Yuki & Ren (yaoi)

Capitolul 21

Era ultima zi de scoala, iar apoi puteam lua in sfarsit vacanta de vara.Ma trezesc totusi un pic mai energic gandindu-ma ca si ziua de azi va trece la fel de repede ca restul.

Ma ridic din pat,mergand spre bucatarie sa imi prepar micul dejun.Privesc in jur somnoros cautand-o pe mama ,dar nu era aici.

Probabil a plecat la munca.

Incepand a-mi face sa mananc,cad brusc in gandurile mele.

Ce voi face toata vara?Probabil doar voi dormi ca doar la asta sunt bun.

Incep sa zambesc ,iar brusc aud pe cineva aproape de mine soptindu-mi.

-Neata...aud vocea mamei care imediat m-a facut sa ma dau laoparte.

-M-ai speriat...zic iar ea chicoteste.

Vad ca e intr-un mod mai bun azi, de ar fi asa mereu...

Pierdut in propiile mele ganduri , ma trezesc brusc in bratele ei.Asta ma facea sa ma gandesc la trecut ,unde odata chiar ii pasa de mine, unde privirea ei blanda si zambetul ei il puteam vedea in fiecare zi chiar si in cele mai grele zile ale noastre.Ori de cate ori tata incepea sa o loveasca,ea tot se intorcea incercand sa schiteze un zambet ,iar ochii plini de lacrimi.Eram prea mic pe atunci ca sa inteleg...As fi vrut sa o iau in brate ori de cate ori suferea si sa o inteleg.

-Imi pare rau,mama!

-Ce?se indeparteaza de mine si ma priveste curioasa.

-Trebuie sa plec sa nu intarzii.Mananca tu micul dejun.

Ii fac cu mana si ies din apartament dand de un piept tare ca piatra.

-Ren...

-Neata si tie!!zice pe un ton ridicat de aproape tipa la mine si ma trage de mana.Haide sa nu intarziem.

-Pot merge si singur ,stii?

Ren se uita la mine dandu-si ochii peste cap si imi zambeste.

-Te comporti mereu ca un copil mic ,esti mai in siguranta cu mine.

Nu prea cred...Intr-o zi pomenise de un sarut la care nici nu imi amintesc de asa ceva.Nici nu stiu daca sa-l intreb...As fi vrut sa stiu cum e...Ah rahat!

Scutur agitat din cap sa imi alung gandurile.

-Cred ca innebunesc...soptesc iar Ren aproape ma auzise.

Fara sa imi dau seama deja am ajuns la scoala ,iar Ren imi deschise usa.Deja simt privirile celorlalti atintite pe noi si imi las privirea in jos.

Dupa ce ajung cu bine in banca mea, imi incep orele.Azi nu aveam vreo ora cu Ren ,iar asta imi dadea o stare de liniste.Ori de cate ori sunt cu nebunul ala trebuie sa faca vreo prostie si ma innebuneste si pe mine.

Nici nu mi-am dat seama ca orele deja incepusera.Gandul meu era numai la prostul ala de Ren si nu aveam idee cum sa le dau laoparte si asta uram cel mai mult.Simt cum corpul mi se face tot mai fierbinte si nu stiu din ce cauza.

Cand pauza a sosit in sfarsit ,am inceput sa imi iau lucrurile si sa plec acasa fara sa ma mai uit in urma dupa cine ma striga.Pe o parte chiar nu ma simteam deloc bine , de parca as putea cadea in orice moment , iar pe o parte ma tot gandeam la el.

Ce e in neregula cu mine?

Brusc ma simt nervos din cauza durerii insuportabile de cap ,dar in scurt schimb ajunsesem acasa. Ma simtisem usurat ca mama inca nu era acasa,altfel ma trezeam probabil cu niste intrebari doar sa fie puse acolo,dar nici la alea nu as fi fost in stare sa raspund.Capul mi se invarte incercand cu disperare sa caut pastile pentru a ma calma.Niste batai in usa imi intoarse brusc privirea spre acel sunet.Corpul mi se parea brusc prea slabit si nu am putut sa fac nici macar un pas.

Raman impietrit cand aud usa deschizandu-se si stiu bine ca o inchisesem.

Doar mama ar avea cealalta cheie,deci probabil e ea...

Dar dupa pasii apasati zgomotos,imi dadea oarecum un deja-vu,iar trupul instant a inceput sa imi tremure.

Ceva nu e bine...

Incercam cu greu sa ma misc ,apucandu-ma de orice lucru sa ma sprijin sa nu cad.Nu aveam idee unde as putea sa ma ascund ,dar m-am dus tarandu-ma pe jos catre canapea incercand cumva sa ajung in spatele ei,dar brusc am simtit doua maini apucandu-mi piciorul stang si tragandu-l puternic facandu-ma sa ma intorc repede speriat.Silueta unui barbat musculos si inalt statea chiar in fata mea ,iar dupa expresia lui de dezgust de parca ar fi vazut un gunoi mi-am dat imediat seama ca era tatal meu chiar daca privirea imi era incetosata.Nu aveam nicio idee cum a putut intra aici,dar si mai rau de atat de ce avea cheia mamei.Imi acopar ingrozit fata cu mainile doar gandindu-ma daca omul asta nenorocit i-a facut ceva.Il privesc inapoi cu dezgust cumva frica disparand din mine.Corpul imi era prea slabit sa ma pot pune la acelasi nivel cu el,asa ca am ramas cu greu in sezut .

-De ce...De ce ne faci toate astea?intreb inca zbatandu-ma sa ma ridic.

El nu a raspuns ,doar tacea ramanand mereu cu aceeasi expresie indiferenta pe fata exact ca acum multi ani.

Vine din nou spre mine,luandu-ma de picior si strangandu-l tare facandu-ma sa tip si sa izbucnesc in plans.Ma tragea brusc facandu-ma sa ma lovesc de piciorul mesei sau de pat.

-T-te rog opreste-te! il implor.

El bufneste in ras in hohote si se apleaca catre mine,tragandu-mi cu putere parul.Scuipa pe fata mea si simt brusc piciorul lui care face impact cu fata mea.Gem de durere ,iar privirea aproape mi se innegreste si aproape nu mai auzeam nimic.

Dar il simteam cum iar vine ,aproape luandu-ma de par din nou dar inainte sa o faca ceva din spatele lui tocmai se auzise si vad silueta tatei cazand pe jos langa mine.Din cauza privirii mele incetosate nu imi dadusem seama ce se intamplase si eram al naibii de speriat.Dar ceva din el ca un lichid se imprastia peste tot,ceea ce imi dadea impresia ca acesta era...sange..iar persoana care tocmai ii facuse asta statea chiar in fata mea .O silueta neagra de parca ar fi doar o umbra.Eram ingrozit,iar corpul nu mai reactiona la nimic,impietrit exact ca o piatra ,lacrimi imi cadeau fara incetare pe obraji.Iar ochii mi se inchisesera.