-Pleacă de aici! râd copios de mine. Uită-te la tine!
-Nu sta cu noi! Pleacă!
-Doamne, dar cu ce ești îmbrăcată?!
Puteam să le simt privirile acelea batjocoritoare ațintite spre mine, doar din tonul vocilor. Niciodată nu puteam să mă uit la ei, în astfel de momente stăteam cu capul plecat, uitându-mă la striațiile placajului de lemn din care era confecționată banca în care eram așezată, așteptând ca valul de replici să se liniștească.
-Auzi? Dar tu ești fată sau băiat? Ce față urâtă ai! râdeau.
-Așa îți prinzi tu părul?
-De ce nu îți schimbi și tu frizura aia banală?
Nu mai supooort....
Tresar și mă trezesc speriată, plângând.
-A fost doar un coșmar. Liniștește-te! și mâna caldă a lui Audrey mă atinge pe umăr.
Au fost amintiri, nu un vis întruchipat, inofensiv, iar asta le făcea și mai dureroase. Mă las pe spate cu o bufnitură surdă a capului înapoi pe pernă. Încerc să respir adânc, să iau câteva guri de aer ca să îmi revin. Perioada aceea de atunci s-a terminat. Acum e altceva, sunt la liceu. A trecut timpul. O să fie bine! O să fiu bine! Un gol îmi acaparează încet dar pătrunzător tot stomacul. Trebuie să merg la liceu.....și știu că nu îmi pot evita colegii la nesfârșit. Mă ridic în grabă din pat.
Ciudat, parcă acesta e primul an în care frunzele încep să cadă așa devreme, chiar din primele zile de septembrie. Observ că, târându-mi picioarele pe trotuar, le împing ușor. De cât timp fac asta? tresar supărată. Mă îndrept și încep să pășesc atent, normal. Sunt prea îngândurată, nu am grijă nici de ceea ce fac.
Am ajuns destul de devreme la liceu, așa că mă așez pe locul meu din bancă și admir peisajul interesant de pe fereastră.
Liceul pe care îl frecventez se află undeva aproape de centrul istoric al orașului. Este o clădire recondiționată recent, dar cu toate acestea a păstrat stilul arhitectural vechi, asemenea clădirilor care o împrejmuiesc. Este foarte frumoasă și impresionantă, total în opoziție cu internatul la care stau eu.Clasa mea se află la ultimul etaj. Este poziționată cu ferestrele spre un parc, plăcut aranjat, cu câteva alei înguste mărginite de bănci, felinare frumos ornamentate și cu mulți brazi mai mici sau mai înalți, pe sub care, la ora aceasta a dimineții, trec grăbiți oameni cărând câte o geantă pe braț sau câte un rucsac în spate, mergând fiecare în treaba lui.
-Bună dimineața! Dar ce matinală ești! aud dintr-o dată și tresar.
Îmi revin repede și răspund gestului.
Rând pe rând, colegii încep să sosească, iar clasa se umple în câteva minute ochi de adolescenți, unii mai liniștiți, alții mai gălăgioși.
După câteva ore, răsuflu ușurată.
-Doamne, ce zi! zic oftând.
-Hai că nu a fost așa de rea! râde Melissa, colega mea de bancă. Doar ne-am prezentat de o mie de ori fiecărui profesor de la fiecare materie pe care am avut-o, zâmbește ea ironic.
Îmi și amintesc momentele....
Trebuie să ne prezentăm. Bun... Oftez agitată. Calmează-te, Sofia! O să fie bine! Trebuie să îți spui numele doar.
