Supusă ție! |

Cine....!?!

Eliad POV

Nu mai pot, distanta ma omoară, frica, și toată această vulnerabilitate, ma simt slab , acum știu de ce raza mea de soare nu suporta sa fie slaba, de acea niciodată nu vroia sa plângă. Dar de când ea nu mai e, abea de îmi mai opresc lacrimile, am mers sa o caut de mii de ori, dar chiar și cu simțul meu, nu o găsesc, cea ce poate însemna un singur lucru. Ori  o vrăjitoare o ascunde, ori a fost însemnată de un vârcolac. 

Încep sa îmi pierd speranța, dacă este ascunsa, nu pot sa îmi dau seama dacă a murit, simt ca înnebunesc fără ea. Golul din inima ma frânge, creierul ma ceartă, inima plânge, și parca întreg corpul meu, vrea sa dispară, ori ce fac, îmi aduce aminte de ea, ori ce parte a corpului meu, îmi spune ca ia simțit cândva căldură pielii, iar toate scotea ma seaca de putere. Nu credeam ca vampiri plâng, și nici nu mi-am imaginat vreodată ca voi avea sa fiu atat de nesăbuit, încât sa pierd atat de repede persoana pe care am așteptat-o atat de mult. Chipul sau angelic, ochi ciocolati, parul ei castaniu și mereu pitin ciufulit, inima ei atat de caldă, o persoană cum niciodată nu mi-aș fi putut imagina. Îmi amintesc când iam zis ca sunt regele, o parte din mine era nesigură dacă e pregătită să știe. Atâtea amintiri, când mi-a zis ca Andrew a vrut sa o violeze, când mi-a zis ca la respins, inima mea nu avea sa se stăpânească în acel moment. Și acum știu ce flori culege când ieșea în gradina, care e felul ei de mâncare preferat, zâmbetul ei îmi e întipărit în minte, iar delicatesea, moliciunea, și dulcele de pe buzele ei, mi-a rămas tatuat pe buze.

De când a plecat cred ca au trecut 9 luni, și totuși încă sufăr, poate ma credeți un tâmpit, un caz pierdut, dar nu pot suporta sa nu o știu lângă mine. Zilnic ma uit la tablourile ei, dar niciodată nu m-am gândit ca ca acele tablouri îmi vor aduce tristețe și nu fericire.

Când am început sa le pictez, le pictam cu zâmbetul pe buze, nu puteam sa uit cum stăteam închis în camera ore întregi, gândindu-mă ca într-o zi, o voi avea pe ea în persoana, nu doar tablouri.

- Rege, ședința a început, sunteți așteptat.

- Da, vin imediat, am zis cu un glas sugrumat.

Majordomul a dat din cap aprobator, apoi a ieșit, iar eu am m-ai privit încă o dată frumoasele tablourile vesele.

Am ieșit pe holurile întunecate, cu pași leneși, indreptandu-ma spre sala de afaceri.

De când Melody nu m-ai e, singura persoană care mi-a alinat durerea a fost Elvira, și cred ca am judecat-o greșit, chiar după ce i-am refuzat sentimentele, tot mi-a rămas alături.

Ma ajutat cu afacerile, încerca să ma facă sa zâmbesc, alte ori, chiar reușind sa scoată un mic, dar scurt surâs. De multe ori a-și fi vrut sa ma înec în alcool, dar mi-am dat seama ca ar fi o greșeală imensă.

***

Ședință a trecut, la fel și cina, nu cred ca am mai mâncat ceva de vreo săptămână, ma simt slab, dar nu am pofta.
Ultima echipa de căutare ar trebui sa se întoarcă din moment în moment, cu toți și-au pierdut speranța, dar eu nu am de gând sa fac asta. 

Dar echipele nu au găsit decât indici mici, care sunt din ce în ce mai rare.

În prima săptămână, au găsit mirosul sângelui ei, iar pe parcurs, câteva rupturi ale rochiei pe care o purta, apoi, mai nimic, sper ca de data aceasta, destinul sa îmi surâdă dinou.

Sunt dinou în camera ei, nici nu mai știu câte nopți și zile mi-am petrecut aici, de când a plecat,  și nimeni înafara de mine nu are voie sa intre, nici pe menajera nu am lăsat-o, eu am făcut curățenia, și tot eu mizeria.