Never Again

Capitolul 15

— Salut! dau eu mâna cu Grayson. De unde veniți?

— De la Bloom, Natalie și-a luat un hanorac în caz de frig.

Grayson este îmbrăcat într-un costum alb total și Natalie cu o rochie scurtă, neagră cu un decolteu adecvat și cu bretele.

Frumoși, ce pot spune? Natalie e șatenă și cu ochii verzi și Grayson blond cu ochi căprui...

— Și noi tot de la Bloom venim, dar nu v-am văzut pe nicăieri. Totuși, ea este Natasha, secretara mea. 

Ei fac cunoștință strângându-și mâinile.

Eu și Grayson mergem înainte în timp ce Natalie și Natasha se cunosc mai bine.

— Frate, ea sigur e secretara ta? Îmi șoptește Grayson și-și aruncă brațul de după gâtul meu.

— Pff, de ce toți mă întreabă asta!? Mă răstesc eu exasperat dându-mi ochii peste cap. Da! Cu siguranță este doar secretara mea!

— Eu nu prea cred că pentru tine e doar o secretară. Observ cum îți fuge ochii la decolteul ei. Ia spune... tu ai pus-o să se îmbrace așa?

— Nu. Eu i-am spus doar să se îmbrace elegant.

— Eeee... asta înseamnă că s-a îmbrăcat cu rochia asta să te impresioneze!

— Taci naibii! Mă disperi!

— Hai mă da' ce am spus? Se amuză el și eu îmi dau din nou ochii peste cap.

În scurt timp am ajuns în restaurant și Natasha cu Natalie au plecat undeva unde numai ele știu, ‐ probabil la baie -. Eu și Grayson ne-am așezat la o masă lungă.

Încăperea e oarecum plină de persoane. Persoane cunoscute, desigur.

— O să plătesc muuuult pentru această petrecere, spune Grayson dând din cap accentuând "u"-ul.

— Pff, pufnesc eu, ce? E ca și cum nu ai bani?

El ridică din umeri.

Grayson este un proaspăt neurochirurg, și chiar dacă câștigă bine din acest job nu vrea să recunoască asta. Natalie este psiholog. Amândoi au niște joburi foarte bune, deci putem spune că acel copil care va apărea pe lume este norocos, foarte norocos.

— Cum e pe la spital? Îl întreb.

— Ai vrea să spun că bine? E un spital, Bryan! Se ofensează el. Dar totuși nu știu ce pot spune, ieri am operat un copil, are cancer pulmonar. Dar tu? Cum merge compania?

— Foarte foarte bine! Un hotel este în desfășurare. Momentan nu a apărut nimic stresant.

Fetele s-au întors și s-au așezat fiecare la locul lor - Natasha lângă mine și Natalie lângă Grayson-.

— Unde ați fost? Le întreabă Grayson.

— Dar ce te interesează? Se răstește Natalie la el și el înlemnește.

Blondul se întoarce la Natasha, ea doar zâmbește amuzată.

— Voi femeile sunteți tare secretoase. Spun eu.

— Ok, acum tăceți amândoi, spune Natalie din nou.

• • •

Este ora 1 noaptea. Cred că am văzut-o pe Rosalie pe aici pe undeva. Dar probabil mi s-a părut.

Grozav! Acum am și halucinații?

Bruneta de lângă mine stă cu capul în palme acoperită cu sacoul meu - desigur -.

Nu mai sunt foarte multe persoane și Grayson cu Natalie e undeva pe aici...

— Natasha? Îi rostesc eu numele.

— Mhm?

— Te simți bine?

— N-da. De ce?

— Sigur nu mă minți?

— Sigur.

Verific din nou ceasul.

— E cam târziu, vrei să plecăm? Întreb.

— Dacă tu dorești mergem. Spuse ea și eu mă ridic.

Ea mai bea puțin din sucul ei cu fructe. Se ridică în picioare și brusc cade din picioare, eu prinzând-o.

[...]

— Ești prea frumos, Bryan!

O car în brațe pe Natasha și ea mă tot mângâie pe obraji.

— Încetează, Natasha!

Sunt conștient că ea e drogată în momentul ăsta. Se poartă prea prostesc și simptomele vizibile dau de gol asta.

Ajung la mașină și deschid portiera. O pun ușor pe scaun dar când dau să îi dau drumul ea mă apucă de ceafă.

— Sărută-mă, te rog!... Aici și acum!

Îmi spune ea și eu chicotesc. Șovăi puțin dar într-un sfârșit - ignorând faptul că e drogată - spun:

— Dacă te sărut acum, aici și în acest moment nu o să mai pot să-mi dezlipesc buzele de trupul tău.

Mă îndepărtez de ea în ciuda smiorcăitului ei.

Mă urc la volan și imediat ies din parcare.

— Haide, Bryan! De ce ești rău? Spune ea mângâindu-mi antebrațul.

Nu mai are rost să-i mai spun să înceteze. E prea amețită. Pun pariu că mâine dimineață o să fie îngrozită când o să afle cea a făcut "aseară".

Mă întreb când și cine a reușit să îi pună droguri în suc Natashei. Poate Rosalie? Am spus că parcă o văzusem pe undeva pe acolo...

Totuși acum nu am chef să gândesc, sunt obosit rău de tot. Parcă de abia aștept să ajung la Bloom și să mă bag în pat.

Natasha s-a ghemuit pe scaunul ăla și deschide din când în când ochii. Măcar nu mă mai provoacă.

[...]

Am ajuns în parcare la Bloom și o iau pe Natasha în brațe. Când m-a văzut a rânjit și a început să se joace cu cravata mea.

— Ți-a mai spus cineva că ești perfect?

Ignor în continuare avansurile ei și merg înainte. Intru pe ușile automate și când intru în lift își lasă capul pe spate și începe să țipe de zici că-i nebună. Dar desigur că ignor asta, e drogată, ce a-și mai putea obține de la ea în momentele astea?

Ușile liftului se deschid și pășesc pe coridor cu pași mari. Scot cardul de securitate și intru în penthouse-ul meu. În seara asta Natasha va dormi cu mine, în patul meu.

Urc cu tot cu ea la etaj și o trântesc pe pat și ea chicotește.

— Îmi place când ești dur!

Ai vrea tu.

— Stai aici, cuminte, până mă întorc.

— Unde pleci? Geme ea cuvintele.

— Să mă schimb.

— Chiar nu poți să stai gol?

Isuse!

— Nu, Natasha, nu pot! Vrei un tricou?

Ea pufnește.

— Bine, fie!

Când mă îndepărtez ea se ridică.

— Fi obedientă, Natasha! Strig eu imediat și ea se lasă să cadă pe pat.

Mi-ar plăcea să fac sex cu ea dar prefer să fie trează.

Poate altă dată.