Ceață

10.3K 639 76
                                    


Melody POV

Totul e ascuns, nu știu nimic, parca un perete imens îmi ascunde realitatea, vad, aud.
Prima oară după un somn adânc, când îmi deschid ochii, ma simt m-ai odihnita ca niciodată, iar ceva, parca îmi spune sa zâmbesc.

În fata mea apare un baiat, cu ochi dintr-o altă lume, un chip frumos, și o blândețe de nedescris pe chip.
Îmi spune ceva, dar nu înțeleg, sunt atrasă de tot cea ce e în jurul meu, apoi, doua cuvinte îmi părăsesc buzele involuntar.

-Cine...sunt?

Băiatul ma privește, apoi îmi zâmbește și ma ia în brate, atat de ușor, încât ai zice ca sunt o pana, nu m-ai zic nimic, nu pentru ca nu a-și vrea, dar o anumită încredere răsare pentru el. Condusa printre niște tunele întunecoase, ma prind mai bine de tricoul băiatului, speriată. Poate ca aveam încredere oarba în el, cine știe unde ma duce, tremur din senin de frica, iar acesta ma strânge mai bine în brate, apoi mă săruta pe frunte. Ma calmez instant le gestul lui, dar nu ii dau drumul la tricou.

Urca niște scări, și ajungem într-un fel de cabană, unde îmi da niște haine, și dau sa ma dezbrac, dar....

- Stai, ce faci?

Îl mai privesc o dată, cu o urmă de sperietura pe chip, apoi fac semn spre haine.

- Aici, nu aici, uite, aici este baia, aici poți sa te schimbi.

Am luat o bluza, o pereche de blugi, și o geaca, apoi... Ma luat de mana, și ma dus afară, unde soarele tocmai părăsea cerul, iar în mijlocul tuturor caselor, era un grup de oameni, adunați în jurul unui foc. Câțiva care dansează, un dans mai diferit, alți cântă, cântece, din care nu înțeleg nimic , și mai vad un cuplu, care se retrage. Pare un sat liniștit, calm.

Ma duce pana în mijloc, și ma așează jos pe un butuc, iar el lângă mine.

- Fiule , vad ca luna ta sa trezit, zice un bărbat mai în vârstă , cu o barba neagra, arătând de vreo aproape cincizeci de ani.

Privesc în jur speriată, și ii ștrang m-ai bine mana străinului, de lângă mine. Care îmi zâmbește imediat la gestul meu.

- Da tată, dar trebuie finalizat ritualul.

- Desigur, dar cum se numește făptură din fața noastră?

Privesc ochi fiecăruia, find chiar în diferite culori, dar cel care vorbește e singurul care ii are roși.

- Nu își amintește, zice cel de lângă mine, privindu-ma trist.

Atunci îmi fac curaj sa vorbesc.

- Pentru ce va trebuie numele meu?

Cu toți ma privesc uimiți, dar cel cu ochi roși, îmi zâmbește.

- Ca sa fi luna fiului meu, și mama a următorilor alfa.

- Poftim? întreb m-ai deschisa, simtind cum prind încredere în mine.

- Noi suntem vârcolaci scumpo, alfa, face semn către el, beta, și omega, arătând spre alți. Suntem o haita mai diferită, dar suntem familie.

Nu ma uimește faptul ca sunt vârcolaci, asa ca, continui cu încredere.

- Și despre ce ritual e vorba?

- Pentru a deveni luna, trebuie sa fi însemnată de fiul meu, apoi, îți va apărea o mica luna pe corp, în semn ca ritualul e finalizat.

- Apoi?

- Vei trai aici cu noi.

Privesc în jur, nu e ca arata urat, e frumos aici, dar asta nu pare o viata pentru mine, vreau ceva mai mult de la viata decât liniște și pace.
Îmi foiesc puțin piceoarele, adâncite în ghete , care la rândul lor, sunt adâncite în zăpadă.

Supusă ție! |Where stories live. Discover now