||Ranile tacerii||-𝐌𝐢𝐧𝐬𝐮𝐧𝐠

Capitolul 22:Descoperirea unui secret înspăimântător

Timpul trecea iar Lee know nu se mai simtea singur,pentru ca mereu Han era cu el.Desi era dur cu el ,Han nu se lasa batut niciodata de a sta langa Lee know.Demult timp Lee know nu a mai comis crime,pentru ca pierdea mare parte din timp cu Han.Lee know a inceput sa se simte linistit in preajma lui Han,radea si glumea ,dupa mult timp de cand nu a facut-o.

Într-o zi obișnuită, Lee Know și Han se plimbau seara, râzând și glumind.Atmosfera era plăcută și relaxantă, iar cei doi se bucurau de momentul lor de intimitate.În timp ce se plimbau printr-un mic parc din apropiere, Han observă o umbră ciudată într-un colț îndepărtat. Ridicându-și ochii de la sol, își îndreptă privirea către acea apariție misterioasă.

-Lee Know, spuse Han cu un glas înțepenit, ce e acolo?

Lee Know întoarse capul spre direcția indicată de Han și observă și el figura întunecată ce părea să-i privească.

-Poate că e doar un motan, la fel ca data trecută, răspunse el într-un ton sarcastic.
-Nici vorbă, replică Han serios, pare a fi un om.
Tensiunea începu să se simtă în aer, iar instinctul lui Han îi spunea să fugă și să se ascundă.
-Să mă duc să mă uit?, întrebă Lee know
-Nu,mai bine nu,dar se pare ca se uita la noi,ce zici sa fugim?
-Asta nu pare a fi o idee buna,o sa vada ca l-am vazut si o sa fie si mai rau.Hai sa mergem linistiti inapoi si purtam o conversatie normala

Han încă se simțea neliniștit, dar știa că trebuie să-l asculte pe Lee Know. Își reprimă frica și acceptă propunerea acestuia. Cei doi se întoarseră pe cărările parcului, încercând să arate cât mai relaxați posibil.

-Dar, Lee Know, îmi este frică, mărturisi Han în cele din urmă, incapabil să-și mai ascundă emoțiile.
-Han, îți înțeleg frica, dar trebuie să fim calmi și să găsim o soluție.
Lee Know se gândea la o soluție rapidă și își adună curajul pentru a acționa.Strigă în glas tare, astfel încât atât Han, cât și bărbatul misterios să poată auzi:

-Aa, deci trebuie să treci pe la sora bunicii tale, da? Bine, te voi aștepta aici, să te grăbești!

Han se uita la Lee know si in soapta îi zicea:
-Ce faci?
-Tu doar pleaca,ma ocup eu
Han se uita la Lee know dar a decis sa il asculte,asa ca a strigat si el in glas tare:
-Nu va dura mult, ok?
-Bine, te voi astepta aici.

Lee know il privea pe Han cum se indrepta:
-Ah,asta ma va plictisi mult.

Lee Know , începu să audă niște sunete ciudate. Se întoarse în direcția de unde veneau acele sunete, dar nu văzu nimic. Într-o clipă, simți o mână care-i acoperea gura și un cuțit care-i apăsa în spate.

-Daca te misti, faci mai rău, îi șoptește străinul în ureche. Lee Know rămâne nemișcat.

-Stiu ce faci și cu ce te ocupi, continuă străinul cu un ton amenințător.

-N-ai voie să spui nimic și doar urmează-mă, spune străinul,dar Lee Know nu îndrăznește să il urmeze.

Fara a sta pe ganduri, Lee Know mușcă de mâna străinului. Acesta țipă și scapă cuțitul, iar Lee Know profită de ocazie și se eliberează. Cu un râs nebunesc, Lee Know se apropie de străin.

-Deci știi cine sunt... spune Lee Know cu o voce rece și lipsită de emoție. Într-o explozie de furie, apucă cuțitul de jos și-l înfige de mai multe ori în trupul străinului, acesta scârțâind de durere.

-Credeai că mă voi speria? râde Lee Know, privindu-l pe bărbatul agonizând
Dar în timp ce se pregătea să-și continue actul de violență, Han apare brusc în fața lui, cu o expresie de spaimă și dezgust pe față. Han privește înfiorat la Lee Know, ochii lui umpluți de lacrimi.

-Lee...know... reușește să murmure Han, vocea lui tremurând de frică și dezamăgire.

Cuvintele lui Han întrerup momentul de furie a lui Lee Know, iar el își îndreaptă privirea spre Han, chipul lui transformându-se într-o încercare de a-și ascunde tumultul de emoții. Încearcă să se apropie de Han, dar acesta se îndepărtează rapid, cu mâinile tremurânde și lacrimile curgându-i pe obrajii palizi.

-Asta ai vrut sa faci cand mi-ai zis ca te ocupi tu?Tu... ești responsabil de acele crime? reușește să spună Han, vocea lui frântă de durere.
Lee Know își deschide gura, încercând să găsească cuvintele potrivite pentru a se justifica, dar Han nu-i dă șansa.

-Nu am nevoie de nicio explicație. Am văzut destul, spune Han, privindu-l pe Lee Know cu o amestecătură de tristețe și furie.

Lee Know se oprește în loc, lăsând cuțitul să cadă pe sol. Încearcă să se apropie din nou de Han,  dar Han se îndepărtează și începe să fugă, strigând de disperare.

-Nu te apropia! Nu te apropia! strigă Han, în timp ce aleargă cât îl țin picioarele.

Lee Know stă acolo, neputincios, privindu-l pe Han cum se îndepărtează tot mai mult. Lacrimile îi inundă ochii, iar sufletul lui se umple de durere și regret.Într-un decor întunecat și plin de dramatism, Lee Know rămâne în genunchi pe pământul rece.

-Deci esti ca toti ceilalti,am crezut ca esti diferit.

În timp ce Han alerga disperat, Lee Know se ridică de pe pământul rece și, cu ochii încă plini de lacrimi, privi spre barbatul agonizând din fața lui.

-Daca tot m-am patat de sange,nu strica sa continui.

Fără să stea pe gânduri, Lee Know îl apucă pe bărbat de brațe și îl trage cu forță spre un loc întunecat din apropiere. Cu fiecare pas, barbatul agonizant încerca să se elibereze, dar Lee Know îl supunea cu o putere brută, alimentată de durere și furie.

Lee Know il arunca pe bărbatul într-o groapă adâncă și începe să acopere cu pământ. Fiecare gură de pământ aruncată peste trupul neputincios al străinului era o manifestare a furiei lui Lee Know.

În timp ce groapa se umplea încet, Lee Know simțea cum oboseala și neliniștea îl cuprind.
Când groapa fu umplută complet, Lee Know stătea acolo, în mijlocul întunericului, cu ochii încă plini de lacrimi. În tăcerea nopții, își simți inima grea de regret și remușcare.
-Deci am revenit la vechiul eu,si eu am crezut ca ma pot schimba doar daca petrec timp razand si glumind?

Han alergă cu toată puterea, lacrimile continuând să-i curgă neîncetat. Inima lui bătea puternic în piept, iar respirația îi era greoaie. În timp ce fugă, simți o durere puternică în suflet, un amestec de tristețe și furie care îl copleșea.

Brusc, Han se oprește și se sprijină de un perete, respirând adânc și ținându-și inima cu mâinile tremurânde. Lacrimile îi udă fața, picăturile sărate amestecându-se cu durerea sufletească.

Într-un moment de liniște, Han își adună puterea și își șterge lacrimile cu mâna.  
-Am fost prieten cu un criminal?De ce, Lee Know? șoptește Han, vocea lui plină de durere și tristețe. Cum ai ajuns să faci astfel de lucruri?