Mâna omului mort

Capitolul VII - prima parte

- Ţi-a zis cineva că eşti un nenorocit?

- Mi s-au atribuit numeroase etichete, domnişoară Arrington. Nenorocit este una din cele drăguţe.

Rose şi-a încrucişat mâinile în dreptul pieptului, dându-şi ochii peste cap. Lukas s-a uitat la ecranul care le arăta la ce etaj se aflau, observând că erau aproape de parter. Aşa că a apăsat butonul pentru urgenţe care a oprit liftul instantaneu.

- Ce dracu'? a întrebat, luată prin surprindere de acţiunile lui Lukas.

- Spune-mi sau vom sta aici foarte mult timp.

Şatena şi-a strâns mâinile în pumni, pregătită să îi şteargă acelui bastard zâmbetul batjocoritor de pe chip.

- Îmi amintesc că mi-ai spus că îmi vei răspunde la orice întrebare, a spus batjocoritor. A fost asta o minciună?

Inhalând adânc aer în piept, a încercat să se calmeze. Era o profesionistă la a-şi ţine emoţiile ascunse. Nu avea să îl lase să vadă în sufletul ei. A încercat să îşi păstreze calmul, în ciuda faptului că ceva în interiorul ei se mişca în toate părţile din cauză că era un pic claustrofobă. S-a forţat să îi zâmbească atunci când s-a întors cu faţa spre el. Nu avea să îi arate că îi era teamă. Oamenii ca Lukas Halstein se hrăneau cu frica celor din jurul lor.

- Ei bine, dacă trebuie să ştii, domnule Halstein, încercam să fac un mic truc pe care l-am învăţat de la tatăl meu când eram mică. Mi-a zis că dacă îmi voi ţine respiraţia când cobor cu liftul, pot să îmi pun o dorinţă.

Obrajii ei începuseră să o doară din cauza zâmbetului forţat pe care îl avea pe chip.

- Interesant, a răspuns Lukas nonşalant. Mă poţi învăţa? Pot folosi o dorinţă sau două. În mod special, azi.

S-a uitat la ea cu anticipaţie, ameţind-o cu răspunsul lui. Fusese sigură că avea să facă mişto de ea din cauza ideilor ei copilăroase.

- Ce îşi mai poate dori un bărbat care le are pe toate? a întrebat, încordându-şi genunchii pentru a nu cădea pe jos.

Putea să simtă cum zidurile se apropiau de ea, îngropând-o de vie.

„Mă uit la ceva ce îmi doresc" s-a gândit, uitându-se la aceasta.

Lukas a văzut cum i se zbătea pleoapa, decizându-se să nu o mai împingă pentru a-i afla limitele. A apăsat butonul de urgenţe din nou şi liftul şi-a reluat drumul ceea ce a făcut-o pe Rose să se relaxeze imediat.

- Nimeni nu poate avea totul, domnişoară Arrington. Întotdeauna va fi ceva ce îţi va lipsi, a spus Lukas, dând din umeri nepăsător.

Rose a dat din cap dispreţuitoare. „Dacă ai ştii măcar cât de bune sunt lucrurile pentru tine, nu ţi-ai mai dori nimic altceva."

Au ajuns la parter şi uşile s-au deschis, dezvăluind câţiva oameni care aşteptau să se urce în lift. Lukas, cu mâna lui lungă i-a blocat calea fetei atunci când a încercat să iasă.

- Acesta este ocupat. Luaţi-l pe următorul, le-a spus oaspeţilor care au fost prea şocaţi de acţiunile nepoliticoase ale lui Lukas, şi nu au reacţionat înainte ca el să apese pe butonul cu numărul douăzeci, urmat de cel pentru a închide uşile.

Uşile din metal s-au închis, iar liftul a început din nou să urce.

- Ai mare dreptate. Nenorocit este un cuvânt prea drăguţ pentru a te descrie pe tine, s-a răstit, pregătindu-se, din nou, pentru încă o călătorie terifiantă acompaniată de Nesimţitul Lumii.

- Nu îmi place să fiu deranjat.

- Şi este okay pentru ei? a întrebat Rose sec.

- Sunt peste douăzeci de lifturi în acest hotel. Sunt sigur că sunt în stare să găsească unul care să le fie pe plac, a răspuns Lukas fără pic de ruşine.