Capitolul 10

53 7 1
                                    

"Ce fac acum?" Gândi Yoon privindu-l pe Jimin neștiind ce să facă sau să zică

- Yoon? Mă asculți? Își trece acesta mâna prin fața fetei, aceasta revenind la realitate

- D-da, scuze, mă gândeam la altceva. Spune ea clătinând din cap

- Păi și? Poți să răspunzi acum?

- Vezi tu, e-eu--

- Ya, ce faci frate aici? Apare din senin un alt băiat, acesta întrerupând-o pe fată, punându-și un braț peste umerii băiatului, apoi își ridică privirea spre fată, făcând contact vizual. Aah, aveți treabă bun, eu plec. Spune el dând să plece

- Stai aici dacă nu ai ceva de făcut. Spune Jimin privindu-l, își dăduse seama abia când venise prietenul său că o luase cam din scurt pe fată, așa că mai destingea atmosfera

- Mm, ok. Dă acesta din umeri. Sunt Hoseok. Spune el întinzându-și mâna spre fată, aceasta făcând la fel zâmbindu-i

- Yoon. Răspunde aceasta

- Și, ce treabă ai cu prostănacul ăsta? Întreabă Hoseok, făcănd-o pe fată să se înece cu mâncare, iar pe Jimin să-l privească șocat

- Ya

- Shhh sunt mai mare decât tine, puțin respect te rog. Spune Hoseok către Jimin, Yoon chicotind

- Știi ceva, poți să pleci. Spune Jimin împingându-l

- Stai, lasă-l să stea. Spune Yoon, Hoseok ridicându-și sprâncenele spre prietenul său ce-l privea și el cu ochii mijiți

- Deci cine ești tu mai exact? Si cum ai intrat aici? Restaurantul e închiriat pentru prima jumătate a zilei. Întreabă Hoseok

- Sunt actriță în filmul care se filmează acum aici în restaurant. Spune ea zâmbind, Hoseok uimindu-se

- Totuși, fratele tău nu-și iese din pepeni când se gândește că e posibil să te lingi cu unul cu altul? Întreabă Jimin curios

- S-a împăcat cu ideea

- Dacă soră-mea filma într-un serial la vârsta ta și cu asa idei, nu o lăsam nici moartă. Spune el privind la echipa de filmare

- Vârsta ei? De ce? Câți ani ai? Întreabă Hoseok

- 16. Răspunde ea simplu, Hobi uimindu-se mai tare

- Bravo ca poți

- Și frati-miu vroia să fie actor, dar de ceva timp încoace vrea și idol, uneori e mai ceva decât copii mici. Spune fata oftând

- Yoon. Îi aude vocea lui Seung gi, secunda următoare o prinde de umăr, făcându-i pe cei 3 să-și ridice privirile spre el

- Oh, începem? Întreabă ea, Seung gi dând din cap că da. Ah... bine, vin si eu acum. Spune ea dându-se jos de pe scaun, urmând să-și aranjeze ținuta. Puteți să priviți și voi? Întreabă ea pe cei 2, aceștia aprobând imediat. Super, sper să nu vă plictisiți când vom filma aceeași dublă de câteva ori la rând

- Nu-ți face griji, si dute, poți avea probleme. Spune Jimin, Yoon zâmbindu-i și plecând

Își întoarse privirea spre Seung gi ce a ascultat și privit totul, urmând să se încrunte la el când văzu că îl privea de sus în jos într-un mod superior, chiar dacă era cu câțiva ani mai mic, urmând ca să-l privească cum pleacă

- Asta a fost ciudat. Spune Hoseok privind în urma lui Seung gi

- Foarte. Adaugă și Jimin, urmând să-și îndrepte atenția spre Yoon, aceasta punându-se la locul său, la fel ca și ceilalți actori

- Action! Spune regizorul

Yoon începuse să râdă ușor, apoi puțin mai zgomotos trecând cu mâna prin păr, dezvăluind "urma" palmei încasate

- Chiar vrei să ne batem? Ești sigură că nu te vei face de rușine? Plus că în 5 minute va fi totul viral pe internet. Spune-mi, chiar vrei asta? Își spuse Yoon replica privind-o pe colega sa adânc în ochi, aceasta apucând-o brutal de haină

- Stop! Won Mi, e prea devreme să o apuci de haină, amintește-ți scenariul. Spune regizorul

- Îmi pare rău. Face aceasta o plecăciune

- E în regulă. Dubla 2! Action!

Si tot așa au făcut încă 3 duble, nervii și oboseala făcându-se prezente

- Dubla 6! Și... action! Strigă regizorul

Făcând aceeași miscare a șasea oară la rând, Yoon știa deja scena la perfecție, așa că își spuse replica, urmând rândul colegei ei

- Crezi că ești atât de puternică? Întreabă ea după ce o apucase de haină, Yoon pufnind din nou în râs

Îi apucase încheietura cu mâna opusă, apoi se făcu că îi dădu de 2 ori în stomac, Won Mi îndoindu-se de "durere", urmând ca Seung gi să se ridice abia atunci de pe scaun și să incerce să le despartă pe cele două, însă Yoon să-și înșface degetele în părul colegei sale și să se elibereze din strânsoarea lui Seung gi, ca mai apoi să o arunce pe Won Mi pe saltea

- Cut!! Perfect! Bravo! Strigă regizorul fericit, cei 3 răsuflând ușurați

- În sfârșit. Spune Won Mi ridicându-se

- Ești bine? O întreabă Yoon, aceasta aprobând, urmând să fie trași toți la machiaj

În scimb, cei 2 priviseră non-stop cum decurgeau lucrurile, uimindu-se de abilitățile de actriță a unei puștoaice de 16 ani

- Ce sunteți voi 2 mai exact? Întreabă Hoseok

- Cunoscuți. Spune Jimin sprijinindu-și capul în palmă

- Doar?

- Un fel de prieteni, am vrut s-o invit în oraș, dar ai venit tu și nu a mai apucat să răspundă. Spune el privindu-și scurt prietenul

- Ooh... îmi pare rău

- E ok, oricum ea ca actriță, iar eu cu 4 locuri de muncă, nu cred că s-ar uita la unul ca mine. Spune el pierdut printre gânduri

- Ey, de ce spui asta? Vă înțelegeți bine din câte am văzut

- Oricum. Spune Jimin căltinând din cap, privirea lui fiind doar pe Yoon

Eight years || PJMWhere stories live. Discover now