Never Again

Capitolul 25

— Te simți bine? Îți dau masca jos? Mă întreabă Grayson și eu afirm din cap.

Masca îmi părăsește chipul și trag aer proaspăt în piept.

— La ce te gândești? Vocea lui suavă îmi cuprinde auzul.

— Am visat-o pe mama Gray... era atât de frumoasă...

Mă simt atât de obosit și singuratic...

El trage profund aer în piept și mă privește cu compasiune în expresie și ochi. Ochii mei se umezesc imediat cu lacrimi.

— Mi-e atât de dor de ea Gray... spun copleșit.

Nu cred că am plâns vreodată mai mult cât am plâns în ultimele 24 de ore.

— Înțeleg Bray... Doamna Arianna a fost o femeie superbă... Și mie mi-e dor de ea...

El se lasă în genunchi și își sprijină antebrațele și capul pe marginea patului meu.

Observ că și ochii lui strălucesc din cauza lacrimilor.

— Era... Sunt 15 ani de când nu mai este...

— Dar nu doar noi doi, Nash, Ashley, tatăl tău și Robert cu Rosalie știe despre faptul că a fost asasinată, nu?

Mă întreabă el și eu inspir adânc.

— Nu... șoptesc eu, și Natasha știe.

El își mărește ochii căprui.

— Ai atât de multă încredere în ea? Mă întreabă el stupefiat.

— Da Gray... îmi place Natasha, e o femeie superbă. Și sincer să fiu și bună la pat.

Eu mă ridic cu puțină dificultate în șezut.

— Pff, pufnește Grayson dându-și ochii peste cap. Putea să lipsească informația asta?

Eu chicotesc.

— Auzi Gray... pot avea încredere în tine pentru ce voi spune, așa-i? îl întreb eu serios și precaut.

— Firește că poți avea încredere în mine! Ce s-a întâmplat?

Trag aer profund în piept și încep să spun mărturisirea pe care nimeni nu o știe și pe care nimănui nu i-am spus-o.

— Când eram mai mic... înainte să moară mama, ea și tata se certau adesea. Nici unul dintre noi trei, adică eu Nash și Ashley, nu înțelegeam din ce motive se ceartă. Dar într-o zi, când Ashley eu și Nash ne jucam în curte... părinții mei se certau. Tot ce îmi aminteam din conversația aia era că tata a făcut-o pe mama târfă. Până acum câteva luni, atunci când ați făcut voi petrecerea aceea, după ce ați aflat de sarcină...

Sarcină... cuvântul ăsta mă lovește adânc în suflet atunci când îl rostesc.

Grayson afirmă din cap, semn că înțelege la ce mă refer.

— ... am visat-o pe mama, care mi-a spus de nenumărate ori că tata minte. Nu știu la ce s-a referit dar după asta ea a dispărut și cadrul s-a schimbat, ei doi se certau pe un subiect care ține de o amantă, că tata a avut o amantă. Și în scurt timp el i-a spus târfă. Când m-am trezit am realizat că era vorba de acea conversatie pe care am auzit-o când eram mic...

Mă opresc, simțindu-mă prea slab să continui cu acest subiect care-mi provoacă frustrare.

Ușa salonului se deschide brusc și o văd pe Natasha pe scaunul cu rotile și pe Ava cum o împinge. La scurt timp apare și tatăl ei.

Îmi place tatăl ei, e un tip amabil și compătimitor.

— Ai nevoie de ceva, scumpo? O întreabă tatăl ei.

— Nu, tata... clatină ea din cap. Momentan nu am nevoie de nimic.

Ea întoarce capul spre mine și mă întreabă:

— Ești bine, dragule?

M-am încruntat pentru scurt timp și răspund, făcând să pară că ignor cuvântul cu care mi s-a adresat.

— Da... șoptesc eu, acum da.

Ea îmi zâmbește.

[...]

Soarele a apus de ceva timp. Eu și Natasha suntem singurii care ne aflăm în salon.

— Ești slăbită? O întreb eu într-un final.

Ea dezaprobă din cap părând adâncită în gânduri.

— Nu... doar că toți mă împing în scaunul ăla. Am destulă putere, după părerea mea.

— Hm.. eu nu. Singura putere pe care o am este să vorbesc, înghit, inspir profund și să-mi mișc membrele.

Spun eu privind-o. Ea oftează și își lasă capul într-o palmă.

— Of... Bryan... nu știu ce să spun. Nu știu ce să mai spun despre acest Robert.

Eu oftez și ea își bagă mâna în părul ei brunet și își strânge scalpul.

O să-l omor.

Și pe el, și pe soră-sa.

Ei mi-au făcut atât de mult rău.

Mi-au omorât mama.

Și acum și așa zisul copilaș care trebuia să fie copilul nostru. Al meu și al Natashei.

Ea mă privește cu compasiune și frică în expresie.

— Vreau să te îmbrățișez... mărturisește ea șoptind.

Eu ridic din umeri și deschid brațele, îndemnând-o să vină în patul meu.

Și exact asta face.

Își dă cearceaful care o acoperea jos și vine în grabă spre mine, se așază pe patul meu și eu mă dau mai în stânga pentru a avea loc și își lipește capul de pernă. Eu o acopăr cu cearceaful meu și o strâng tare în brațe.

Ea își pune capul de pe pernă pe pieptul meu și mă strânge și ea la rândul ei în brațe.

Ea oftează și eu o sărut pe creștetul capului.

— Nu-ți face griji, scumpo... șoptesc eu. El va plăti pentru tot. Te asigur.