||Ranile tacerii||-𝐌𝐢𝐧𝐬𝐮𝐧𝐠

Capitolul 18:Durerea și tristețea

-Lee Knowww

Strigă Han din departare, iar Lee Know își simți inima bătând mai repede. Știa că o să urmeze ceva neplăcut, așa cum se întâmpla de fiecare dată când Han îl căuta cu disperare. Cu toate acestea, Lee Know se prefăcea că nu îl aude și își continuă pasul rapid. Cu toate acestea, Han îl ajunse din urmă și îl opriră punându-i mâna pe umăr.

-Cum e ziua de azi? Frumoasă, nu? întrebă Han, cu un zâmbet larg pe față.
-Ce mai vrei? replică Lee Know, în timp ce își exprima frustrarea în gând.

-Pai... bunica mea a copt niște prăjituri și are nevoie de o părere. Pe mine nu mă crede când îi spun cum sunt, așa că tu ești persoana potrivită.

Lee Know își întoarse privirea către Han și nu se clinti. În mintea lui, însă, începură să-i apară imagini cu prăjituri, cuptor și aroma dulce a deserturilor. Panica îl cuprinse și strigă din adâncul sufletului său:

-Nuuuuu!

Han sări de spaimă, neînțelegând ce se întâmplă.

-Ce-ai pățit? îl întrebă el îngrijorat.

Lee Know începu să plângă și o durere insuportabila de cap aparu,se ținea de cap, în timp ce din nas îi curgea sânge. Se aplecă și se prăbuși la pământ, în agonie.

-Lee Know, ce-i cu tine? strigă Han, panicat.

Lee Know își amintește într-un moment fulgerător de momentul din copilărie când mama lui cocea prăjituri cu mult drag. O amintire dulce și tandră îi inunda sufletul, dar brusc, bucuria se transformă într-o durere acută. Își aduce aminte cum mama lui a murit impuscata.

Inima lui Lee Know se strângea de durere, iar sângele încă curgea din nasul său, semn al traumei pe care o resimțea din nou în acel moment. Cu lacrimi amestecate cu sânge, își acoperă fața și șoptește:

-Mama...
Han, nedumerit și îngrijorat, se apropie de el și își așază cu grijă mâna pe umărul lui Lee Know.

-Lee Know, ce s-a întâmplat? spune-mi, te rog.

Lee Know își ridică ochii și privi în adâncul ochilor lui Han, răsuflând greu.

-Mama... a murit când cocea prăjituri...
-Îmi pare atât de rău, Lee Know. Nu știam... Nu voi mai insista cu prăjiturile.

Sângele continua să curgă din nasul său, picătură cu picătură. Cu toate acestea, Lee Know nu-i acorda atenție, concentrându-se mai mult asupra durerii și tristeții care îi copleșeau inima.

În timp ce își înfunda capul în umărul lui Han, o mică pată de sânge se prelingea pe haina lui, lăsând o urmă roșie și vizibilă.

În acel moment, sângele care curgea din nasul lui Lee Know și pata de sânge de pe haina lui Han au devenit simboluri ale durerii și suferinței prin care trecea. Lee Know își ridică ușor capul din umărul lui Han, privindu-l cu recunoștință în ochi, iar Han îi răspunde cu un zâmbet încurajator.

În timp ce Lee know îl privea pe Han, se ridică brusc și își șterse sângele din nas.

-Eu... o să plec, poftă bună la prăjituri, spuse Lee know
-Bine... ne vedem data viitoare, rosti Han cu un aer dezamăgit.

Lee know nu-i răspunse și părăsi încăperea în grabă. În urma lui rămase o atmosferă tensionată și un Han confuz și supărat.

Han intrase în casa și se îndreptă direct către bunica lui, care stătea în fotoliu.

-Bunica, am făcut ceva rău, spuse el cu vocea tremurândă.

-Ce ai făcut, dragă? întrebă bunica cu o expresie îngrijorată pe chip.

-Se pare că l-am făcut pe Lee know să mă urască și mai mult,

Bunica își puse mâinile pe genunchi și îl privi cu înțelegere.
-Doamne,vad ca e foarte greu sa te imprietenesti cu Lee know,o inceput pe mine sa ma enerveze,sa discut eu cu el?
-Nuu,ah,nu trebuie bunică,ma descurc eu.....