Fata din Jad

Descoperirea

Un băiat blond cu ochii albastri vine de la școală și se îndreaptă spre casă. Se pare că în loc să o ia pe trotuar împreună cu ceilalți colegi, preferă să meargă prin pădure. Mergând înconjurat de pomii verzi și de păsările care ciripesc de zor, observă ceva sclipind lângă un copac semeț și după ce se uită mai atent vede o piatră de jad. Acesta o ridică cu grijă. Este curios în legătură cu această piatră ciudată și motivul pentru care se află în mijlocul pădurii. Este ceva foarte ciudat în legătură cu ea.
,,Este foarte frumoasă", se gândește el în sinea lui, "chiar dacă este acoperită de pământ și frunze". O pune în buzunar și își continuă drumul.
-N-ai bani de cadou pentru iubita ta imaginară? Întreabă ironic un coleg răutăcios și masiv care este înconjurat de o gașcă de băieți. Pare a fi șeful grupului.
-M-ați urmărit până aici? Lăsați-mă în pace! Răspunde băiatul nostru cu par blond.
-S-o crezi tu! Ești prea patetic ca să fii în școala asta. Tu nu vezi ce păr ai? Știi cum sunt blonzii? Proști de crapă, îi spune băiatului rânjind.
-Și cu ce ești tu mai presus dacă mă jignești?
-Uite că sunt pentru că eu am tupeu să mă bag în seamă cu fetele și nu sunt un ratat antisocial ca tine, remarcă bătăușul cu dispreț.
-Ce vrei să demonstrezi? Îl întreabă băiatul.
-N-am nimic de demonstrat că deja am o școală întreagă de partea mea, spune el arătând cu degetul mare spre gașca de băiețași de cartier.
-Ai terminat cu lauda că trebuie să mă duc acasa, întreaba plictisit blondul.
-Cum îți permiți, șobolanule? Răspunde golanul scos din sărite. Îți arat eu laudă, continuă acesta.
-Lasă-mă! Tipă tânărul.
-Băieți, hai să-i arătăm cine-i șeful!
Vlăjganii îl înconjoară pe băiat, unul din ei îi pune brânci și altul încearcă să îi ia din buzunar piatra de jad.
-Nuuu! Las-o! Răcnește la el.
-Ce e așa special la asta? E o piatră netoată. Un nimic. La fel ca tine! Haha, cine se aseamănă se adună, spune râzând prostestește șeful huliganilor. Vă voi distruge pe amândoi începând cu piatra asta terminată, continuă el privind cu lăcomie pietricica.
-Piatra aceea face parte din natură, las-o in pace! Urlă băiatul în lacrimi.
-Plângaciosule! Du-te inapoi de unde ai plecat, mucos infect ce ești, îi reproșează șeful grupului.
În zadar se străduiește bietul băiat să facă ceva, pentru că lunganii îl lovesc din toate părțile, până când îi scapă piatra din buzunar.
Șeful grupului observă piatra căzută pe jos și încearcă din rasputeri să o spargă dând cu ea de pământ și înjurând pentru că nu reușește.
-Hai că și tu esti prost, Bogdane, spune banal unul din băieți. Ia dreacu' toporul ăsta, zice el zărind unul la doi copaci distanță.
Bogdan ridică toporul cu mândrie și începe să arunce cu el în piatră. Zdrobește iarba, pământul și florile, absolut tot cu excepția pietrei, care rămâne intactă. El este necruțător și continuă atacurile fără milă, dar piatra tot nu crapă. Băiatul blond se uită nedumerit, întrebându-se cum de a rămas piatra nevătămată în ciuda atacurilor.
-Are o putere magică și este protejată, spune el dintr-o dată cu voce tare, apoi începe să se întrebe de ce a zis asemenea prostii. Trebuia să spună ceva, orice, pentru ca gașca lor să plece.
-Ce tot îndrugi acolo? Întreabă Bogdan râzând cu dispreț.
-Nu e magică, copil prost. E doar o piatră nenorocită și încăpățânată, nu te mai amăgi, idiotule, rânjește alt lungan.
Gașca râde de băiat în timp ce blondul stă înmărmurit pe jos.
-Atunci de ce nu se sparge? îndrăznește să întrebe acesta. Nu s-a gândit de două ori înainte de a întreba. Gașca este șocată de îndrăzneala întrebării băiatului. Au gurile larg deschise și ochii măriți de uimire și teamă. Apoi, liderul spune râzând ironic:
-Ce întrebare stupidă. Se va sparge, mă voi asigura personal de asta.
-Nu se va sparge, imbecilule! Îi spune băiatul cu un zâmbet încrezător. Dar dacă se va sparge, piatra aceea este blestemată, așa că te va transforma în cenușă și îți vor putrezi oasele! Adaugă el. Așa că, oricum ar fi, eu aș fugi cât mai departe de acea piatră!
-Șmecher mizerabil ce ești! Crezi că mă poți păcăli? Dacă ar fi fost așa, nu ai fi luat niciodată piatra aceea. Așa că nu-ți irosi respirația. închide-ți gura și mori! Strigă Bogdan la el.
Băiatul rămâne tăcut, de teamă că va provoca și mai multă furie din partea vlăjganilor. Nu poate suporta gândul că aceștia l-ar putea ataca. În ciuda acestui fapt, continuă să privească în fața lui inexpresiv. Bătăușii nu sunt impresionați de sfidarea încăpățânată a băiatului. Ei încep să râdă isteric.
-Dacă nu ți-e frică, atunci vom scăpa și de tine, băiete, spune Bogdan.
Restul băieților se adună în jurul lui și încep să strige și să scandeze.
-Omoară-l! Omoară-l!
Strigătele băieților răsună în pădure și umplu întreaga circumferință a acesteia, iar aerul din jur vibrează de la vocile lor. Sună ca un tunet venit de la un zeu furios. Băieții devin din ce în ce mai entuziasmați.
-Omoară-l! Strigă din nou băieții.
Urletele lor răsună în toată pădurea din toate direcțiile și devin din ce în ce mai puternice cu fiecare secundă. Se simte aproape ca un cântec de război, de genul celor cântate pe câmpurile de luptă.
-De ce? De ce faceți asta? Întreabă nervos băiatul.
Mintea lui este plină de gânduri oribile, viziuni de moarte și durere. Acesta vrea să evadeze. Vrea să fugă cât mai repede posibil...departe de acele voci, atât de puternice și de crude. Vrea să fugă de băieții ăștia care râdeau fără milă de el chiar acum, bătându-și joc de el pentru că a crezut în piatra aia "stupidă".
Dintr-odată un val de curaj îl cuprinde. Se ridică în picioare și spune cu tupeu:
-Dacă vrei să încerci să mă omori, dă-i drumul. Voi proteja această piatră cu orice preț, spune el cu o voce calmă, în timp ce privește fix în fețele băieților din fața lui.
Bogdan și prietenii săi sunt uimiți de gestul său. Se holbează la băiatul scund care stă în picioare și îndrăznește să sfideze grupul de bătăuși mai mari. "Arată ca un fel de supererou", se gândesc ei și încep râdă și mai tare.
Un tip din gașcă îl trage pe băiatul blond de mâini și șeful se întoarce cu toporul în mână, își ia avânt și bate cu toata forța în piatra de jad, aceasta crăpându-se puțin de această dată.
Între timp, băiatul cu păr blond se smucește și îl mușcă pe cel care îl ține imobilizat. Aleargă spre Bogdan și trage de piatra de jad din mâna lui. Își adună forțele și trage de ea până reușește să i-o scoată din mână.
Băiețașul, văzând crăpătura începe să plângă din nou, lacrimile curgându-i pe pietricică.
Crăpăturile acesteia încep să lumineze și să dezvăluie un aur atât de pur și de intens încât le-a luat ochii baiețandrilor cu lumina lui. Aceștia încep să urle și să fugă mâncând pământul.
-Piei, Satan! Țipă înspăimântat Bogdan fugind cât îl țin picioarele.
Piatra cade pe pământ. Băiatul, înconjurat de energia aurie, ridică piatra de jad. O ține cu grijă și se uită îngrijorat la aceasta. O lacrimă îi curge pe obraz. El spune în suspinuri:
-Îmi pare rău! Nu te-am putut proteja! Draga de tine...

Soarele pare mai strălucitor ca niciodată, aruncând raze lungi, ca niște săbii, pe copacii verzi. În timp ce razele acestuia cad peste băiat, făcându-l să pară radiant și strălucitor, un sunet asemănător cu muzica umple aerul. Păsările încep să cânte. Vântul adie ușor prin părul lui. Băiatul începe să zâmbească ca și cum nu ar fi fost îngrozit cu câteva clipe înainte. El ascultă sunetele frumoase ale naturii, bucurându-se că în sfârșit se poate relaxa, după chinul constant. Se uită cu mare drag la piatra de jad din mâna lui, simțind puterea pe care o posedă.
El aruncă o privire înăuntru și are impresia că vede o siluetă minusculă, dar crede că e doar imaginația lui. Se mai uita o dată și spune mirat:
-Hey! E cineva acolo?