În timp ce Han stătea pe gânduri, privind înfiorat la ziarul cu povestea cutremurătoare a crimei oribile, telefonul său a început să sune în mod neașteptat. Han s-a speriat în mod deplin și a apucat rapid telefonul pentru a răspunde, cu inima bătându-i puternic în piept. Era prietenul său cel mai bun, care îl sunase pentru a-i propune o plimbare.
Han: (răspunde la telefon)
-Alo?
-Hei, Han! Ce mai faci? Ai auzit despre incidentul de la camin?
-Da, am aflat și eu despre incident. Mă simt puțin tulburat de ceea ce s-a întâmplat acolo.
-Înțeleg. M-am gândit că poate ai vrea să ieșim la o mică plimbare.Ce zici?
-Ar fi bine să ies puțin din casă. Unde vrei să mergem?
-Ce zici de un parc?
-Sună bine. Haide să ne întâlnim acolo în jumătate de oră.
-Perfect! Ne vedem acolo.
Han își pregătește rapid rucsacul și își pune castile în urechi, nerăbdător să se întâlnească cu prietenul său pentru o plimbare. Cu ziarul în mână, el iese din casa sa și se îndreaptă spre locul întâlnirii. În drumul său, curiozitatea îl împinge să facă o scurtă oprire la caminul unde a avut loc incidentul.
Cu toate că Han are castile în urechi, el observă o mulțime de oameni adunați în jurul caminului. Dorind sa vada cu ochii sai scena crimei ,teama de zgomotele puternice îl facu să nu-și scoată castile. În timp ce privește mulțimea în tăcere, Han se izbește accidental de un trecător. În acel moment, Han se pregătește să-i spună câteva cuvinte de scuze trecătorului, dar când ridică privirea, ochii săi se întâlnesc cu privirea întunecată și înspăimântătoare a băiatului din fața sa - Minho.
Privirile lor s-au blocat reciproc, iar lumea înconjurătoare a dispărut pentru o clipă. Han a simțit un fior rece urcându-i pe șira spinării, întrebându-se cine era această persoană înspăimântătoare.
Minho, privindu-l pe Han, și-a dat seama că acest tânăr curios nu știa nimic despre el sau despre acțiunile sale violente. În acel moment, un zâmbet subtil i-a apărut pe buze.
În cele din urmă, Han își revine din șocul inițial și își cere scuze sincer pentru ciocnirea lor. Minho îl privește încă o clipă, apoi se îndepărtează în tăcere, lăsându-l pe Han să se uite după el cu o privire plină de întrebări și suspans.
Pe măsură ce Minho mergea înainte, în mintea lui își făcea planurile pentru următoarea crimă. El își analiza opțiunile și se întreba ce instrumente ar fi mai eficiente pentru a-și îndeplini scopul sinistru. Ciocanul și toporul păreau două opțiuni potrivite.
Cu un râs sinistru și disprețuitor, Minho își imagina cum ar putea folosi atât ciocanul, cât și toporul în următoarea sa acțiune. Îi plăcea ideea de a varia metodele și de a-și surprinde victimele cu o agresivitate imprevizibilă.
Gândurile sale perverse se întreceau în detalii sângeroase și moduri ingenioase de a provoca suferință. Minho se bucura de propria lui cruzime și se hrănea din satisfacția pe care i-o aducea perspectiva actelor sale violente.
Minho își imagină cum ar putea să lovească și să provoace teroare în inima viitoarei sale victime. Gândurile întunecate și malefice îi umpleau mintea de satisfacție și putere. El se bucura de planurile sale măgulitoare și se simțea în controlul absolut al situației.
Cu fiecare pas pe care-l făcea, Minho se pregătea meticulos pentru acțiunea sa criminală. El știa că trebuie să fie discret și să-și acopere urmele pentru a evita să fie descoperit de autorități.
În timp ce Minho se îndrepta spre destinație cu gândurile sale întunecate, Han își continuă drumul către parc, cu o ușoară neliniște în minte. Privind în urmă, el nu poate scăpa de senzația ciudată și înspăimântătoare pe care Minho i-a lăsat-o. Totuși, curiozitatea și nevoia de a se relaxa îl determină pe Han să meargă înainte către locul întâlnirii.
În ciuda temerii sale, Han își găsește curajul de a înfrunta gândurile sale și de a încerca să uite momentul întâlnirii cu baiatul ciudat. El își repetă în minte că nu trebuie să se lase afectat de privirea întunecată a băiatului și să își continue viața normal.
Cu fiecare pas înainte, Han își recăpătă puțin încrederea și începe să se concentreze asupra plimbării și a relaxării în parc. Își imaginează cum aerul proaspăt și soarele îi vor alunga temerile și îl vor ajuta să-și recapete liniștea interioară.
În timp ce se apropie de parc, Han își face o promisiune că va încerca să se distreze și să se bucure de prezența prietenului său. Își pune castile în urechi și pornește muzica preferată pentru a crea o atmosferă plăcută și relaxantă în timp ce se îndreaptă către locul întâlnirii.
Când ajunge în parc, Han observă prietenul său așteptându-l într-un loc pitoresc. Îl salută cu un zâmbet și se alătură lui, încercând să-și lase în urmă temerile și să se concentreze pe momentul prezent.
Împreună, cei doi prieteni încep să se plimbe prin parc, înconjurați de frumusețea naturii și de liniștea ambiantă. Han se bucură de compania prietenului său și simte cum mintea sa se eliberează treptat de îndoielile și temerile anterioare.
أنت تقرأ
||Ranile tacerii||-𝐌𝐢𝐧𝐬𝐮𝐧𝐠
الرعب------✞︎------ ᵈᵘᵖᵃ ᵐᵒᵃʳᵗᵉᵃ ᵗʳᵃᵍⁱᶜᵃ ᵃ ᵖᵃʳⁱⁿᵗⁱˡᵒʳ ˢᵃⁱ,ˡᵉᵉ ᵏⁿᵒʷ ᵃ ᶠᵒˢᵗ ᵃʳᵘⁿᶜᵃᵗ ⁱⁿᵗʳ-ᵘⁿ ᵛᵃʳᵗᵉʲ ᵈᵉ ⁱⁿᵗᵘⁿᵉʳⁱᶜ ˢⁱ ᵈⁱˢᵖᵉʳᵃʳᵉ.ᵗʳᵃᵘᵐᵃ ˢᵃ ᵈⁱⁿ ᶜᵒᵖⁱˡᵃʳⁱᵉ ˡᵃ ˡᵃˢᵃᵗ ᶜᵘ ʳᵃⁿⁱ ᵃᵈᵃⁿᶜⁱ.ᶠⁱᵉᶜᵃʳᵉ ᶻⁱ ᵉʳᵃ ᵒ ˡᵘᵖᵗᵃ ᵍʳᵉᵃ,ⁱᵃʳ ᵈᵘʳᵉʳⁱˡᵉ ⁱⁿˢᵘᵖᵒʳᵗᵃᵇⁱˡᵉ ᵈᵉ ᶜᵃᵖ ⁱˡ ᵃᵈᵘᶜᵉᵃᵘ ˡᵃ ᵐᵃʳᵍⁱⁿᵉ...
