Necunoscuta

Samir

Undeva, pe un pat de spital la sute de kilometri depărtare de Geo și Elena, Samir îmbrățișa cu privirea lumina dimineții și asculta zgomotele noii zile. Se simțea bine, transplantul decursese excelent, și era liniștit și mai recunoscător decât se simțise vreodată. I se acordase o  nouă șansă la viață și decise să se bucure de fiecare clipă care i se va mai oferi de acum încolo. Meditase de când se trezise la nesfârșita lui goană după bani, la nesfârșitul șir de fărădelegi și de abuzuri pe care le comisese de-a lungul vieții.

 Imaginea donatoarei îi apăru din nou înaintea ochilor, iar ochii i se umplură instantaneu de lacrimi. Înțelegea, sau cel puțin putea bănui acum ce se întâmplase cu ani în urmă și regreta nesăbuința cu care acționase. Dar își promisese că-și va lua revanșa, va răscumpăra răul făcut. O scurtă bătaie la ușă, iar el își șterse automat lacrimile. Soția și băiatul năvăliră în cameră, iar el îi primi bucuros. Curând voi pleca acasă, iar acolo vor fi mereu cu ochii pe mine, își zise el. Să încep ce am de făcut cât încă sunt aici...

-Știi, draga mea...începu el mieros către soție. M-am tot gândit la mătușa mea, are aproape nouăzeci de ani...aș vrea s-o sun într-o zi, să văd cum îi mai merge, cum se mai simte...

-Dragă, bineînțeles, zise ea repede. Îți dau telefonul meu, poți s-o suni chiar acum, dacă vrei...

-Nu, nu...tu ai nevoie de telefon...adu-mi-l când mai vii pe al meu...mai vorbesc și eu cu unul, cu altul...mai aflu știrile...trece greu timpul când stau așa, aici...

-Tată, dar doctorul a zis că trebuie să te odihnești..., zise repede fiul. N-ai nevoie de lucruri care să te distragă...Ar trebui să dormi cât mai mult...

-Fiule, m-am săturat până peste cap de spital, de pat, de dormit...crede-mă! Simt că o să înnebunesc...am nevoie de ceva care să mă țină ocupat. N-am fost niciodată genul care să poată sta pe loc atâta timp...e greu, fiule...Promit că n-o să-l folosesc excesiv...Oricum ăștia mă îndoapă cu medicamente de trei ori pe zi, n-am cum să nu dorm...

Soția îl privi cu compătimire, apoi adăugă dând aprobator din cap:

-Ți-l aduc la amiază...e bine așa?

-Mulțumesc, dragă! E foarte bine. Și ce-ai mai făcut, fiule...?, zise el, schimbând cursul discuției.

După o jumătate de oră de povești, cei doi se retraseră. Urma vizita doctorului.

-Și cum ne simțim azi?, întrebă el cum o făcea întotdeauna.

-Bine, bine, mai bine decât ieri, zise Samir zâmbind. Doctore, aș avea nevoie să vorbesc ceva în particular cu dumneata, adăugă el, privind sugestiv spre asistentă. Aceasta se uită spre doctor, iar el dădu din cap aproape imperceptibil. Ea ieși și închise ușa in urma ei.

-Despre ce e vorba?

-Vreau să te întreb ceva, dar o să am nevoie de toată sinceritatea dumitale.

-Bineînțeles, zise doctorul mirat.

-Cum de nu am primit transplantul de la primul donator? Din ce mi-ați zis atunci, era perfect compatibil...

Doctorul oftă. N-avea de gând să explice tot circul produs de evadarea acelei persoane. Se mulțumi să zică:

-Donatoarea s-a răzgândit în ultimul moment...

-Donatoarea? Deci era tot femeie?

-Da, păi astfel de lucruri se întâmplă mai des decât ați crede, zise doctorul încercând să pară degajat. Din fericire, am găsit o altă persoană compatibilă, acum totul e bine și doar asta contează, nu?

Samir văzuse destui mincinoși în viața lui, iar doctorul ăsta era unul dintre cei mai jalnici. Își ținu pentru el concluziile, îi mulțumi, apoi rămas singur începu să cugete cum să afle ce s-a întâmplat de fapt. Plătise o grămadă de bani ca acea persoană să îi devină donator, mă rog, donatoare. Ce se întâmplase cu banii, totuși? De ce fugise cu ei? Era o mică avere, iar lui nu-i plăcea când cineva credea că-l poate trage pe sfoară. Va afla exact ce s-a întâmplat, numai să pună odată mâna pe telefon!

Un ciocănit ușor în ușă îl readuse la realitate. Infirmiera venea cu micul dejun.

-Intră!, zise el. Apoi închide ușa. Vreau să vorbesc ceva cu dumneata...

Infirmiera nu avea reținerile doctorului. În următoarele cincisprezece minute, Samir află uluit despre cele întâmplate. Recunoscu imediat tiparul... Femeia nu venise de bunăvoie, ci fusese adusă adormită... Se trezise din somn și fugise, profitând de momentele prielnice, deghizată în asistentă. Era clar, pentru el, că nu ea primise banii, ci aceia care o aduseseră. De aceea era el să moară!...Ea sigur n-ar fi fugit dacă primea atâția bani!...De aceea ajunsese la mila Organizației, dușmanii lui de moarte, care, totuși, uite că-i salvaseră viața. În gândul lui era plin de admirație pentru cum se descurcase acea femeie. Știa exact și el care i-ar fi fost soarta, iar lui chiar i-ar fi părut rău ca viața lui să însemne moartea ei. Se uită mulțumit spre infirmieră și-i strecură un plic cu bani în buzunar. Ea nu numai că îi confirmase bănuielile, dar îi dăduse și detalii prețioase. De asemenea, pentru prețul corect, putea accesa dosarul medical al acelei persoane, la fel ca și cel al aceleia care-i salvase viața. Femeia ieși după ce Samir îi promise echivalentul salariului ei pe un an. Își va ține gura? Sper că da, dacă știe ce-i bine pentru ea, își zise Samir zâmbind mulțumit.

Deci cineva încercase să-l tragă pe sfoară, iar vinovații puteau fi numai oamenii lui de încredere... Se bazaseră prea mult că femeia va muri și nu va afla nimeni ce-au făcut... Numai cei mai apropiați știau amănunte despre starea lui de sănătate... Gândurile răzbunătoare îi crescură tensiunea și pulsul acceleră amenințător. Aparatele începură să facă gălăgie, iar doctorul se înființă imediat în salon. După o scurtă discuție, reuși să-l convingă să renunțe la somnifere, dar totuși îi administră ceva care să-l calmeze. Oarecum moleșit, dar încă lucid, își plănui tacticos în minte răzbunarea.