Love me till The End

4.

Lara P.D.V
-Ți-am zis că voi câştiga cursa. Scuze că ți-am rănit orgoliul. zic eu ironic
-Ai câştigat pentru că te-am lăsat.
-Nu-i adevărat. Am câştigat pentru că m-ai subestimat. Şi acum ca premiu ai să îmi găteşti.

Îşi înfăşură brațul în jurul taliei mele, apropiindu-mi corpul de al lui. Eram atât de aproape de el. Mult prea aproape de el. Nu îmi mai simțeam picioarele şi din clipă în clipă aşteptam să cad.
-Nu, vreau să îmi găteşti tu. Că tot te-ai lăuat.
-Bine. Şi ce vrei să îți gătesc?
-Nu ştiu. Aştept să mă surprinzi. Ritmul meu cardiac se acceleră şi încercam să îmi controlez respirația.

Doamne ce efect avea asuprea mea. Ce naiba? De ce?

M-am desprins de corpul lui, uşile liftului s-au deschis iar când am vrut să ies, ne întâmpină o voce feminină,
matură.
-David. rosti scurt şi ferm. Blând şi totuşi amenințător.
Era o doamnă mărunțică şi uscățivă. Avea un coc care dădea impresia că e cât jumătate din capul ei. Purta o fustă lungă, care îi dădea un aer mult mai bătrânesc şi o cămaşa cu guler scorțos, însă foarte minuțios decorată.
Stătea în fața noastră, parcă aşteptănd un răspuns, o explicație, ceva. David se uită la mine, zâmbi ironic, mă luă de mână, ieşind împreună din lift.
-Buna mamă. Ce mai faci? Cum mai eşti? Ce vânt te aduce pe la umila mea casă? Bună şi ție, tată. Tu ce mai faci? Cum merge cu golful?
Nu îl mai văzusem niciodată pe David să fie atât de ironic, până acum.
-David, te rog. E ceva important. Putem vorbi?
-Nu. Ți se pare că putem sau mai bine zis avem ce să vorbim?
-Şti foarte bine că dacă nu era aşa important nu mai veneam până aici.
-Tipic. Normal, pentru că tu nu poți veni în vizită, ca toate mamele normale, numai ca să vezi ce mai fac, cum o mai duc, dacă nu am murit între timp. Dar de ce ai face asta? Nu e ca şi cum v-ar păsa de mine. Nu putem vorbi, îmi pare rău dar am musafiri, vezi? Spunând asta, arătă înspre mine, încă ținându-mă de mână.
-Observ că eşti ocupat cu o altă domnişoară de a ta. Deşi ți-am mai zis că mie nu îmi plac genul acesta de fete cu care obişnuieşti tu să te afişezi dar în fine. Dacă aşa îți place ție.

Mă simțeam stânjenută. Nu îmi venea să cred că femeia din fața mea mă cataloga prin prisma fostelor iubite a le lui David.
-Mamă, te rog, nu ai niciun drept să vorbeşti aşa. Cel puțin nu față de Lara. Nu o cunoşti. Ea nu e ca toate celelalte. Ştiu că sună clişeic dar aşa e.
-Nu am idee în cotro bați dar îmi pot da seama, de aceea noi am venit să vorbim cu tine despre Emma.
-Au trecut 2 ani şi...încercă tatăl lui David să adauge însă nu îşi tremină fraza pentru că i-o tăie doamna Monroe.
-Şi avem o înțelegere iar eu cu tatăl tău şi cu parinții Emmei am decis că a vebit momentul. Noi a decis ca amândoi sunteti prgătiți pentru acest pas. Înțelegerea a fost că după 2 ani vă veți căsători.
-Dar nu vreau ! Nu am vrut nici atunci şi nu vreau nici acum. Femeia aia mă aduce în pragul disperări şi nu vreau să locuiesc în casă cu o asemenea isterică. Nu vreau să am de a face cu ea sau familia ei.
-Dragule, dar nu e după tine. Gândeşte-te puțin şi la noi, la afaceri, la tine.
-Tocmai pentru că mă gândesc la mine şi la binele meu refuz să mă căsătoresc cu ea. Şi normal că e după mine. E viața mea, eu hotărăsc cum o trăiesc. Şi v-am mai rugat, frumos, să nu vă mai îngrijiți de afacerile mele. Le pot gestiona şi singur. Mulțumesc.
-David ! Ascultă-mă ! Te vei căsători cu Emma şi am încheiat discuția. Sunt mulți bani în joc !
-Pe tine mereu te-au interesat numai bani, mamă! Nu mă căsătoresc cu ea. Plus că nu pot. Sunt deja logodit.

Logodit?! Cu cine? Logic că e logodit. Ce femeia întregă la cap ar lăsa să îi scape un tip ca David.

-Cu cine te-ai logodit? Cu Vivien?
-Nu, tată. V-o prezint pe logodnica mea. Lara.

LARA??? Ce? Eu? Nu. Pauza. Nu se poate. Poate e vorba altă Lara.
-Poftim?! Cu această domnişoară? întrebă doamna Monroe indicnată.
-Da, mamă! Cu ea ! Pentru că o iubesc şi pentru că de când am întâlnit-o am ştiut că e perfectă pebtru mine. Ea întruneşte toate calitățiile care le caut la o femeie şi sunt nebun după ea.
-Nu admit aşa ceva! O oarecare nu va face parte niciodată din familia noastră.
-Mama ta are dreptate. Adaugă domnul Monroe
-Asta pentru că pe tine, mamă te interesează mai mult bani şi averea decât fericirea propriului fiu. Mă voi căsători cu ea fie ca sunteți voi de acord sau nu.