Love me till The End

8.

    La insistențele lui mă cobor din maşină deşi încă cred că e o idee proastă. Tipul ăsta nu ştie să se dea bătut? Am adoptat starea mea de bogătaşă arogantă şi nesuferită deobicei când mă compot aşa oamenii mă lasă în pace şi pleacă. El de ce nu face asta? Ce vrea de la mine? De ce nu o lasă baltă?

Intrăm în hotel iar el îi face semn cu ochii recepționerei presupun că după felul vizibil în care aceasta şi-a înăbuşit, rapid cuvintele, semnul lui însemna un fel de "nu zice nimic". Intrăm într-un lift, mă privesc în oglindă, nu foarte mirată de ceea ce văd. Arătam la fel de obosită ca deobicei, cearcănele de la ochii sunt ceva obişnuit, ochii umflați ca în totdeauna, expresi feței arăta la fel de îmbătrânită. Mda, mama, arată mai bine ca mine. Mă uit la el cu coada ochiului şi  îmi prinde privirea apoi brusc, ne întoarcem amândoi capul în direcții opuse. Parcă am fi copii de grădiniță.
Liftul se opri la ultimul etaj iar în fața noastră se întindea un hol lung însă pe tot etajul era numai o singură uşă, în capătul acelui coridor. Era elegant, prea elegant, recunosc, dar părea şi sinistru, genul de loc în care te retragi când nu vrei să te găsescă nimeni saaau genul de ultim loc pe care îl vede victima înainte să îi faci felul. Judecând după reacția recepționerei nu prea ai nici sanse să te găsească cineva, vreodată. Dar poate scapi. Da sigur, nu e ca şi cum eşti la etajul 25 al unei clădiri. De reținut: să nu uit să mă apuc să practic excaladatul clădirilor, asta ca măsură de precauție pe viitor în caz că mai dau peste dubioşi ca cel din dreapta mea.

      Ce idei ai ! Eu tot îți zic să nu te mai uiți la filme polițiste. Dar mă asculți? Nu. Ar trebui să mă mai asculți şi pe mine în unele situații, spre exemplu acum 10 minute câd te imploram să nu cobori din maşină.

        Ador când mă cert eu cu mine, nimic dubios.

       Camera de hotel aducea mai de grabă către un apartament de lux ca cele din filme în care sunt cazate mereu numai celebrități şi persoane importante. Era decorată într-un stil modern şi elegant, o combinație foarte reuşită între crem şi negru. M-am aşezat penunul din fotoliile mari şi impunătoare. Lumina din încăpere era difuză, oferind un ambiental intim, prea intim. Ceea ca era cu adevărat fascinant era priveliştea, pe care o oferea camera, asupra L.A. Îmi masam glezele încercând să ameliorez durerea care mi-o provocau pantofi.
         -Poți să te descalți dacă vrei, chiar te rog, cred că sunt foarte incomozi. Îmi zice el aşezând două pahare de coneac pe măsuța dintre fotolii apoi dându-şi jos cravata. Nu îți place conecu'? mă întreabă el luând o înghițitură din paharul lui.
          Nu răspund nimic, întind mâna după celălalt pahar şi iau o înghițitură. E bun. Are gusturi bune atât la băuturi, design cât şi vestimentar. Cămaşa aceea îi stătea foarte bine şi părul lui ciufului, de parcă acum s-ar fi trezit... afrodisiac. Tot ce sper e să nu se creeze un contact vizual între noi. Sunt sigură că m-aş pierde cu totul. De ce arată în halul asta de înnebunitor? Ce bine că stau jos. 
           Îmi masam în continuare gleznele privind în gol spre fereastră. Ce facem acum? Ar trebui să pornesc o discuție, dar pe ce temă? Controleză-te Viv, controleaza-te ! La naiba ! Cum să mă controlez când prezentă lui mă înnebuneşte?
            -Unde e baia? între eu tăind liniştea.
            -Unde e uşa aceea. răspunde el arătând spre o uşă? Eşti ok? Ți-e rău?
            -Sunt bine, mulțumesc. am zis eu îndreptându-mă spre baie.

          Am să mor aici. De ce nu ma lasă în pace toată lumea. Jur că îmi vine să dau cu pumnul în ceva. De ce m-am dat jos din maşină?
   
           Îmi dau pe față cu puțină apă în speranța că îmi va fi mai bine. Tot ce vreau în momentul acesta e să dorm iar când mă trezesc să fiu la mine acasă.

          Când ies din baie mă simțeam puțin amețită.
          -Presupun că ai avut o zi nu prea bună şi că nu ai prea mâncat nimic azi. Am comandat un platou de aperitive, nu ştiam ce îți place, sigur.

           Ce-i drept îmi e foarte foame, are dreptate nu am mâncat nimic azi.

             -De unde ştii că nu am mâncat nimic azi?
           -Mă pricep la oameni, plus că nu eşti singura care nu a mâncat nimic azi.

         Am stat de vorbă aproape toată noaptea despre toate şi totuşi nimic. Puteam vorbi aşa lejer cu el, fără contrângeri. Se pare că încă mă mai surprinde şi pe mine ceva sau mai bine zis cineva. Sunt atât de curioasă cum îl cheamă dar nici eu nu i-am zis numele meu din acest motiv a pornit jocul "de-a ghicitu numelui".

         Nu ştiu cât e ceasul dar presupun că era dimineață însă nu aveam de unde să stiu exact pentru că dormitorul apartamentului din hotel avea jaluzelele trase. Am închis ochii, am inspirat şi pentru o clipă am sperat că atunci când îi voi deschide mă voi trezi la mine acasă.

          Stăteam întinşi pe spate şi ne priveam în întuneric chiar dacă nu vedeam nimic. Nu pot să cred că am clacat. Nu pot să cred că sunt mai vulnerabilă decât am crezut că sunt. Cât de inconştientă să fiu să mă culc cu el?!
         -Mă simt ca o curvă. am zis eu nerăsuflând.
         -Eşti căsătorită?
         -Nu.
         -Ai iubit sau logodnic?
         -Nu.
         -Atunci nu ai de ce să te simți aşa.
         -Ți-am zis că a fost cea mai proastă idee să mă dau jos din maşină. Am ştiut ce se va întâmpla. Era evident ce urmăreai.
         -Să ştii că nu urmaresc să profit de tine.
         -Atunci ce urmareşti? Eu ştiu doar cum mă simt în momentul acesta. Şi mă simt slabă. Mi-e ruşine că am clacat.

                       Max P.D.V
          Am vrut să-i sărut dosul palmei, dar mă temeam că un asemenea gest de afecţiune ar fi speriat-o. Aşa că am stat acolo, nemişcat, respirând greu sub tensiunea degetelor ei, sperând că la un moment dat o să-mi vorbească. Am strâns-o tare în braţe pentru prima dată în viaţa mea şi-am stat aşa, lipiți câteva minute bune. Îi auzeam bătaile inimii cum se liniştesc şi ale mele cum accelerează. S-a desprins uşor de mine, ascunzându-şi faţa tristă la gâtul meu şi chiar în clipa aia cuvintele mi-au ieşit din gură fără niciun fel de averstisment prealabil:
          -Nu înţeleg, de ce îţi e atât de teamă? Ți s-a mai întâmplat şi în trecut să nu meargă cu alţii şi totuşi eşti aici, vie şi nevătămată.
A râs:
          -De unde stii atâtea despre mine? Da? Aşa îti par a fi, vie?
          -Ştii că nu asta e ceea ce am vrut eu să spun. Hai să dormim...vrei?
          -Să dorm? Nu, eu nu vreau să dorm. Nu Îmi e somn.
Am oftat. Îmi era imposibil să mă conectez cu ea şi la nivel mental; era mult prea...înverşunată.
          -Bine, nu dormim. Dar măcar îmi răspunzi la întrebare?
          -De ce mi-e teamă? Asta vrei să ştii?
          -Da, exact asta.
          -Nu mi-e teamă că nu o să meargă, mi-e teamă că o să meargă!
Mă uitam perplex la ea, confirmându-mi încă o dată mie însumi ideea că nu e cu toate țiglele pe casă şi că numai o putere supranaturală ar putea să îi înţeleagă mecanismul de funcţionare:
           -Nu înţeleg !
           -E ok dacă nu o să meargă chestia asta între noi. Nu a mers de atâtea ori în trecut cu alţii! Dar măcar ştiu ce să fac în cazul ăsta: să-mi văd de treaba mea! Dar...dacă o să meargă, ce-o să fac?

           I-am zâmbit în întuneric fără ca ea să vadă, desigur. Mă amuza teribil modul în care vedea lucrurile. Am învelit-o, am luat-o în braţe şi am adormit acolo langa ea.

           Dimineata ma trezisem devreme şi o privem cum doarme, cu plapuma strânsă pe lângă ea, conturându-i formele corpului. Părul îi era răsfirat pe pernă...dormea ca un copil. Am ieşit pe balcon îmbracat numai în acei pantaloni de trening sprijinindu-mă cu coatele de balustrada rece. Se pere că era o dimineață de vară răcoroasă. M-am întors instinctiv iar ea stătea acolo şi mă privea. Asteptam să zică ceva însă zambi şi mă îmbrățişă.
          -Neața. rosti ea ca un copil mic.
          -Neața. Ție e foame?
          -Mhh.

        Am zâmbit şi i-am facut semn să se aşeze la masă.