Love me till The End

1.Home sweet home, L.A

Convenabil sau nu traim într-o era a dinastiilor. Dinastiile conduc și vor conduce lumea, iar eu sunt o Halls. Daca vreodata ai trimis un mail, un mesaj sau ai dat un telefon probabil esti parte a Halls Enterprise Holding. Eu sunt Vivien Halls si sunt pregatita sa dau nastere unei noi dinastii. Eu tot ii spun tatei ca viitorul va fi condus de femei, el spune ca viitorul acela e departe. Asa sa fie oare? Ramane de vazut.

M-am uitat pentru a doua oara la ceas, în ultimul sfert de oră. Eram deja în mare întârziere şi se pare că Lola nu se sinchisea să coboare din dormitorul ei. După câteva minute îşi face apriția în capul scărilor trăgând cu disperare de o valiză mult prea mare pentru a fi cărată de o persoană atât de slabă precum ea şi fără forță în brațe.
-Hai Lola! Mai repede! De ce ai atâtea bagaje? Nu ne mutăm cu totu la L.A
Stăteam în holul casei mele şi o aşteptam pe Lola să coboare privind cum se chinuia cu monstruasa valiză.
E sfârşit de iunie, briza caldă din Miami se simțea vag în răcoarea casei mele. Însfârşit
s-a terminat şi facultatea, iar de acum în colo urmează să mă implic mai mult în afacerile familiei, mult mai mult as putea spune. Să încerc să îi arăt tatei că pot fi responsabilă şi că poate avea încredere în mine.
-Viv, îmi mai spui înca o dată de ce trebuie să mergem în L.A? intreba Codin iritat pentru a 3 a oara pe ziua de azi.
-Pentru că vreau sa ma ocup eu de o parte din afaceri. Vreau să îi dovedesc tatei că poate avea încredere în mine şi că mă pot descurca cu o responsabilitate aşa mare precum conducerea unei firme.
Lara voia sa zica ceva insa nu apucă pentru că îi tăiase replica Codin.
-Îți bați joc de mine? Şti că am alergie la crini. Continua el pe aceelasi ton iritat.
-Şi tu şti bine că eu îi ador.
În hol erau trei vaze mari cu câte un buchet de crini albi, imperiali. Sunt aşa înnebunită după floriile astea.
Într-un final, Lola izbuti să îşi coboare valiza, respirând sacadat. Ăsta e modul ei de a dovedi că este o feministă convinsă şi că se poate descurca şi singură chiar dacă nu poate.
-Felicitări, am împlinit 100 ani până ai coborât, frumusețe.
Fără să mai zăbovim o clipă, mai arunc o ulimă privire la ceas şi mă îndrept spre ieşire.

***

Străzile din Miami sunt mereu aglomerate mai ales în această perioadă, datorită turiştilor însă am ajuns în cele din urmă la aeroport. Asta trebuie sa fie vara mea. E momentu sa arat ce pot.

În avion, Lara era foarte comică. Era primul ei zbor cu avionul de aceea se legase de un scaun cu toate centurile de care dispunea. Îşi încleştă maxilarul, închise ochii şi strângea cât putea de tare mânerul scaunului.
-Plănuieşti să te căsătoreşti cu scaunul acela? întrebă Codin, luând-o peste picior.
Am luat toți loc, ca avionul să poate decola privind pe micu geam rotund cum oraşul parcă se depărta micşorându-se treptat.
Zborul era plăcut. Eu şi tata stăteam şi vorbeam evident despre afaceri, Tom se uita la tv, Lola dormea iar Codin părea fascinat de privelişte cu toate că zburase pe ruta Miami-Los Angeles de când se ştia. Dupa câteva ore pilotul ne informă că urma să aterizăm la New York, unde tata trebuia să coboare deoarece avea o şedință aici.
Când stewardesa ne sfătuise să ne punem centurile, Lara începu să țipe că vom muri.
-Pămââââââââânt !! exclamă Lara când aterizasem pe aeroport in New York.
-Lara stai! Noi mai zburăm cam 3-4 ore pana la L.A. Am zis eu.
-Poftim!? Înca 4 ore !? Sper că glumeşti. Vom muriiii. Nu vreau să mor! Sunt prea tânără şi frumoasă ca să mor şi încă nu l-am întâlnit pe Enrique Iglesias.

Până la urmă nu am murit. Am aterizat cu bine in L.A. Ah, iubesc oraşul acesta. Practic e a doua mea casă.
-Lara, ce naiba? Deschide ochii ! ridic eu tonul în încercarea de a o face pe Lara să nu se mai comporte precum un copil mic.
-Nu până nu aterizăm pe pământ! răspumse Lara ținându-şi ochii închişi.
-Da unde să aterizăm? Pe Marte?
Am aterizat. Suntem pe pământ. Adaug eu.
Lara îşi deschise ochii timid, se uită în jur şi părea uimită.
-Viv, de ce e o limuzină în fața noastră? Nu puteam lua un taxi?
-De ce să luăm taxi dacă avem maşină? Nici nu o poți numi limuzină. Nu e aşa lungă.
-Nu e aşa lungă!? repetă ea. E aşa lungă încât dacă vrei să iei curba trebuie să te dai jos şi să te urci în alta.
Toți am râs la răspunsul Larei care gesticula cu disperare.