Dacă nu eu, atunci cine?

✨Capitolul 8 - Întâlnirea✨

     A trecut ceva timp de când stăm liniștite, așezate pe canapelele ce împrejmuiesc măsuța de lemn aflată în dreptul ferestrei. Cafeneaua nu e foarte încăpătoare. Are câteva mese, numărate cred că ar fi doar șase, și un bar micuț de la care personalul pregătește atent băuturile calde, spre a putea fi savurate de clienți. Cu toate acestea, toate locurile din încăpere sunt ocupate de diferite persoane, unele discută, altele par cufundate în treburi, vorbind la telefon sau lucrând pe laptopuri. La una din mese, trei elevi par a își realiza temele. Sau sunt studenți? Par a fi prea în vârstă pentru a mai fi elevi.

     Încăpere inspiră un aer calm, pașnic, călduros care mă face să mă simt confortabil imediat. Nu credeam că un asemenea loc întunecat mă va face să mă simt atât de în largul meu.

     Este decorat în stil rustic, aș putea spune, însă din punct de vedere estetic aduce o anumită eleganță aparte. Seamănă cu imaginea pe care mi-am creat-o eu mereu, în minte, despre o cafenea. Arată exact ca acelea din filme. Acum înțeleg de ce îi place Melissei atât de mult locul acesta.

     Grinzile din lemn masiv care străbat tavanul alb de la un capăt la altul al încăperii, de care sunt agățate câteva lămpi cu abajur simplu, de sticlă, ce stau atârnate deasupra capetelor noastre, lumina galben pală pe care ele o emană în întreaga cameră, lambriul de lemn ce împrejmuiește zona, pereții vopsiți într-o nuanță de turcoaz închis plăcut la ochi și aroma proaspătă de cafea creează o atmosferă inedită.

-Ei ce caută aici? rupe, Melissa, brusc vraja.

-Care? Cine? zic eu trezită la realitate, privind nedumerită de la o persoană la alta prin cafenea.

-Ei, îmi arată Melissa pentru a îmi putea îndrepta privirea, pe fereastra pe lângă care treceau veseli doi elevi.

     O, nu! M-am lăsat dusă de val și am uitat complet de existența lor și de planul nostru. Acum e acum! Trebuie să mă controlez și să îmi păstrez calmul.

-De unde să știu eu ce caută ei aici?! ridic eu din umeri teatral, oferindu-i un răspuns în cele din urmă. Cine știe unde merg?!

     Însă, exact în acea clipă, sunetul de clopoței umple încăperea. Ușa cafenelei se deschide brusc, iar siluetele celor doi adolescenți străbat săltat pardoseala de lemn masiv și se apropie cu pași mari spre noi. Zâmbesc amândoi, însă unul dintre ei pare a masca o oarecare tensiune și emoție. Melissa își dă ochii peste cap, învinsă, când vede această scenă.

-He, he! Ce faceți voi două aici? dă Cyan senzația de pură uimire.

-Am venit să bem o cafea, îi răspunde Melissa cât de prietenos poate, văzând că eu pun privirea în pământ, ca de obicei când cineva ni se adresează.

-Am putea să ne așezăm și noi? ne întreabă Apollo, arătând cu mâna spre masa noastră.

     După un schimb subtil și rapid de priviri cu ale mele, fata încuviințează din cap, drept răspuns. Cyan forțează locul și se așază lângă Melissa, iar eu mă asigur că las destul spațiu la marginea canapelei mele pentru ca Apollo să se poată așeza lângă mine.

-Voi cu ce ocazie ați venit aici? încearcă Melissa să își ascundă nervozitatea, dibuind un subiect de conversație.

-Eram în trecere și v-am văzut la fereastră. Am zis să intrăm să vă salutăm, sparge Cyan gheața.

-Nu știam că frecventați această cafenea, îl susține Apollo pe prietenul său, zâmbind cald.

     Pare a fi puțin amuzat de toată această situație, în special de emoțiile și de starea de încordare ale celuilalt băiat. Îmi întorc privirea spre Cyan, apoi o mut pe Melissa. Pare a i se îmbunătății dispoziția. Apoi, mă uit iar spre fața puțin crispată a băiatului.