolantele, puse la locul lor echipamentele, se schimbă, merse cu mașina la spălătorie ca să o facă iar curată-lună, iar când se înseră se duse la parcarea firmei de dezinsecție, unde puse la loc numărul de înmatriculare pe care-l furase de dimineață.

Satisfăcut de roadele muncii lui de-o zi, se întoarse acasă și după ce făcu un duș adormi aproape instant când capul îi atinse perna.