Yuki & Ren (yaoi)

Capitolul 4

Cand eram pe cale să plecăm cu toti de la ora ,proful de mate apăru pe ușă și uimit stiind cine era acea persoana.

Tata...

Eram prea multe persoane in fața ușii ca sa ma poata observa.Privirea de pe chipul său imi făcură picioarele sa imi tremure, la fel si mâinile.

-Imi cer scuze ca am intarziat, eu sunt profesorul vostru de matematică Seiji Watanabe,spune si se așează la catedră.

Până și vocea lui ma face sa ma cutremur.As vrea sa plec mai repede de aici.Ce o sa fac daca ma va observa.Oare deaia a venit pana aici?Sa ma ia cu forta acasa?Si sa...ma chinuie iar...

-Pentru azi nu veti primi temă și nici lectie noua nu vom face,spune el cu un zâmbet pe față.

Urăsc zâmbetul ăla...

-Asa ca sunteti liberi sa plecați.

După o secundă sau două, am rămas singur în clasa strângându-mi lucrurile.Mereu rămân ultimul...

Ma uit in jur sa fiu sigur daca a mai rămas cineva cu mine si il observ pe profu, adică tata stând la catedră corectand ceva.Inima imi bătea nebunește,daca cumva ma va prinde...Fără să mă mai gândesc prea mult imi iau lucrurile si ma indrept spre ușă,dar cand voiam să o deschid aceasta era închisă.Cand a reușit să o inchida?

-Ia stai putin!rostește cuvintele pe un ton nu tocmai plăcut.

Imi era teamă să îmi întorc privirea spre el și să îl privesc direct in ochi.Nu aveam curajul asta, pentru tot ce mi-a făcut.Si doar am stat ca o statuie pentru 2 minute, strigând cumva dupa ajutor in mintea mea.Dar cine sa ma audă?

Il aud cum se ridică de pe scaun și ma trage de umăr cu privirea spre el.Se uita încruntat la mine si in urmatoarele 2 secunde simt palma pe care tocmai mi-a dat-o pe obrazul meu.Nu prea reactionasem deoarece eram obisnuit cu asta.Asta era un nimic pentru mine.Dar cumva ma face sa plâng și să îmi amintesc cele mai rele amintiri.

Ma trage de umeri din nou si iar ii vad chipul ,de data asta era nervos.Foarte nervos.

-De ce ati plecat?M-ati facut foarte mult sa sufăr si sa va caut peste tot!!!

Tu te auzi ce spui,criminalule?

Dar in loc sa zic ceva ,taceam ca întotdeauna.Vreau sa zic ceva dar parca ceva ma blochează sau cineva.Daca as zice ceva ,sunt sigur că s-ar înfuria mai tare si probabil i-ar face ceva mamei.

-Nu auzi????Raspunde!!!!țipă la mine in timp ce imi scutură umerii si impingandu-ma cu spatele de ușă.

Ma trage de cămașă si ma târâie dupa el pe jos si dandu-mi cu piciorul in spate rezemandu-ma de perete.

-T-te rog lasă-mă! E tot ce am putut spune pe gură din cauza fricii si simțind un alt pumn în obraz si inca unul imediat dupa.Privirea mea se incețoșase si vedeam negru in fața ochilor...până aud niște voci si am inceput sa zâmbesc larg chiar dacă abia mai vedeam.

Cineva ma lua de brațe cu multă blândețe și ma lăsa să ma sprijin de el sau de ea.Vederea mea isi revenise  putin cate putin.M-am dat imediat înapoi cand am simtit ceva rece pe obrazul meu.

-Nu iti face griji,e doar gheața,spune persoana de langa mine pe un ton masculin.

Incercam sa ma uit la chipul lui dar privirea inca imi era in ceață.

-Cine esti?întrebam brusc fără să gândesc.

-Sunt directorul școlii, asistentul ar trebui să vină în orice clipă.

Dau afirmativ din cap și privesc spre părul lui care imi dau seama ca este negru și forma feței seamănă atât de mult cu persoana aia din visul meu.

Aud deodată pașii cuiva ,dandu-mi impresia ca este asistentul.Acesta mă  salută si incepe sa imi vorbească despre medicamentele pe care ar trebui să le iau pentru ochi si răni.Dar nu am acordat prea multa importanță.Ma descurc si fara medicamente.Dupa ce asistentul pleaca simt cum directorul se apropie mai mult de mine.

-Vei lua acele medicamente,da?ma intreaba dandu-si seama dupa expresia de pe fața mea de mai devreme "sigur nu le voi lua,ma pot descurca si fără".

-Da le voi lua...dandu-mi ochii peste cap dar imi dau seama ca ma dor extrem de mult.

-Vrei să te ajut cu tratamentul?ma intreaba el.

Mai si intrebi?...

-Da,desigur!

Am revenit cu un alt capitol ,după mult timp ,nu stiu daca o voi mai continua, dar lasati-mi păreri m-ar ajuta extrem de mult.Bye~~~