Yuki & Ren (yaoi)

Capitolul 32

Yuki POV

Trecusera 2 saptamani de cand nu l-am mai intalnit pe Ren.De obicei dadeam de el oriunde ,iar acum ca nu , ii duc lipsa pe zi ce trece. Dar atata timp cat nu imi strica planurile e bine pe deoparte.

Inca primesc mesaje amenintatoare de la Ayato ,iar cand ne intalnim si vorbim isi cere de fiecare data scuze pentru felul in care s-a comportat. Oriunde imi spune sa ne vedem ,nu isi ia ochii de pe mine si se lipeste de mine de parca am fii un cuplu.Am de gand sa fac ceva ,toate lucrurile astea imi dau o mare durere de cap cand ajung inapoi acasa.

Nici nu ma pot odihni.Privesc seara de seara tavanul alb adancindu-ma tot mai mult in propiile ganduri.

Cearcanele isi facu' neplacuta prezenta sub ochii mei. Nu era o problema atat de mare , bretonul meu le rezolva pe toate.Iar cand ma privesc in oglinda ,observ ca am slabit destul de mult. Ma simt obosit ,parca nu mai am chef de nimic...

Doua maini ma cuprind usor de la spate simtind cum urca si coboara pe abdomenul meu. Doua maini care pareau fine si subtiri , cu o culoare deschisa si degete la fel de subtiri si lungi.Iar o voce imi sopteste:

,,Esti doar al meu''

Am recunoscut imediat vocea lui Ayato si m-am dat ingrozit in spate ,aruncand cu orice apucasem in oglinda incat se sparsese in mii de bucati.

Da, eram speriat... si nici nu aveam cui sa ii cer ajutorul. Chiar si acum ii simt acei ochi atintiti pe mine si ma priveste.

Imi tin picioarele la piept ,lasandu-mi capul in jos.

Respira , expira.

Imi trec nervos mainile prin par si cand sa cred ca m-am mai calmat , o bataie in usa se auzi.Inca aveam echilibru in picioare sa ma ridic dar nu pentru a deschide usa , ci pentru a reusi sa inchid usa baii. Cautam dupa cheie si cu atat mai mult timpul trecea deveneam mai panicat. In cele din urma m-am asezat jos chiar la usa astupandu-mi gura si sperand ca usa apartamentului nu era deschisa.

Dar aceasta facuse un mic clinchet si se scartai cand usa era deschisa larg.Aud pasi si imi daduse din nou un oarecum deja vu.Se auzisera venind spre camera mea si pentru o secunda se opri. Se intoarse si continua sa mearga aproape de usa , dar la un moment dat nu il mai auzeam din nou.

Oare a iesit deja?

Imi era teama dar apuc clanta usii incercand sa o deschid foarte incet.Inima imi batea cu putere dar nu puteam sa dau inapoi acum.Iar cand o deschisem in fata mea era o silueta atat de inalta incat ma facuse sa tip si sa ma dau inapoi.

-Hey...Linisteste-te , sunt eu... Ren

Vocea lui calma si calda... o recunoscusem imediat. Ma ridic si il iau in brate strans.

-Chiar m-ai speriat! De ce mereu apari la ore asa tarzii? il intreb , iar el ridica o spranceana.

-Hmm, cine intreaba? Si tu faci acelasi lucru. Și... da , și... am venit pentru ca imi era dor de tine.

Se uita la mine ,iar privirea lui coboara spre cioburile imprastiate in toata baia.

-Ce... naiba s-a intamplat aici? intreaba el uitandu-se si spre oglinda din dreapta lui. Esti in regula??

Il iau de mana si iesim din baie lasandu-l sa stea pe canapea ,dar el se ridica analizandu-ma.

-Sunt...bine, ok? Nu te mai uita asa la mine.

-Nu, nu esti. Picioarele iti tremura.

Mainile lui puse pe fata mea mangaindu-ma aproape ma facu sa plang.Atingerea lui ma linisti.

-Doar spune-mi ce se intampla, te rog.

Isi atinge fruntea de a mea si ii puteam simti respiratia grea. Ma saruta scurt pe frunte si imi mangaie unul din obraji cu degetul lui mare.

-Ayato... ,cand ii rostesc numele o lacrima imi cade pe obraz.

-Chiar... iti cauzeaza probleme, nu-i asa?

Nu astepta un raspuns, stia deja. Isi puse mainile pe spatele meu,luandu-ma intr-o imbratisare la care chiar aveam nevoie.Il puteam simti incordat si se indeparteaza de mine cu o privire serioasa.

-Doar nu ai de gand sa ii faci ceva! Ren tu nu stii nimic despre el.

Sta pe ganduri ,iar expresia lui de pe fata nu se schimba.

Oare stie ceva?

-Nu ar fii trebuit sa iti spun... mormai eu ,iar picioarele incep sa imi tremure din nou.

Ma trage spre pieptul lui ,iar mainile lui pe spatele meu ,ma linistesc putin.

-Odihneste-te.. imi sopti el.

Chiar daca eram in starea in care eram... reusesc sa ma fac comod in bratele lui. Mangaierea lui pe capul meu imi faceau ca ploapele sa mi se inchida. Iar ultimele cuvintele pe care le-am auzit inainte sa adorm au fost:

       "Te voi ajuta..Nu te teme, te voi salva"

Am revenit cu un nou capitol dupa atata timp. Imi cer mii de scuze pentru intarziere.Nu am mai avut idei, dar voi incerca sa continui cartea. Va multumesc pentru aprecieri ❤️