Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 6

Prieteni? Încerc cu toată ființa să îl detest, dar ceva nu mă lasă. Pare chiar un tip de treabă. Ori asta, ori berile de mai devreme încep să îmi tulbure mintea.

— Atunci obișnuiește-te să mă vezi aici zilnic. O să profit de ofertă, încerc să îmi pun o expresie mai neutră pe chip.

Și cu ocazia asta sunt sigur că voi afla mai multe despre adevăratul meu interes. Poate chiar voi avea norocul să o reîntâlnesc aici.

Ce naiba!

Parca luasem decizia să nu ma bag in viața ei. Să stau cât mai departe de ea.
Încep sa nu ma mai înțeleg cu propriul eu. Ajung sa ma contrazic singur. Cred că este momentul să renunț la alcool. Mintea îmi devine mai haotică pe zi ce trece.

Îmi scot telefonul și mă uit la ceas. Este aproape de ora opt seara. Ar fi timpul să mă car spre casă și să mă pregătesc pentru ziua de mâine. Luisa mi-a trimis deja emailul cu informațiile ce i le-am cerut înainte de a pleca de la birou, dar încă nu am avut chef să îl citesc.

Mă ridic de pe scaun și pun pe bar banii pentru consumația din seara asta.

— Eu o să plec, îl anunț pe Ryan. Poate ne revedem cu altă ocazie.

— Sigur, și eu ar trebui să plec. În seara asta urmează un eveniment important pentru mine, fata i se aprinde, un zâmbet larg începând să i se formeze pe buze.

Îl salut din cap, ignorând ceea ce mi-a zis și mă pierd prin mulțime.
O să renunț pentru moment să scormonesc informații despre Edaline. Încep să dezvolt o obsesie deloc sănătoasă pentru ea, știind că este atât de aproape de mine, dar trebuie să mă concentrez pe un singur lucru. Iris. Cu cât stau mai departe de Edaline, cu atât sunt mai sigur că nu mă va îndepărta de fiica mea.

***

Sunt pe jumate adormit când telefonul începe să îmi sune. Mă frec la ochi și încerc să mă dezmeticesc. Nu apuc să mă uit la ceas, când văd numele fiicei mele pe ecranul telefonului.

— Bună scumpo, ce s-a întâmplat?

— Tata, un suspin înfundat se aude din difuzor, iar inima îmi îngheață în piept.

Plânge sau a plâns.

Îmi încleștez pumnul și încerc să fiu calm și răbdător, deși îmi vine să mă urc în primul taxi și sa ma duc la ea. Știind că este la doar câțiva kilometri de mine, impulsul este și mai puternic

— Iubito ce s-a întâmplat? Plângi? glasul mi se împleticește în gât.

— Știu că mi-ai tot repetat că nu vrei să vorbim despre mama, așa cum și ea îmi tot repetă, dar nu mai pot, tata. Nu mai suport situația asta. Nu îmi place că nu sunteți nici măcar prieteni. Mi-as dori să am și eu un tata și o mama care se înțeleg. Te vreau aici, tată. Nu vreau să îți ia altcineva locul.

— Iris, scumpo, am mai vorbit despre lucrurile astea, nu? Voi fi mereu lângă tine, doar că situația este puțin complicată între mine și mama ta. Ce s-a schimbat acum?

Același suspin înfundat se aude în fundal.

— Tată, mama s-a logodit în seara asta, iar eu nu vreau asta, hohotele de plâns a lui Iris încep să se audă din ce în ce mai tare.

Inima mi se spulberă în cioburi, o dată pentru vestea ce m-a lovit și o dată pentru starea în care o simt pe fiica mea.
Nu pot sta așa indiferent, nu pot să ignor suferința din glasul fiicei mele. Sar din pat și trag pe mine o pereche de blugi și un hanorac.

— Vin să te iau, glasul îmi răsună glacial.

— Tata, nu! hohotele de plâns se opresc imediat. Nu! Nu poți face asta. Știi că mama nu este de acord să vii la noi.

— Puțin îmi pasă iubito de regulile mamei tale, și Dumnezeu mi-e martor că nu mint.

In clipa asta Iris este singura mea grijă. Chiar dacă asta ar însemna să calc peste dorințele lui Edaline. Faptul că îmi aud fiica cum suferă din cauza ei, mă face să simt o sămânță de ură pentru ea. Cum poate să se logodească știind că asta ar face-o nefericită pe fiica noastră? Cum poate fi atât de egoistă?

— Tată, mama este fericită și eu sunt fericită pentru ea, doar că nu vreau să te înlocuiască Ryan.

— Ryan? numele ăsta mi se oprește în gât ca un nod.

Tipul de la bar? Mi se derulează in minte ultimul detaliu pe care mi l-a oferit înainte sa plec in seara asta. Urmează un eveniment important pentru el. Asta era evenimentul important? Avea de gând sa o ceara de soție pe Edaline.

— Scumpo, cine este Ryan? îmi fac curaj să întreb, știind că doar ea îmi poate da detaliile ce ma interesează.

— L-am cunoscut când ne-am mutat în Londra. Este tatăl lui Kevin de care ți-am povestit, colegul meu de clasă.

Îmi aduc aminte vag de câteva povesti ce îl aveau ca subiect pe acest băiat, dar niciodată nu le-am dat importanta. Nu m-as fi gândit vreodată că tatăl lui ar avea o relație cu Edaline.

— Anul trecut s-au mutat lângă noi, așa ca am devenit și vecini. Oh, tata, cred că ar trebui să schimbam subiectul. Știu că nu îți place să auzi detalii despre mama. Iartă-mă pentru mai devreme. Eram copleșită. Ma sperie gândul că te voi pierde după ce mama se va căsători.

Mama ta nu se va căsători! zbiera un gând în capul meu.

— Nu mă vei pierde, Iris. Nimeni si nimic nu mă va lua de lângă tine. Indiferent de viața pe care o are mama ta, între noi nimic nu se va schimba, îți promit! Si vreau să știi că te iubesc, scumpo.

Un surâs se aude în difuzor, iar inima mea se liniștește puțin. Mă bucur să aud râsul suav al lui Iris.

— Și eu te iubesc mult, tata. Știi ce m-am gândit? nu apuc să răspund. Ce ai zice dacă aș veni la tine în vacanța de Crăciun? Anul trecut a fost foarte plictisitor aici și tu mereu faci cadouri mai grozave decât mama, râsul ei continuă să se amplifice.

— Cred că este o idee bună.

Stau tăcut și continui să o ascult cum rade prin telefon. As vrea atât de mult să o am aici, sa o strâng în brațe.

— Mi-e dor de tine scumpo, șoptesc în telefon.

Tonul ei devine serios și liniștea ne cuprinde pe amândoi.

— Și mie, tata. Mi-aș fi dorit să fii aici. Cu noi, un suspin de tristețe îmi umple timpanele.

Și eu scumpo, și eu.

— Iris? Nu este cam târziu pentru tine? Mâine ai ore din câte îmi pot da seama, așa că ar fi timpul să te culci.

— Of tata, îți sta mai bine când faci pe parintele relaxat, pufneste nemulțumită. Dar presupun că ai dreptate, mâine am multe ore grele așa că o să te ascult. Doar de data asta, subliniază fiecare cuvânt și începe să râdă. Te iubesc tata, noapte bună.

— Somn ușor, scumpo.

Apelul se încheie, iar eu sunt încă in picioare, aproape îmbrăcat, pregătit să plec... Unde să mai plec?
Îmi scot hanoracul și mă așez pe marginea patului. Mă sprijin cu coatele pe genunchi privind în gol.

S-a logodit.
Oare cât de mult mă pot adânci în coșmarul asta?