Urc scările cu cea mai mare lene ,ținând în mana bucata neagra de material, norocul face să nu fie nimeni pe hol când ajung în fața uși. Bat odată și aștept, un minut ,doua ba chiar trei ,dar nimic. Mai bat odată de data asta cu mai multa forță ,dar tot nimic.
Ei bine ,eu am încercat, dar dacă nu e nimeni acasă agat bucata de material de clanța ușii și o iau la pas spre scări.
Zece minute irosite degeaba.
Când cobor am onoarea de a mă întâlni cu administratora, care atunci când ma vede se încruntă.
- Să nu-mi spuneți ca deja vă deranjează?
Nu întocmai, nu este în totalitate vina ei că vântul ia suflet ,,hăinuța" pana în balconul meu. Mă mulțumesc ca a fost doar o rochie ,si nu altceva.
- Nu ,stați liniștită.
- Dacă a făcut ceva vă rog sa-mi spuneți, deși este o fată foarte cuminte are cateva scăpări destul de violente.
Minunat ,am o vecina tânără ,cu haine sexy și cu scăpări violente. Ce urmează.
- Speram sa nu se ajungă la asta, ii zic destul de serios.
Femeia da din cap și își continua drumul la etajul de sus.
- Nu cred ca este acasă, ii zic imediat ce o vad urcând.
- Doar ce an vazut-o urcând sus acum douăzeci de minute, sigur e acasă.
A da? Atunci de ce nu mi-a deschis și mie? Poate nu a auzit ,sau era la baie sau pur și simplu nu a vrut.
Ma întorc în apartamentul unde răsună precum un ecou soneria telefonului meu. Îl găsesc intr-un final în bucătărie și mă uit curios la apelant.
,, Nevastuica cocalară"
Închid! Clar nu am chef de el ,mai ales ca ultima data nu am apucat sa ne rezolvam problemele. Asa ca prefer să îi ignor apelurile, las telefonul acolo unde este și mă gândesc ce sa fac în continuare. Cateva sunete se aud de la etajul de sus și dintr-o data o muzica îmi rasuna în tot apartamentul.
O muzica a naibi de enervanta ,ceva în genul rock ,îmi aduce aminte de melodiile pe care le asculta Itachi in casa în perioada liceului când își dorea sa devina toboșar. Ba chiar își cumpărase fără sa știe tata un set de tobe pe care le ascunsese în pod ,si pe care tata le-a făcut praf imediat cum a aflat.
Pentru el nu era o meserie importanta ,ba chiar la obligat pe Itachi sa asculte opera pana ia ieșit toate tobele din cap. În comparație cu el eu am fost fan de mic opera ,chiar mergeam cu mama la diverse evenimente de acest gen. Acum sincer prefer ceva mai clasic dar asta nu însemna că nu ascult și altceva, totuși muzica de genul rock este pe lista mea neagra, prea zgomotoasa și lipsita de finețe și delicatețe pentru gustul meu.
De asta și ies pe balcon și încep sa strig la fata de sus sa dea mai încet, dar asta e cam imposibil, abia ma aud eu ,darămite ea. Ies din casa cu gândul de mă duce sus și de ai spune vreo doua dar la ușa am o surpriza.
- Ce cauți aici?
- De ce nu răspunzi la telefon piază rea.
Ca nu am vrut! Asta i-as spune dar as părea un nesimțit.
- Nu l-am auzit, il mint cu nerușinare.
Nu e chiar o minciuna, la ce zgomote se aude de la etaj nu as fi auzit telefonul sunând a zecea oara.
Itachi mă privește suspicios ,nu ma crede sunt sigur ,dar nici nu-mi pasa.
- Era mai simplu sa-mi spui ca nu ai vrut.
Îmi dau ochii peste cap ,ma dau din pragul uși ca sa-l las sa intre, dacă a venit pana aici însemna că are un motiv întemeiat.
CITEȘTI
O șansă
Humor,, Fii eroina de care am nevoie " ,, Fii prietena de care am nevoie " " Fii locul unde mă pot întoarce "
